Linkuri accesibilitate

„Acel om care nu cunoaşte trecutul, nu are viitor. Şi nici ţara, poporul, dacă nu-şi cunosc trecutul, nu au viitor.”


Valentina Ursu în Moldova profundă.



Scena politică îi ţine interesaţi pe moldoveni şi în anul care abia a început. Aşteptările moldovenilor sunt mult prea puţin satisfăcute de realitate: nu sunt locuri de muncă, drumurile sunt proaste, salariile sunt mici, sănătatea şi educaţia lasă de dorit, corupţia e ridicată, funcţionarii publici uneori sunt aroganţi, politicienii şi ei uneori sunt indiferenţi. Sunt doar câteva dintre constatările pe care le-am auzit în Moldova profundă. În această săptămână, am fost la nordul Republicii Moldova, am parcurs o distanţă de aproape 200 de kilometri. Ceea ce am auzit de la firul ierbii e că nu se poate de rămas pasiv, şi după 20 de ani de la proclamarea independenţei tânărului stat şi nici mulţumiţi de starea în care se află ţara. Se pare că au auzit de spusele lui Dan Puric: „Nu avem voie să fim spectatori la ceea ce ni se întâmplă”. Să ascultăm păsul câtorva oameni de la Zăluceni, raionul Floreşti.

- „Ar trebui să-şi bată capul de lume, în primul rând, dar nu de dânşii. Să mai schimbe oleacă preţurile acestea. Lumea ce? Se duce după hotare după lucru, rămân copiii singuratici acasă.”


Valentina Ursu
Valentina Ursu
Europa Liberă: Dar de aici, de la dumneavoastră din sat câţi sunt plecaţi?

- „Sunt plecaţi o grămada, majoritatea, aproape pe jumătate.”

Europa Liberă: Unde sunt plecaţi?

- „Prin Italia, prin Moscova. La noi aici, în satul acesta, s-a distrus tot.”

Europa Liberă: Ce înţelegeţi dumneavoastră că se petrece la Chişinău, acolo unde se ceartă politicienii? De ce se ceartă?

- „Poartă toţi o vină mare. Şi de aceasta nu pot împărţi...”

Europa Liberă: Dar ce vină ar purta?

- „Ştiau toţi despre cazul acesta care s-au întâmplat şi l-au ascuns. Şi, dacă i-au descoperit, de-acuma ei nu ştiu care cea mai mare vină poartă.”

Europa Liberă: Dumneavoastră cum credeţi, cine poartă cea mai mare vină?

- „Cei care au fost la vânătoare, cred că. Cei care au fost acolo, de faţă, cred că aceia şi poartă vina. Dar poartă şi aceştia, care au ascuns, au ştiut şi au ascuns. Tot mare vină poartă.”

- „Cu vânătoarea ceea ne-am uitat: nu ştiu care e mai mare şi mai tare.”

Europa Liberă: Ce aţi înţeles dumneavoastră din tot scandalul acesta?

- „Ei între dânşii se sfădesc.”

- „Dar nu înţeleg nimic ce se petrece între dânşii. Ei se sfădesc, ei se împacă.”

Europa Liberă: Dar ce nu pot împărţi?

- „Nu ştiu.”

- „Nu ştie care e mai mare şi mai tare.”

Europa Liberă: Dacă ar fi să se ajungă la alegeri anticipate?

- „Eu aş vrea să fie alegeri anticipate. Când erau comuniştii, totuşi în ţară era mai regulă. În ţară şi nu era aşa haos mare. Şi nu se schimbau din funcţie în funcţie atâtea persoane. Şi nu suferea lumea atât de mult. Şi nu se ştiau toate prostiile. ”

Europa Liberă: Vă interesează politica de la Chişinău? Ce se întâmplă acolo?

- „Cu politica nu prea.”

Europa Liberă: Cine e la guvernare azi? Cine conduce Moldova?

- „Nu ştiu. Politica asta nu e prea bună.”

Europa Liberă: Cu cine aţi votat la alegerile trecute?

- „Cu comuniştii.”

Europa Liberă: Din politicieni cine vă insuflă încredere?

- „Nu prea ascult eu. La kinouri [filme] mă uit la televizor. Politica nu prea. Mă enervează.”

- „Eu cred că, dacă vor fi acuma alegeri, vor fi cheltuieli iarăşi din nou mari în ţară.”

