Trecutul, prezentul și viitorul strategiei energetice ruse

Capacitatea viitoare a Rusiei de a rămîne un furnizor de energie la nivel global și forța pe care sectorul energetic o dă Kremlinului constituie subiecte crescînde de preocupare. După un deceniu de exporturi și venituri solide, Rusia reduce prețurile la exporturile de gaze naturale în Europa, în timp ce proiecțiile pe tema veniturilor Gazpromului, gigantul ei energetic, sînt, începînd din acest an, în declin. [...]

Rusia deține rezervele de gaze naturale cele mai mari din lume, alternînd constant cu Arabia Saudită pe locul de prim producător de petrol. Țara furnizează o treime din necesitățile de petrol și gaze naturale ale Europei și este pe cale de a exporta mai mult pe piețele înfometate de energie est-asiatice. Sectorul energetic este de departe un bun mai mult decît comercial pentru Moscova; este unul din pilonii stabilizării Rusiei și ai forței ei crescînde de mai bine de un secol. Kremlinul a desemnat sectorul energetic ca un subiect prioritar al securității naționale a Rusiei, în mod special de cînd recentele schimbări pe planul tendințelor mondiale și interne au aruncat îndoială asupra continuității forței sectorului energetic.

De-a lungul istoriei ruse, sectorul energetic al țării s-a consolidat și a slăbit în mod periodic. Administrarea acestui ciclu a constituit un element central în politica internă și externă rusă, încă din timpul țarismului. Povara istorică se află astăzi pe umerii regimului Putin. [...]

Strategiile energetice moderne ale Rusiei au început să se formeze după cel de-al Doilea Război Mondial. Cu Uniunea Sovietică devenită una din cele două puteri hegemonice acoperind o Europă divizată, Moscova nu a mai întîlnit bariere pentru a-și impune poziția dominantă pe plan energetic global. [...] Fiindcă Uniunea Sovietică producea petrol în cantități de masă, iar sistemul sovietic menținea costurile de muncă joase, Rusia a fost capabilă să-și vîndă petrolul la prețuri aproape la jumătate mai mici decît pentru cel provenit din Orientul Apropiat. [...] Pentru sovietici nu a fost atît o problemă de a cîștiga (deși au făcut bani buni din exporturi), cît de a desena o sferă de influență și de a submina Occidentul. [...]

Mofificările de strategie ruse nu au fost suficient de profunde și făcute la timp pentru a preveni colapsul Uniunii Sovietice. In deceniul care a urmat prăbușirii blocului sovietic, industria energetică rusă a intrat într-o epocă de dezorganizare. Liberalizarea energetică, începută sub Mihail Gorbaciov în anii 1980, a fost dusă la extrem, în anii 1990, sub Boris Ielțîn. Drept rezultat, producția energetică s-a redus la jumătate, iar sectorul energetic rus a fost împărțit între grupuri străine și clasa de oligarhi ruși în ascensiune.

Situația s-a schimbat în anul 2000, sub Vladimir Putin. Unul din primele obiective pe agenda lui Putin a fost să readucă sectorul energetic sub controlul statului, pentru a ajuta la stabilizarea țării. Faptul a însemnat o răsturnare radicală a politicilor liberale din cele două decenii precedente. In mod efectiv, guvernul a naționalizat majoritatea companiilor din sectorul energetic, grupîndu-le în trei giganți de stat: Gazprom, Rosneft și Transneft.

Kremlinul a devenit mai agresiv în negocierea contractelor de furnizare cu fostele republici sovietice și cu Europa, impunîndu-le cantități foarte mari, la prețuri deosebit de înalte, deoarece acești clienți nu au avut nici o alternativă de furnizori de energie. Kremlinul a început, de asemenea, să reducă livrările energetice pe o serie de piețe - dînd vina pe problemele create de anumite state prin care tranzita energia, precum Ucraina - în scopul de a determina alte negocieri politice. [...]

Politica energetică a ajutat Rusia să-și impună influența în fosta sa sferă geografică și a forțat Europa să dea înapoi în acțiunea de contracarare a renașterii forței ruse. [...]

Principala îngrijorare a Rusiei este [astăzi] vulnerabilitatea ei față de fluctuațiile prețului energiei. Cu jumătate din bugetul Rusiei provenind din cîștigurile energetice (din care 80% din petrol și 20% din gazele naturale) guvernul ar putea fi blocat în cazul unei prăbușiri a prețurilor [pe piața mondială]. Kremlinul a redus deja proiecțiile sale bugetare pentru prețuri ale petrolului de 93 de dolar barilul, în locul a 119, deși chiar la acest nivel, guvernul joacă la noroc. [...]

