Cum se explică valurile stîrnite de cîteva fraze din raportul pe justiţie al Comisiei Europene dat publicităţii zilele trecute?
Se semnala acolo faptul că s-au înregistrat din partea unor organe de presă sau a unor trusturi mass-media presiuni asupra instituţiilor ori reprezentanţilor justiţiei.
Această observaţie a stîrnit reacţiile furibunde ale puterii. S-a insinuat, mai întîi, că partea respectivă din raport ar fi fost scrisă la Bucureşti, fireşte, la instigarea lui Traian Băsescu.
S-a pedalat apoi, cu insistenţă, pe ideea că sugestia venită de la Bruxelles ar reprezenta o ameninţare inacceptabilă la adresa independenţei presei şi a libertăţii de exprimare.
Lăsăm la o parte prima ipoteză, care ţine de o retorică anti-Băsescu ce a căpătat forme patologice. Mai semnificativă e cealaltă manevră prin care puterea de la Bucureşti încearcă să discrediteze poziţia Comisiei Europene.
Poate cineva să se gîndească serios că oficialii europeni şi-au propus să îngrădească libertatea presei? Ideea ţine pur şi simplu de domeniul absurdului.
Raportul pe justiţie se referea la cu totul altceva, şi anume la campaniile de linşaj mediatic pe care un trust de presă le-a orchestrat în ultima vreme şi care au avut drept ţintă judecători de la Curtea Constituţională, de la Înalta Curte de Justiţie şi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Campanii de o violenţă îngrozitoare, în care s-au folosit calomnii de cea mai joasă speţă. Iar trustul care practică zilnic acest tip de linşaj mediatic este trustul Intact al lui Dan Voiculescu, influentul personaj de la vîrful alianţei social-liberale.
Cu binecunoscuta-i abilitate insolentă de a deturna atenţia de la fondul problemei, premierul Victor Ponta a pretins că raportul se referă de fapt la un cotidian care protestase împotriva unei decizii a Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Acest subterfugiu pune şi mai clar în evidenţă faptul că trustul Intact şi îndeosebi postul de televiziune Antena 3 trebuie, în viziunea actualei puteri, apărate cu orice preţ. Ele au fost şi rămîn nişte teribile arme de luptă împotriva duşmanilor politici.
Servesc, apoi, la compromiterea tuturor celor care, într-un fel sau altul, stau în calea actualei guvernări. Reprezintă, în fine, o maşinărie de propagandă perfect pusă la punct, care nu oboseşte să reia la infinit aceleaşi subiecte şi să lovească în aceleaşi ţinte.
Se folosesc acolo mijloace care nu mai au nimic de-a face cu deontologia profesiei de jurnalist.
Cui îi pasă, din moment ce chiar breasla jurnaliştilor priveşte aceste derapaje cu indiferenţă? Iar modul în care a înţeles să guverneze Victor Ponta, cu nenumăratele lui apariţii cotidiene la televizor, arată că va face în aşa fel încît să nu scape de sub control această maşinărie de propagandă care, pînă acum, l-a servit cu o eficienţă ireproşabilă.
