Filmele unui poliglot cultivat

„Cabală la Kabul” și „Iubiții Domnului”, cele două filme ale colegului nostru dela Bruxelles Dan Alexe, au fost prezentate recent în România, la libăria Cărturești, la Noul cinematograf al regizorului român și în spațiul cultural numit generic Dianei 4, toate trei din București.

„Iubiții Domnului” este un film despre misticismul musulman contemporan, despre sufism și tehnicile colective ale transei, construit în jurul dușmăniei dintre doi șeici musulmani, șefi ai unor confrerii rivale de derviși urlători din Macedonia.



„Cabală la Kabul”, peliculă premiată la mai multe festivaluri internaționale de film documentar (a luat între altele marele premiu la Festivalul Astra dela Sibiu), spune povestea ultimilor doi evrei din capitala afgană Kabul, aflați într-un conflict continuu.

Cele două filme fac de fapt parte dintr-o miniserie, Dan Alexe având în proiect un al treilea despre o rivalitate și un conflict similare celor prezentate în primele două, de data asta în comunitatea ortodoxă de la Muntele Athos.



Un element esențial în înțelegerea acestor filme este că deși sînt încadrate în categoria numită generic „film documentar” ele depășesc această clasificare prin procedeul cinematografic folosit de regizor, acela de a deveni el însuși personaj în povestea pe care o narează. Dan Alexe a explicat acest lucru celor prezenți la proiecția dela librăria Cărturești a filmului „Cabală la Kabul”.

„Făcusem înainte un film construit tot pe o rivalitate, între două personaje foarte bine definite care aparțineau aceleiași comunități și se dușmăneau între ele. Acel film a ieșit, consider eu, atît de bine structurat narativ și din punctul de vedere al coerenței interne, încît mi-am dat seama că e un procedeu care poate funcționa fără o artificialitate exterioară gen voiceover, cineva care trebuie să explice ce se întîmplă în film, hărți animate, explicații șamd. Era vorba de doi șefi de confrerii musulmane care trăind fiecare într-o comunitate închisă au fiecare un rol social, cultural și economic foarte bine definit și atunci încearcă fiecare să atragă cît ai mult din potențialul comunității, bani, influență etc. Acel film funcționînd, mi-am dat seama, când am aflat că în Kabul în acel an, 2001, imediat după căderea Talibanilor, mai trăiau încă doi evrei din marea comunitate evreiască central-asiatică și că se urăsc între ei, că există un potențial cinematografic și narativ, și atunci m-am repezit acolo și am făcut filmul.”

A fost însă vorba de un prim film, pentru că tot materialul filmat la Kabul despre Isaac și Zabulon, ultimii doi evrei din capitala afgană, a fost furat la Praga, iar Dan Alexe a fost rugat la librăria Cărturești să spună povestea acestui furt.

„Am s-o spun foarte pe scurt pentru că nu e relevantă pentru acest film, era un cu totul alt film. Era mult mai inocent și mult mai pot spun chiar supericial, pentru că nu reușisem să intru între personaje, nu reușisem să devin al treilea personaj al filmului. Cît am stat acolo eram mai mult un fel de ochi exterior care capta o situație, și care pe deasupra o insera mult mai mult în contextul politic decît o face filmul ăsta. În acel moment, Afganistanul era punctul cel mai fierbinte de pe planetă, Talibanii fugiseră, CIA era foarte activă, și totul era inserat într-un dispozitiv cinematografic și narativ total diferit de ce ați văzut în această seară. În momentul în care casetele primei turnări au fost furate la Praga, rămânînd cu mâinile goale, mi-am dat seama că dacă vreodată voi reuși să refac această poveste va trebui să încerc să fie ceva cu totul diferit, pentru că a încerca să imiți, să refaci ce ai pierdut este un demers greșit și riscă să devină artificial. Reușind să mă întorc, am lepădat tot ce forma structura primului film, și am păstrat doar relația celor doi. Și a ieșit un cu totul alt film.”

Un cu totul alt film, dar nu numai din motivele prezentate de Dan Alexe, ci și pentru că furtul primului material filmat i-a permis regizorului - printr-un misterios joc al întîmplării - să pună de fapt punct poveștii: unul dintre cei doi evrei, Isaac, cel mai în vîrstă, moare în timpul celei de-a doua șederi a lui Dan Alexe la Kabul pentru a le filma istoria.

„Cabală la Kabul”, care a fost prezentat cîteva luni bune în cinematografele din Franța, este, cum a explicat Dan Alexe, al doilea film al său care spune povestea unei rivalități și a unui conflict similare. Primul este „Iubiții Domnului”, istoria a doi șefi de confrerii sufite din Macedonia.

El a fost proiectat la Noul cinematograf al regizorului român din București, iar prezentarea de dinaintea proiecției i-a aparținut lui Sorin Antofi.

„De-a lungul acestor ani, și în orice caz după ce a emigrat în 1988, Dan Alexe a făcut aproape întregul parcurs al sufismului, în aproape toate regiunile unde sufismul este prezent, din Asia Centrală pînă în Balcani, și prin emigrația de toto felul din Occident, și a filmat cam peste tot. El a filmat pentru prima dată sufismul cecen, de exemplu, într-un moment când despre Cecenia nu se vorbea foarte mult nici măcar la CNN. Și în sfîrșit aici am văzut o fază din Balcani, din Macedonia. Sînt mai multe limbi ce auziți acolo, nu e doar una, și bineînțeles Dan Alexe le vorbește, le-a învățat ca să le poată vorbi. În fond el a început printr-un interes pentru filologie și lingvistică, foarte de timpuriu, și mai apoi când a avut ocazia să călătorească și să facă antropologie directă, să facă teren, a început, într-un tîrziu, să filmeze. Cineastul Dan Alexe a apărut prin aceste nașteri succesive, de la lingvist, filolog, cu interese în filosofie și teologie și cultură în sens general. Asta era și o discuție pe care aș fi vrut s-o deschid la proiecția filmului Cabală la Kabul. Acestea sînt filmele unui poliglot cultivat. Ele nu sînt ceea ce de obicei vedeți prezentat ca documentar, filmul de tip Travel Channel, unde se dau reportaje care vă informează despre lucrurile elementare ale terenului, ale statisticilor, nume de populații etc. Filmele lui Dan Alexe au la bază o inițiere mai îndelungată în ceea ce vrea să prezinte cineastul.”

Să spunem la sfîrșit că Dan Alexe a avut la cele trei proiecții ale filmelor sale la București un public atent, dornic să afle cît mai multe despre geneza acestor pelicule, și care la terminarea proiecțiilor a pus întrebări ce l-au obligat pe regizor să dezvăluie multe detalii despre cum a lucrat la aceste filme.