Europa Liberă: Şi dacă sunt alegeri şi vin iarăşi aceleaşi partide la putere?

- „Cred că nu are rost, dacă tot aceste partide. Dar dacă ar fi să fie vreo schimbare, cred că ar fi bine să fie alegeri. Dar oricum numai nu atât de repede alegerile să fie, peste 1-2 ani.”

Europa Liberă: Şi dacă ar fi alegeri mâine, duminică, mergeţi la vot?

- „Da. Întotdeauna mergem.”

Europa Liberă: Pentru cine aţi vota?

- „Întotdeauna mergem. Mai înainte am votat comuniştii. Dar acuma văd: comuniştii nu ştiu ce s-au lăsat. Nu ştiu ce-i cu dânşii. Ş-apoi pe Marian Lupu l-am votat.”

- „Tot aşa.”

Europa Liberă: Ce trebuie să se facă, în primul rând? Ce probleme ar trebui să rezolve clasa politică?

- „Locuri de muncă, să se mai uite şi la aceştilalţi, că au spus să avem mulţi copii, dar nu avem cu ce-i creşte.”

Europa Liberă: Şi aţi născut câţi copii?

- „Cinci am. E greu.”

- „Nică ajutor nici dintr-o parte, nici din alta. Şi aşa ne chinuim.”

Europa Liberă: Viaţa e un chin astăzi?

- „Da, în ziua de azi e grea tare.”

- „Mai ales, când te gândeşti că nu ştii ce să faci mâncare şi nu ai cu ce o unge, câteodată, apoi cum nu e grea? Când este un serviciu, primeşti în toată luna bani, ştii că ai un venit oarecare şi mergi înainte. Dar aşa, când nu e nimic, de nicăieri, dar de trebuit trebuie, e greu... Nu avem somn.”

„Realitatea cu amănuntul” în Moldova profundă
„Realitatea cu amănuntul” în Moldova profundă
- „Chiar şi am plâns. [Sînt] greutăţi mari. Mă mai duceam la lucru prin Rusia, dar amu'... Mă duc şi mă amăgesc, nu plătesc. Lucrez câte 3 luni de zile, vin acasă – împrumut bani, de acolo vin acasă – împrumut bani şi-i trimit înapoi, la Moscova. ”

Europa Liberă: Şi dumneavoastră singurică cum v-aţi descurcat?

- „Intru prin datorii şi apoi ies. Mai vând şi eu ce mai am: o pasăre, fac brânză, lapte, când şi cum. Ce să facem?”

- „Dacă a să ne lăsăm, a să ne pierdem cu totul. Dar aşa, o pasăre, o vită o ţinem, un purcel. Badaproste Dumnezeului că este.”

- „Şi cei de sus trebuie să se gândească la noi, să vină să ne mai viziteze.”

- „Mai des oleacă.”

- „Ei poate nu cred. Dar lasă să vină să ne vadă.”

- „Lumea nu se jeluie degeaba. Lumea se jeluie că greutăţi mari sunt.”

Europa Liberă: Cam ce salariu v-ar trebui?

- „Pentru mine vreo 3000 de lei îmi ajunge.”

Europa Liberă: Cu 3000 de lei v-aţi descurca?

- „Mă descurc. Mă descurc, numai să le am.”

Europa Liberă: Consătenii dumneavoastră unde muncesc?

- „În Rusia.”

- „Iaca amu e frig şi nu se duc. Dar când se încălzeşte, pleacă.”

- „Oleacă să se desprimăvăreze şi îmi iau zborul, înspre Rusia, că altceva aici nu am ce face. Nu trebuie de şezut pe loc. Dacă şezi pe loc, îngheţăm cu totul.”

***

Spuneam că scena politică ar continua să fie în interesul cetăţeanului simplu. Tot la Zăluceni, Floreşti, l-am cunoscut pe Vasile Malcic, un omulean ajuns la vârsta înţelepciunii.

Vasile Malcic: „Se sfădesc acolo ca ţiganii, când se îmbată.”

Europa Liberă: De la ce se ceartă ei? Dumneavoastră cum credeţi?

Vasile Malcic:
„Nu pot împărţi posturile.”

Europa Liberă: De ce nu le pot împărţi?

