Linkuri accesibilitate

Eugen Carpov: „Activitatea de reintegrare a ţării continuă, nu există niciun motiv ca să oprim activităţile care sunt planificate”.


Vicepremierul pentru reintegrare, în dialog cu Valentina Ursu, înaintea unei noi runde de consultări cu Tiraspolul.


La ultima reuniune în formatul 5+2 de la Lvov pentru rezolvarea crizei transnistrene s-a vorbit despre nevoia continuării eforturilor de întărire a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, chiar dacă nu s-au făcut progrese deloc în ceea ce priveşte chestiunile politice. La Chişinău, preşedintele Nicolae Timofti a discutat astăzi cu preşedintele parlamentului de la Varşovia despre situaţia actuală din negocierile privind Transnistria. Valentina Ursu l-a întrebat pe Eugen Carpov, vicepremierul pentru reintegrare, dacă actuala criză politica de la Chişinău modifică strategia autorităţilor moldovene în problema transnistreană:

Eugen Carpov: „Indiferent de evenimentele politice, care se întâmplă, nu contează pe care mal al Nistrului, activitatea de reintegrare a ţării continuă. Nu există niciun motiv ca să oprim activităţile care sunt planificate. A avut loc o şedinţă a grupului de lucru sectorial pe probleme de educaţie, la care s-au discutat subiecte legate de activitatea şcolilor moldoveneşti cu predare în grafie latină şi alte aspecte care ţin de domeniul respectiv. Planificăm să avem şi discuţii cu reprezentantul politic pentru reglementarea conflictului transnistrean de la Tiraspol.”

Europa Liberă: Cu Nina Ştanski?

Eugen Carpov: „Da. Nu se exclude săptămâna aceasta să avem o întâlnire, să continuăm discuţiile pe proiectele pe care le-am abordat şi în cadrul ultimei runde în formatul „5+2” de la Lvov şi care sunt în continuare actuale.”

Europa Liberă: Domnule Carpov, am vorbit cu câţiva oameni de afaceri de aici, de pe malul drept al Nistrului care practică anumite activităţi şi cu parteneri din stânga Nistrului. Ei spun că totuşi, în eventualitatea semnării Acordului de Liber Schimb, mediul de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului ar putea să-şi consolideze eforturile.

Eugen Carpov: „Noi am depus multe eforturi pentru ca partenerii din stânga Nistrului să fie parte a procesului de negocieri a acordurilor şi înţelegerilor pe care le avem cu Uniunea Europeană. Este evident că aspectul economic este unul din cele mai sensibile. Şi unul dintre scopurile noastre este ca să asigurăm acces companiilor din stânga Nistrului pe pieţile externe, într-un regim legal şi recunoscut de către actorii internaţionali. Pentru acest motiv există şi procedura de înregistrare, care este absolut simplificată şi nu comportă contribuţii financiare din partea companiilor.

Astăzi sunt peste 800 de companii din regiunea transnistreană înregistrate la Chişinău şi care pot purta relaţii comerciale, economice cu orice partener din străinătate. Este evident că noul Acord de Liber Schimb cu Uniunea Europeană va aduce modificări regimului existent. Astăzi avem preferinţele comerciale autonome, de care beneficiază şi companiile transnistrene. Dar, pentru ca să fie parte a noului Acord, aceste companii trebuie să intre în spaţiul care va fi acoperit de către noul Acord. Dar spaţiul trebuie să includă, de fapt, ambele maluri ale râului Nistru.

Spre regret, până în prezent, reprezentanţii de la Tiraspol, care poartă discuţii cu noi, cu partenerii noştri europeni, nu au exprimat un acord în acest sens. Şi trebuie să fie conştienţi că consecinţele care ar surveni vor fi suportate în întregime de către companiile transnistrene. Pentru că este absolut evident că situaţia se va înrăutăţi prin faptul că aceste companii nu vor putea beneficia de noile instrumente.”

Europa Liberă: Tot mai multe voci sunt cele care sonorizează ideea atractivităţii părţii drepte a râului Nistru pentru regiunea transnistreană. În ce ar consta această atractivitate: salarii mai bune, pensii mai mari, infrastructură mai bună?

Eugen Carpov: „Sigur că şi aspectul material pe care l-aţi menţionat, salarii, pensii este unul foarte, foarte important, dar nu doar atât. Trebuie să demonstrăm că suntem o societate democratică, bazată pe principii de drept, respectăm drepturile omului, asigurăm acces cetăţeanului la toate oportunităţile pe care le oferă o societate democratică. Anume din punctul acesta de vedere, eu cred că cei de la Tiraspol trebuie să înţeleagă că o apropiere de valorile internaţionale, care sunt totalmente împărtăşite pe malul drept, este importantă pentru populaţia locală.”

Europa Liberă: Dar această atractivitate materială ar solicita termen mai îndelungat?

Eugen Carpov: „Sigur că. Prosperitatea vine muncind, vine în timp, vine prin efort, prin anumite sacrificii. Şi astăzi, spre regret, nu suntem la nivelul material acolo unde am dori să fim. Dar important este că atât guvernul, cât şi Parlamentul, autorităţile moldoveneşti muncesc împreună cu partenerii noştri internaţionali pentru ca aceste nivele să fie atinse.”
XS
SM
MD
LG