În Moldova, un grup de organizatii neguvernamentale cer organizarea unui concurs suplimentar pentru alegerea membrilor consiliului care se va ocupa de prevenirea şi eliminarea discriminărilor şi pentru egalitatea de şanse.
Liderul liberalilor Mihai Ghimpu este citat la Procuratura Generala ca martor în dosarul legat de interceptarea ilegala a convorbirilor sale telefonice.
Socialiştii organizează împreună cu susţinătorii lor un protest in fata Primăriei de la Chişinău împotriva demolarii unor cladiri istorice şi impotriva constructiilor fără autorizatie.
Premierul Vlad Filat este la Bruxelles, unde participă la reuniunea Partidului Popular European, unde, aşa cum ne-a declarat in exclusivitate liderul Partidului, Wilfrid Martens, premierul, cabinetul său şi politica sa reformistă se bucură din plin de sprijinul popularilor europeni. Vlad Filat si ministrul adjunct de externe Natalia Gherman participă la negocierile cu reprezentanţii Uniunii pe tema Acordului de asociere intre Moldova si Uniunea Europeana.
Astăzi se împlinesc doi ani de la declanşarea protestelor şi violenţelor din Siria împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad. Potrivit datelor Naţiunilor Unite, peste 70 de mii de oameni au fost omoriţi, un milion s-au refugiat în ţările din jur si două milioane şi-au căutat refugiu în alte oraşe şi locuri unde violenţele nu sunt atit de mari. Situatia in Siria este caracterizată constant de organizatiile internationale drept „dezastruoasa”, „catastrofală” şi „tragică”.
Liderii Uniunii Europene îşi continuă şi astazi summitul început ieri la Bruxelles, unde subiectele cele mai importante sunt masurile de austeritate şi situatia din Siria, preşedintele Franţei, socialistul François Hollande anunţînd că va cere impunerea unui embargo pe livrarea de arme catre regimul de la Damasc.
La Bruxelles are loc şi un Forum pe teme europene si euro-atlantice, la care participă personalităţi politice şi academice din Statele Unite, Uniunea Europeana, Rusia, Afganistan, Pakistan, Georgia, Belarus. Pe agenda Forumului se afla şi probleme legate de situatia de criza din zona euro.
Si la Moscova se desfăşoară un Forum – cel economic al ţărilor din Comunitatea Statelor Independente.
La Baku, in Azerbaijan, se afla astazi secretarul general al OSCE, Lamberto Zannier, iar preşedintele de la Minsk, Alkesandr Lukaşenka se va afla astazi la Sankt Petersburg.
Tot astăzi sînt sărbătorite Ziua internaţionala împotriva brutalităţii poliţiei şi Ziua mondiala a drepturilor consumatorilor...