Vasile Malcic: „Toţi vor posturi. Ei nu caută că pensia e mizeră, oamenii de lucru nu au, ţăranii nu au cu ce lucra pământul. Dacă ceva şi câştigă, nu au unde vinde. Chiar şi aceşti lideri stau şi se gândesc că, dacă anul acesta nu a fost roadă nică, ei nu ştiu să mai samene ceva sau să lase pământul. Noi le-am dat pământul lor, la lideri, dar nu ştim: dacă va fi tot aşa un an, ei vor lepăda pământurile şi se vor duce, şi vor rămâne pământurile pârloagă.”

Europa Liberă: Sărăcie la ţară... Ce înseamnă a fi un om sărac astăzi?

Vasile Malcic:
„Ştiţi care e om bogat, care-i ţăran bogat? Ţăranul se uită întâi în pod la casă: dacă este în pod, scârţâie cordiţele de roadă, atunci: „O, iaca anul acesta mi-a mers”. Se duce în beci, dacă are cartofi, morcovi, ceapă, usturoi – eu nu mai zic şi vin oleacă – jumere, brânză de oaie şi aşa mai departe. Dar aşa ce? Porc nu ai cu ce ţine, că iaca anul acesta popuşoii nu s-au făcut deloc, răsărită e puţină de tot. Am rămas, cum zice proverbul moldovenesc: „Din gol cu pielea”. Eu, de pildă, am iaca 72 de ani, pensie mizeră, ajutor material nu-mi dă nimic, din pricina ceea că am tras gaz, gaz natural, cu toate că gazul mi l-a tras feciorul din banii lui. Eu am întors 3 ani de zile bani, că şi acuma sunt dator lui.”

Europa Liberă: Feciorului îi întoarceţi banii?

Vasile Malcic:
„Da. M-am adresat la Asistenţa Socială să-mi dea ajutor, trebuie să dea pentru căldură: „Nu ţi se cuvine matale.”

Europa Liberă: De ce?

Vasile Malcic:
„Fiindcă eu am gaz. Îs un om bogat, am gaz natural.”

Europa Liberă: Aşa vi s-a spus de la Direcţia Asistenţă Socială?

Vasile Malcic: „Da, de la Asistenţa Socială, nu de aici de pe loc, de la Zăluceni, dar de la Floreşti.”

Europa Liberă: Are satul viitor? Statul are viitor? Cum vedeţi dumneavoastră să se dezvolte ţara, în următorii ani?

Vasile Malcic:
„Nu văd eu ieşire din situaţie. Dacă nu s-or întoarce acei de la cârma statului, dacă nu s-or întoarce cu faţa la norod, nu e [viitor].

Europa Liberă: E o ruptură între simplul cetăţean şi cei care guvernează ţara?

Vasile Malcic:
„E o ruptură între guvernanţi, iaca acolo e o prăpastie, între dânşii. S-au dus la vânătoare şi au vânat, în loc de mistreţi, un om. De-amu prind a fugi de pe corabie ca guzganii, când corabia e gata să se înece. Prind a da demisia, se duc, pleacă. Omul acela s-a dus în pământ, dar aceştia se duc acasă. Şi de-amu îi dă afară. Nu trebuie afară dat. Înăuntru, sub gratie acolo, să se odihnească el oleacă, vreo câţivaisprezece ani. Şi atunci va fi ordine... Dar aşa...”

Europa Liberă: Cine trebuie să se odihnească acolo?

Vasile Malcic:
„Peştele se împute de la ce? De la cap!”

Europa Liberă: Legea se respectă în stat?

Vasile Malcic:
„Oamenii respectă, săracii, dacă acei de sus – nu. Dacă ar respecta acei de sus, cum o respectă acei de jos, apoi ar fi ordine, hehehe, câtă.”

Europa Liberă: Încredere cine ar trebui să vă insufle?

Vasile Malcic:
„Eu sunt optimist că totuşi ei poate s-or întoarce cu faţa la nărod, s-or gândi la popor, că pe dânşii poporul i-a ales, nu aşa ei singuri s-au ales, dar poporul i-a ales.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră, când mergeţi şi aruncaţi buletinul de vot, pentru ce votaţi?

Vasile Malcic:
„Votez pentru bunăstarea, nu a mea – a mea de-amu bunăstare... cum se zice, mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul – dar pentru bunăstarea copiilor, nepoţilor şi a strănepoţilor, iată a cui. Dar de-amu a mea...”

