Necesitatea reformei ecleziastice catolice

În aşa numita litanie a tuturor sfinţilor este invocată şi figura legendară a apostolului Petru, cel pe care Biserica romano-catolică îl consideră drept primul Papă.

Această pretenţie de a-l considera pe episcopul „oraşului etern”, Roma, ca un „primus inter pares” (primul între egali), se bazează pe o interpretare catolică a Evangheliei în care se spune că Isus ar fi afirmat că Petru este temelia bisericii. (Matei, 16, 18: „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.”) De aici s-a dedus că voinţa lui Isus ar fi fost ca Petru să-i devină un soi de urmaş spiritual, organizatoric şi administrativ, iar succesorii acestuia să fie Papii, adică vicarii lui Cristos pe pămînt.

În aceste zile, cînd se alege un nou Suveran Pontif, numeroşi comentatori şi-au pus întrebarea în ce măsură mai sunt compatibile cu lumea modernă numeroasele dogme ale Bisericii catolice, ca o instituţie universală cu peste 1,2 miliarde de credincioşi. Contestatarii susţin necesitatea unor reforme profunde, desfiinţarea autoritarismului papal, renunţarea la centralismul roman şi o democratizare a vieţii ecleziale, în primul rînd, prin garantarea drepturilor egale între bărbaţi şi femei.

La catolici – ca de altfel şi la ortodocşi, care au conservat tradiţiile ecleziastice răsăritene – calitatea de preot este rezervată în exclusivitate bărbaţilor. (În mai toate bisericile protestante s-a renunţat la acest exclusivism; totodată şi la tabuizarea homosexualilor, opriţi în trecut să fie investiţi ca persoane cu dreptul de a oficia acte de cult.)

Pontificatul lui Benedict al XVI-lea nu a contribuit la reînnoirea bisericii, începută de către Papa Ioan al XXIII-lea în anii 1960. Benedict a fost un conservator care a încercat o reabilitare a tradiţionalismului catolic, inclusiv prin revenirea la formule liturgice tridentine, abolite. Vorbind mereu despre „dictatura relativismului”, teologul Joseph Ratzinger (numele civil al Papei Benedict) a avut în vedere combaterea individualismului modern şi a materialismului capitalist.

Pînă şi preşedintele Comitetului Central al Catolicilor din Germania, ex-ministrul bavarez Alois Glück, nu a negat opoziţia vizibilă între „relativismul” înfierat de autoritatea pontificală şi principiile pluralismului democratic, dreptul la autodeterminare a individului şi libertatea de gîndire. Într-un interviu cu accente critice prudente, acordat postului naţional de radio, catolicul Alois Glück a pledat pentru reforme structurale privind mai ales modul centralist de conducere a bisericii.

Bisericile locale trebuie să primească o autonomie mai mare, a spus Glück. Trebuie recîştigată încrederea credincioşilor în instituţia ecleziastică, prin consolidarea rolului acordat laicilor şi, în special, cel al femeilor.