Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.



Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi organizează o masă rotundă pe tema drepturile legale ale persoanelor cu dezabilităţi. În timp ce Amnesty International Moldova va ţine o conferinţă despre „Condiţiile inumane şi degradante din penitenciarele din Republica Moldova”.

Şi, desigur, toată lumea va aştepta reacţia partidului democrat şi a liberalilor la propunerea făcută sâmbătă de PLDM de a renegocia acordul Alianţei pentru Integrare Europeană. Scopul ar fi evitarea alegerilor anticipate şi implicit o frânare a reformelor necesare pentru apropierea Moldovei de Uniunea Europeană. Marian Lupu şi Mihai Ghimpu au cerut deja demisia premierului Vlad Filat, dar nici ei nu par interesaţi de alegeri anticipate, insistând că majoritatea parlamentară şi instituţiile statului continuă să funcţioneze normal.

Pe agenda internațională: în Italia continua alegerile generale, începute duminică. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, cele mai mari şanse le are liderul de centru stânga Pier Luigi Bersani, dar nu este de loc clar dacă va reuşi să aibe şi o majoritate suficient de stabilă pentru a impune reformele economice necesare depăşirii actualei crize.

La Moscova se încheie Congresul de două zile a Partidului Comunist, marcând a 20-a aniversare a partidului reformat.

Secretarul de stat american John Kerry a început primul său maraton diplomatic. Kerry vizitează Marea Britanie, Germania, Franţa şi Italia, Turcia, Egiptul, Arabia Saudită, Emiratele Unite şi Qatarul – etape care marchează priorităţile de moment ale politicii externe americane.

La Bruxelles are loc summitul Uniunea Europeană-Ucraina.

Cancelarul german Angela Merkel se află într-o vizită de o zi în Turcia. Iar, marţi, la Berlin, se va întâlni cu secretarul de stat american John Kery şi cu omologul acestuia din Rusia, Serghei Lavrov.

Iar în cursul nopții acesteia, la Los Angeles, a avut loc decernarea premiilor OSCAR, la care a participat indirect, de la Casa Albă, prima Doamnă a țării, Michelle Obama. Oscarul pentru cel mai bun film american a fost adjudecat de pelicula „Argo”, a realizatorului Ben Affleck, istoria extrem de pasionantă a eliberării de către CIA a șase diplomați americani, refugiați la venirea la putere a regimului islamic în Iran, în casa ambasadorului Canadei.



Distincția pentru cel mai bun film străin a anului a revenit filmului „Amour” de Michael Haneke. Oscarul pentru cel mai bun actor a fost acordat britanicului Daniel Day-Lewis, pentru rolul principal în filmul „Lincoln”, una din peliculele favorite, în timp ce americana Jennifer Lawrence, a fost distinsă la categoria celei mai bune actrițe de film pentru rolul din „Happiness Therapy”.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

Previous Next

XS
SM
MD
LG