Europa Liberă: Cum e mai bine: să fie alegeri, să rămână Alianţa pentru Integrare Europeană la guvernare?

Vasile Malcic:
„Dar ei de-amu singuri spun că nu vor mai fi. Doar Lupu singur a spus că nu vor fi, se va distruge.”

Europa Liberă: Dumneavoastră, ca alegător, ce vreţi mai mult să fie acum?

Vasile Malcic:
„De pus un om la cârmă. Şi nu trebuie nicio Alianţă. De acuma pe noi nu ne aşteaptă cu aşa sărăcie în Europa. Nu ne aşteaptă nimeni.”

Europa Liberă: Dar lumea vrea în Europa, în Uniunea Europeană?

Vasile Malcic:
„Şi eu, de pildă, vreau. Vreau în Europa.”

Europa Liberă: Chiar dacă aveţi 72 de ani?

Vasile Malcic:
„Totuşi vreau.”

Europa Liberă: Cum înţelegeţi mersul acesta către UE?

Vasile Malcic:
„Cum înţeleg? Eu ştiu că ţările acelea sunt mai bogate. Vor veni investiţii. La noi este chip: pământul e gras, un pământ bogat, Nistrul e aproape, este chip de udat, de făcut irigaţie. Şi acuma păzesc toate pompele acelea puternice care mii de hectare udau.”

Europa Liberă: În care instituţii aveţi încredere? În Parlament, în Preşedinţie, în Guvern? În care dintre ele aveţi încredere?

Vasile Malcic: „Dar cui să te jelui, dacă nu ai cui te jelui?! Să te duci la primărie să spui că iaca eu nu am aceea, nu am cealaltă. Primăria îţi răspunde: „Dar eu nu am de unde”. Primarul şi el e sărac, ca şi mine. Dacă eu nu am, să mă scuzaţi, pantaloni pe mine, de unde are el? Dar ca mine sunt mai mulţi pensionari...”

Europa Liberă: Domnule Vasile, cum în alte părţi s-a putut şi în Moldova mai greu se poate?

Vasile Malcic:
„La noi nu trebuie condusă ţara de mai multe partide.”

Europa Liberă: Vreţi numai un singur partid?

Vasile Malcic:
„Un singur partid, aşa cum era pe timpul Sovietelor.”

Europa Liberă: Bine, dar 8 ani a fost la guvernare Partidul Comuniştilor, condus de domnul Voronin. Dumneavoastră vreţi în toată Moldova să existe un singur partid?

Vasile Malcic:
„Unul singur. Dar nici să nu trebuiască el să se numească partid. De ales fiecare, oamenii să îi propună pe...”

Europa Liberă: Pe deputaţi?

Vasile Malcic:
„Pe deputaţi.”

Europa Liberă: Adică să fie aleşi uninominal, pe circumscripţie?

Vasile Malcic:
„Da, da. Aşa cum a fost pe timpul Sovietelor. Iaca eu propun pe acela. Şi aşa să propună nu numai un singur [candidat], 5-6 şi din aceşti 5-6 va fi ales unul mai bun. Dar aşa, cu partidele acestea... ţin minte când a fost votarea aceasta, vreo 27 de partide erau, dacă nu 27, vreo 28...”

Europa Liberă: Şi omul alege partidul, alege liderul partidului, alege programul partidului?

Vasile Malcic:
„El de-amu se gândeşte... Eu, de pildă, ştiţi atunci cum am votat? Aha, zic: „Cine? Iaca spune despre limbă că noi, limba noastră e moldovenească, domnilor”! Părinţii mei au fost născuţi pe timpul românilor. Cum mă numesc eu? Român? Rus!.. Eu toată viaţa am trăit... era un singur rus şi 20 de moldoveni şi grăim toţi ruseşte. Ştii de unde s-a luat asta? Din iţari şi din izmene.
Presupunem că e limba moldovenească – dacă o numeşte Lupu moldovenească – limba moldovenească de ce n-o grăieşte el?!

Cum se zice: „Câte bordeie, atâtea obiceie”. În unele sate se numeau „iţari”, în alte sate se numeau „izmene”. Dar e aceeaşi limbă. Iaca este, îmi pare că Mişin, e deputat, are vreo 70 de ani. Şi el nu vrea să grăiască limba statului! Presupunem că e limba moldovenească – dacă o numeşte Lupu moldovenească – limba moldovenească de ce n-o grăieşte el?! De ce el îşi bate joc de poporul acesta?! De limba poporului?! Între dânşii, când se întâlnesc ei acolo, la restaurant, lasă să vorbească în limba lor...”

