Fireşte, edificiul statal pe care moldovenii l-au construit timp de două decenii e departe de perfecţiune, dovadă e şi vînătoarea recentă din Pădurea Domnească, iar ţara rămîne în continuare cea mai săracă din Europa, adică e un fel de colibă pipernicită. Aşadar, am tot construit, am tot făurit, dar construcţia lasă de dorit.
Totuşi, peisajul preponderent dezolant, peisajul eşecului, sărăciei, mitei, mişmaşului, evaziunii fiscale, indiferenţei şi decăderii morale, conţine şi multe oaze ale reuşitei. Există suficienţi concetăţeni de-ai noştri care s-au impus în plan profesional şi au fost acoperiţi de premii, care şi-au construit castele faraonice, impozante, care se odhnesc verile pe Coasta de Azur, care au izbutit să-şi clădească o afacere prosperă, o afacere ca un mecanism desăvîrşit, în care fiecare element funcţionează la turaţii maxime. Există deci la noi aceste poveşti de succes, ca să folosesc o sintagmă populară, iar ele te predispun spre meditaţie.
Eu iată la ce mă gîndesc. Dacă există oamenii aceştia pricepuţi, talentaţi, întreprinzători, care au realizări indiscutabile, de ce nu putem să reuşim în construcţia statală şi în primenirea ţării? Aceşti oameni au demonstrat că se poate reuşi şi în condiţiile vitregi ale Moldovei. Ei au făcut o afacere, au înălţat un castel faraonic, au făcut inovaţii. Păi, de ce nu s-ar reuşi şi înălţarea unei ţări prospere şi cu adevărat democratice? Unde mai pui că asemenea oameni ai succesului există chiar în rîndurile marilor conducători! Avem printre guvernanţi şi oameni de afaceri iscusiţi, şi oameni cu teze de doctorat, de o erudiţie incontestabilă, oameni care au izbutit în plan personal. Ce îi costă pe aceşti învingători să-şi conjuge eforturile şi să făurească împreună un stat viabil şi o ţară minunată? Ar fi ca un fel de trecere firească de la castelul faraonic şi afacerea prosperă la un edificiu statal frumos! Ei bine, tocmai asta nu se întîmplă la noi, din păcate.
De ce oare? Nu reuşita personală oare trebuie să fie la baza făuririi ţării? Parcă da. La noi însă reuşitele personale nu se convertesc într-un proiect statal care să fie un succes. Şi uite aşa trăim cu izbînzile noastre personale într-o ţară al cărei mediu pare deseori neprielnic chiar şi pentru cei care reuşesc în grădina lor.