Veniturile din gazele naturale sînt și ele sub semnul întrebării în momentul de față. Cu livrări alternative de gaz natural oferite Europei, cel mai mare consumator de gaz rus, Kremlinul a fost forțat în ultimele luni să-și reducă prețurile. Anul acesta se așteaptă ca vînzările Gazpromului către clienții europeni să se ridice la echivalentul a 4,7 miliarde de dolari, aproximativ 10% din veniturile nete ale Gazpromului, într-un rabat datorat reducerii prețurilor.

In actuala configurație, sectorul energetic al Rusiei este sub presiune. Consolidarea sectorului în principal în mîinile a două mari firme de stat a adus multe beneficii Kremlinului, dar, după un deceniu de consolidare, dezvantajele s-au adunat și ele. In condițiile, practic, ale unei lipse de concurență pentru gigantul Gazprom al Rusiei, compania suferă pe plan tehnologic și nu este considerată de încredere de către investitorii străini. Gigantul petrolier al Rusiei, Rosneft, a început recent să evolueze într-o companie monopolistă de mari dimensiuni, ca și Gazpromul și ar putea cădea într-o capcană asemănătoare. Viitoarele proiecte energetice din Rusia necesitînd o tehnologie mai avansată (din cauza poziționării lor geografice și a mediului înconjurător) și mai mult capital, atît Gazpromul cît și Rosneftul au nevoie să se modernizeze și de aport de capital străin.

Corupția este, de asemenea, un factor major [de frînare], date fiind variatele estimări la între 20 și 40% din veniturile Gazpromului pierdute, fie datorită practicilor corupte sau a celor lipsite de eficiență. Rosneft are probleme similare. [...] Cu o cultură a corupției agresivă [dezvoltată] pe parcursul istoriei Rusiei, șansele Kremlinului de a fi capabil să elimine comportamentele păgubitoare sînt reduse.

In plus, dependența Europei de energia rusă este în scădere. Întreruperile de livrări de gaze naturale trăite de Europa în cursul crizelor ruso-ucrainiene din 2006 și 2009 au reamintit cu duritate cît de vulnerabile sînt națiunile europene din cauza dependenței lor de exporturile de gaze din Rusia. Atît unilateral, cît și prin Uniunea Europeană, țările europene au început să dezvolte strategii ce le vor permite nu numai să reducă vulnerabilitatea Europei față de disputele dintre Moscova și statele intermediare de tranzit energetic, dar și, în general, dependența de energia din Rusia. [...]

Administrația Putin este conștientă de provocările cărora trebuie să le facă față sectorul energetic rus. [...] Strategia Rusiei de a-și folosi exporturile energetice atît ca un instrument de politică externă, cît și ca un generator de venituri devine contradictorie cu timpul: pentru a folosi energia în politica externă, Moscova ar trebui să fie capabilă să micșoreze sau să crească prețurile și să amenințe cu tăierea livrărilor, ceea ce ar fi o anatemă pe planul generării de venituri. [...] Kremlinul a început să conceapă o serie de politici mentite să ajusteze țara la schimbările ce vor surveni în următoarele două decenii. [...]

Construcția terminalului petrolier Ust-Luga, de la Marea Baltică, permite Rusiei să evite în mare măsură sistemul de oleoducte belarus și să livreze direct clienților ei petrolul brut și produsele petroliere. In mod similar, construcția conductei de gaze Nord Stream, sub Marea Baltică și, în cele din urmă, a celei sudice, South Stream, va permite Rusiei să ocolească, la nevoie, sistemele de tranzit ucrainean și belarus. [...]

In plus, Moscova își adaptează în prezent strategia energetică față de clienții europeni prin eforturi de diversificare și liberalizare. Gazprom a început să-și extindă politica de rabaturi de preț la gazele naturale, rezervată în trecut exclusiv pentru partenerii strategici, ca Germania și Italia. [...]

In sfîrșit, Rusia își concentrează atenția în mod semnificativ și sponsorizează conecțiile de dezvoltare a livrărilor spre piețele crescînde de energie est-asiatice, diversificîndu-și portofolio-ul de export pentru cazul în care problemele ei pe piața europeană s-ar intensifica. Un aspect comun tuturor strategiilor Rusiei îl constituie punerea bazelor capitalului masiv necesar proiectelor pentru deceniul următor: numai oleoductul Siberia Răsăriteană-Oceanul Pacific ar urma să coste aproape 15 miliarde de dolari. In ciuda efectelor crizei financiare din 2009, Rusia deține încă rezerve vaste de capital pentru a fi dirijate în aceste proiecte la scară amplă, dar fondurile în cauză nu sînt infinite. [...]

În timp ce dependența Rusiei de variațiile prețului înalt al petrolului continuă să preocupe Moscova, pînă acum, Putin a reușit să administreze corespunzător modificările intervenite în consumul de energie și problemele de producție, în special cele ce afectează piața de gaze naturale europeană. Totuși, pe termen lung, durabilitatea modelului spre care se îndreaptă Rusia rămîne indoielnic.

[text tradus și adaptat: Victor Eskenasy]