Europa Liberă: Ce e mai important: să ne cunoaştem limba, istoria sau să se dezvolte economia?

Vasile Malcic:
„Acel om care nu cunoaşte trecutul, nu are viitor. Şi nici ţara, poporul, dacă nu-şi cunoaşte trecutul, nu are viitor. Iaca se spune: „Noi suntem o ţară independentă”. Nu, nu suntem independenţi.”

Europa Liberă: De ce?

Vasile Malcic:
„Ce fel de independenţă, doamnă? Republica noastră e împărţită în trei părţi: Găgăuzia (are a lor şef), Transnistria (are a lor şef) şi a nostru a rămas aici o bucăţicuţă de pământ şi aici sunt mai mulţi şefi împreună, sunt 4... conducători. Eu nu aş vrea să spun că avem şi preşedinte... De atâta că el e cum am pune o floare, frumoasă, într-un vazon... el e numai aşa, de frumuseţe...”

Europa Liberă: Ce ar trebui să facă şeful statului?

Vasile Malcic:
„Şeful statului trebuie să ia totul în mâna lui. Iaca dacă l-ar alege lumea, lumea trebuie să-l aleagă... Dar de ce în ţările acestelalte, în ţările puternice, în America, în Germania în Cehia, Slovacia [se alege]? Sunt ţări bogate.”

Europa Liberă: Deci, până la urmă, eu înţeleg că dumneavoastră v-ar plăcea mai mult să existe un tătucă?

Vasile Malcic:
„Un tătucă deştept să conducă – eu nu am în vedere cu băţul – cu mintea... Şi atunci ţara va trăi bine. Dar aşa nu avem noi viitor. Deloc. Cât vor fi aceste douăzeci şi ceva de partide, apoi nu vom avea noi viitor deloc.”

Europa Liberă: Moş Vasile, dar toţi discută astăzi despre politică aici, în Moldova profundă, la sat?

Vasile Malcic:
„Ei, se grămădesc oamenii, aşa ştiţi, dar mai mult: „Comuniştii, pe timpul comunismului era...” Hă, ce e cu comunismul? Ei nu ştiu ce a fost... Eu, de pildă, 25 de ani am fost membru al Partidului Comunist. Am lepădat biletul, cu mult înainte de a se distruge partidul.”

Europa Liberă: Şi aţi depus biletul de membru al Partidului Comunist?

Vasile Malcic:
„Da, l-am depus. Da, l-am dat, m-am dus şi l-am dat la secretarul de partid: „Dar de ce?” – „Nu vreau mai departe”. – „De ce? Că mata nu ai încălcări”. Dar l-am lepădat iată de ce: eu am văzut că membrii Partidului Comunist, conducătorii partidului fură. Ehee, [erau] minciuni câte vrei.”

Europa Liberă: De ce se spune că bătrânii tânjesc mai mult după perioada comunistă?

Vasile Malcic:
„Că atunci era cârnaţ ieftin, pâinea – ieftină.”

Europa Liberă: Bine, dar timpurile s-au schimbat. Acuma pâine ieftină cu 16 bănuţi şi salam de 1 leu nu mai găseşti.

Vasile Malcic:
„Nu găseşti. Şi nici nu vom găsi noi.”

Europa Liberă: De ce oamenii sunt nostalgici?

Vasile Malcic:
„Eu vă spun de ce. Iaca eu, de pildă, am 2 cote de pământ. Eu nu am cu ce le lucra.”

Europa Liberă: Cum e cetăţeanul astăzi? Mai mult pentru material? Se zbate, luptă să câştige cât mai mult?

Vasile Malcic:
„Să hrănească familia.”

Europa Liberă: Şi nu se mai gândeşte la suflet, la spirit?

Vasile Malcic:
„Nu, nu, nu. Ce fel de spirit? El se gândeşte să hrănească familia – unii. Unii se duc. Dar dusurile acestea tare nu-s bune. Că de acolo ori îi aduc în sicrie zincate, ori se distrug familiile. Tot depinde de cei de la conducere, eu spun. Dacă nu vor schimba ei amu... Să lase sfada, toţi aceştia din Parlament să lase sfada, să se aşeze la masă şi să se gândească la popor...”

***

Octavian Paler spunea că orice aşteptare este provizorie, chiar dacă durează toată viaţa. Pe politicianul Nicolae Andronic, fost vicepreşedinte al Parlamentului, fost vicepremier în Cabinetul de Miniştri Sturza, l-am întrebat dacă actuala coaliţie de guvernare repetă soarta ADR-ului (Alianţei pentru Democraţie şi Reforme) din 1999, perioadă când tocmai se afla şi el la guvernare.

Nicolae Andronic: „Parlamentul de atunci avea o majoritate foarte fragilă. S-au implicat forţele din afara ţării. Guvernul ADR-ului, Sturza, a fost demis cu mâna comuniştilor, a Frontului Popular şi a adepţilor lui Petru Lucinschi. Moldova a fost ţinută în arealul şi sub influenţa Rusiei. Şi de aceea a fost cu totul altă situaţie decât astăzi.”

Europa Liberă: Astăzi cum vi se pare situaţia? Iarăşi putem spune că mai mult forţele din exterior ar dori răul Republicii Moldova?

Nicolae Andronic:
„Astăzi avem cu totul altă situaţie. În orice caz, clasa politică declară că toţi doresc în Europa. De aceea astăzi e nevoie de o voinţă a Alianţei care conduce ţara.”

Europa Liberă: Totuşi e posibil ca în Moldova să guverneze coaliţia?

Nicolae Andronic:
„Da. Toţi vorbesc despre un deces subit al acestei coaliţii. Dar vreau să vă spun, din experienţa mea, şi în urma viitoarelor alegeri, care vor avea loc, Moldova poate fi guvernată numai în rezultatele coaliţiei. Aşa este voinţa cetăţenilor. Aşa este viziunea şi mentalitatea cetăţenilor. De aceea într-o coaliţie trebuie, pur şi simplu, să-ţi respecţi nişte obligaţiuni şi să-ţi îndeplineşti funcţiile, programul guvernamental.”

Europa Liberă: Şi totuşi încrederea cetăţeanului se spulberă. Nu mai are încredere în instituţiile statului, nu mai are încredere în clasa politică. Ce se întâmplă?

Nicolae Andronic:
„Cetăţenii au dat vot de încredere acestei Alianţe. Voturile acestea se vor menţine şi în continuare, cu diferite re-repartizări, regrupări.”

Europa Liberă: Domnule Andronic, cine torpilează reforma?

Nicolae Andronic:
„Reforma declarativ se desfăşoară. Ţara primeşte pentru aceasta bani. Dar, de fapt, ea rămâne la cheremul şi sub ocupaţia partidelor politice. Partidelor politice nu le ajunge voinţă şi tărie de caracter.”

Europa Liberă: De ce nu le ajunge?

Nicolae Andronic:
„În primul rând, fiecare încearcă să-şi atribuie aceste reforme. Şi ele nu merg conform unei logici legislative. Aceste reforme toate s-au putut, inclusiv
În procesul gestionării treburilor în stat, orice încălcare trebuia scoasă la iveală. Această autopurificare a Alianţei nu a avut loc.

modificarea Constituţiei – prin atragerea opoziţiei, a comuniştilor – în ceea ce ţine de rolul şi locul Procuraturii în societate şi în sistemul judiciar. Acestea se puteau realiza demult. În procesul gestionării treburilor în stat, orice încălcare trebuia scoasă la iveală. Această autopurificare a Alianţei nu a avut loc. De aceea oamenii astăzi nu ştiu cum să analizeze, cum să reacţioneze la aceste zoi care şi le toarnă, zi de zi, liderii Alianţei.”

Europa Liberă: Cum ar trebui să reacţioneze cetăţeanul?

Nicolae Andronic:
„Cetăţeanul ar putea reacţiona pozitiv, numai dacă această Alianţă îşi va duce până la capăt mandatul şi, mai ales, va ajunge la o semnare clară a Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb. Deci acuma toţi liderii ar trebui să lase de la dânşii, să lase orgoliile şi frica că, într-o zi, se vor începe alegerile anticipate şi nu vor merge cu un capital necesar la acestea, că nu vor fi atât de frumoşi şi curăţei cum au intrat. Cred că aceasta este cea mai mare problemă pe care acuma o are Alianţa. Şi, în loc să se consolideze, ei prelungesc încă mai mult să ştirbească imaginea unul la altul.”

Europa Liberă: Dar mai pot ei să se consolideze?

Nicolae Andronic:
„Eu cred că pot să se consolideze.”

Europa Liberă: În baza căror principii şi valori?

Nicolae Andronic:
„În baza la aceea ce ai promis să faci electoratului. Bine, vrei să semnezi acest Acord de Asociere? Sunt nişte lucruri care trebuie făcute în ţară. Şi nu va fi semnat acordul, vă spun, până când occidentalii, europenii nu vor vedea nişte răspunsuri concrete că aici nu numai se declară, dar şi se doreşte. Printre dorinţe, adică lucrurile concrete care se fac, trebuie să fie nu numai acelea de a primi credite. Dar, de exemplu, e
E nevoie ca ei să vorbească despre problemele care există. Mă interesează de ce programul Guvernului nu a fost îndeplinit.

nevoie de a pune o persoană, chiar din afara partidelor, dar cu experienţă de stat, ca într-o jumătate de ani să pregătească toate documentele de reformare a acestei Procuraturi, pentru ca Procuratura să nu mai fie bâtă în mâna cuiva. E nevoie să avem un grup de lucru care să elaboreze toate documentele şi modificările la Legea poliţiei, pentru reformarea poliţiei. E nevoie ca ministrul sănătăţii să vină în Parlament şi să informeze deputaţii despre reformele şi despre cheltuielile care sunt la întreţinerea unui spital, dar nu la salarizarea medicilor şi multe-multe alte lucruri. E nevoie ca ei să vorbească despre problemele care există. Mă interesează de ce programul Guvernului nu a fost îndeplinit.”

Europa Liberă: Şi răspunsul?

Nicolae Andronic:
„Alianţa a păstrat formal, de ochii lumii, o linişte în interior. Nu a scos toate problemele la iveală, doar problemele erau clare că sunt. Nu au fost uniţi viceminiştrii. Nu este o unitate în guvernare şi aşa mai departe. Ei întotdeauna au încercat să se apropie mai mult de problemele care aduc capital politic – de exemplu, discuţiile asupra rovinetei, cum au să accepte viitorii votanţi de peste hotare – decât să examineze problemele reformării societăţii, reformării sistemului bugetar, reformării sistemului de impozitare care nu aduc dividende. Or, chiar Churchill a spus, la timpul său: „Politicianul, care vine să facă bine cetăţeanului, poate să-şi strice imaginea politică. Cel care vine să-şi păstreze imaginea, n-o să facă nimic în interesul cetăţenilor.”

Europa Liberă: Alegeri parlamentare sau guvernare mai departe?

Nicolae Andronic:
„Nu sunt astăzi premise – dacă mă întrebaţi ca jurist – pentru alegeri parlamentare. Acestea ar putea să se producă în două cazuri: Parlamentul să nu adopte trei luni legi – aceasta nu poate să se întâmple – şi doi: Guvernul să nu fie numit de două ori.”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi că totuşi mai mulţi exponenţi ai partidelor merg la Moscova?

Nicolae Andronic: „Cred că li s-a spus că „dacă o să vă duceţi şi o să mai organizaţi stânga, atunci o să aveţi un câştig”. Astăzi este clar, după sondaje, în preferinţele populaţiei e numai Partidul Comuniştilor, dar nu stânga.”

Europa Liberă: Ce vrea Moscova?

Nicolae Andronic:
„Doamnă Valentina, Moscova nu vrea ca Moldova să devină totuşi un stat independent. Moscova greşeşte aici. Din contra, s-ar gândi că ar avea un partener într-o organizaţie internaţională, cu care ar putea să voteze, cu care ar putea să se înţeleagă. De aceea interesele Moscovei sunt cunoscute. Aceasta şi mă deranjează pe mine că noi din ’90 tot discutăm ce vrea Moscova, dar nu ştim ce vrem noi... Noi dorim să devenim un stat independent în care oamenii trăiesc bine. Nu mă interesează cine s-a împuşcat la Moscova. Nu mă interesează situaţia economică din Moscova. Mă interesează ca în Republica Moldova să fie bine. Este un fel de separatism acesta. Dar, cred eu, este binevenit.”
XS
SM
MD
LG