Din tavanul instituţional a început să cadă moloz. Se cutremură lumea funcţionărimii de partid şi de stat şi zidurile ridicate ziua scârţâie morţiu peste noapte. Într-o ţară cu birocraţia în floare, nu e de mirare că marele cutremur aşteptat de toţi chibiţii prin tabloide a început la nivelul organizării instituţionale. Anunţul făcut de ministrul sănătăţii că vor fi desfiinţate Casele Judeţene de Sănătate a stârnit reacţii vehemente din partea celor care-şi apără cu pieptul gol salariile şi privilegiile. Nasc şi la instituţiile statului oameni. Mai ales supraoamenii din fruntea bucatelor, care intră-n hipoglicemie dacă pierd accesul direct la borcanul cu dulceaţă bugetară. Premierul a încercat, după aceea, să le administreze analgezice, spunând că e vorba doar despre o reorganizare, dar de sperietură şefii şi protejaţii lor au albit în direct şi la ore de maximă audienţă.
Cu toţii ştim că României i-a fost mai uşor să reformeze forme, nu şi conţinuturi. Regionalizarea, considerată de Uniunea Europeană soluţia pentru ca fondurile alocate să fie absorbite mai eficient, i-a luat pe negândite. Nu doar pe cei care încearcă să se ferească de zidurile surpate în timpul contopirii instituţiilor judeţene, ci şi pe semizeii care trag de harta administrativ teritorială să pară feudele mai mari. Toţi încearcă să rezolve peste noapte, adică până anul viitor, o problemă de perspicacitate administrativă: cum să păstrezi intacte formele chiar dacă le restructurezi?
Nu e vorba numai despre harta subteranelor prin care circula economia neagră pentru zile albe, ci şi cea a lumii reale, de la suprafaţă care presupune să transferi instituţiile din cele 41 de judeţe plus Bucureştiul în cele opt regiuni de dezvoltare cu pagube cât mai mici. Au început deja să se strângă prin dulapuri scheletele celor care au tot învârtit harta ca pe un cub al lui Rubik, încercând să transfere extravilanul în intravilan, să traseze circumscripţii electorale şi regiuni de dezvoltare pe placul stăpânilor.
În principiu, n-ar trebui să se teamă nimeni de efectele secundare ale regionalizării: de-a lungul timpului românii au făcut demonstraţia că pot face orice transfer de personalitate, arhitectonic, de maşini şi persoane sau de culoare politică fără să aibă nevoie de temelii şi nici de tehnologie sofisticată. Aceste mari instituţii patinează cu uşurinţă pe terenul unde sunt aruncaţi în calea lor funcţionarii mărunţi, sacrificaţi în numele reformei.
Pe de altă parte, însă, aritmetica folosită acolo, la vârf, suferă cumva de mutaţii genetice sau, pur şi simplu, legile naturii sunt altele pentru că este neclar cum ar putea fi mai eficientă şi mai economicoasă o nouă gaură neagră ierarhică, cea a regiunilor de dezvoltare, care ar urma să se suprapună organizării teritoriale pe criterii politice, adică acolo unde legea o fac aleşii. E ca şi cum ai încerca să intercalezi un etaj suplimentar într-o construcţie deja ridicată.
Cert este că perspectiva desfiinţării reţelei de Case judeţene de Sănătate a stârnit contrarevoluţia microcosmosului judeţean unde casele de sănătate deveniseră nişte cuibuşoare de nebunii. De multă vreme, banii daţi la sănătate, ca şi cei daţi la şomaj, pensii şi, în general, mai toţi banii pe care statul ni-i drenează din coşul zilnic (cică să ne fie mai bine), finanţează universul paralel al oligarhiei de partid şi de stat. Aia regiune de dezvoltare, unde curg lapte şi miere, drumurile sunt pavate cu bune intenţii iar atracţia gravitaţională îi lipeşte pe toţi de sânul puterii! Acolo să vezi administrare model şi bunăstare generală! Aia regiune în care banii sunt absorbiţi zgomotos insectele clientelei politice şi de flămânzii care-i girează!
Adevărata regionalizare se petrece de multă vreme şi constă în împărţirea zonelor de influenţă iar votul nominal nu a făcut decât să transfere deciziile locale, regionale, la nivel naţional. Faptul că primarul Sibiului a decis să intre în PNL pentru ca oraşul său să devină capitală regională este doar partea vizibilă a frisoanelor subterane de care e cuprinsă administraţia publică încercând să se adapteze schimbărilor fără mai pierderi.
Pentru unii, bolile sistemului de sănătate ar trebui tratate naturist. Cel puţin de această părere sunt sutele de preoţi şi călugări care au protestat zilele trecute în faţa Palatului Parlamentului. Cardul de sănătate, atentat la libertate, scria pe pancardele de deasupra înaltelor feţe bisericeşti. Preoţii nu au venit să protesteze împotriva degradării vieţii sociale şi morale, nu au venit să ceară mai mulţi bani pentru programele de asistenţă socială sau medicală, nu vor să exorcizeze răul şi nici nu cer reforme care să reîntemeieze moral societatea bântuită de strigoii comunismului şi de demonii unei economii de piaţă neagră, nu au ieşit nici măcar să conteste necesitatea construirii unei opulente catedrale patriarhale în vremuri negre, când mulţi oameni sunt nevoiţi să renunţe la propriile case, la propria familie şi ţară, să plece în băjenie.
Altele sunt urgenţele: manifestanţii vor să se renunţe la cărţile de identitate cu cip încorporat, la jocurile pe calculator, la televizor şi telefon, la cardurile bancare, la mâncarea cumpărată din supermarket, pentru că este iradiată. Ei ne îndeamnă să ne donăm banii din bănci, să bem lapte de la ţărani şi să folosim seminţe nemodificate genetic. Să mâncăm cu măsură că vor veni vremuri grele de război şi criză şi să nu participăm la manifestaţii că problemele sociale se rezolvă altfel.
Printre atâtea cereri de tabloid apostat, mai că nu se mai aude cererea principală, aceea ca numele lui Dumnezeu să fie trecut în viitoarea Constituţie. Nu se ştie din ce regiune de dezvoltare sau subdezvoltare au venit manifestanţii, dar este cert că limba în care vorbesc pare o limbă moartă. Par veniţi nu dintr-un spaţiu, ci dintr-un timp demult trecut. Manifestaţia a fost animată de spiritul care, săptămânile trecute, ducea la boicotul unui film care nu corespunde noii miliţii spirituale şi nici viziunii ayatolahului.
Printr-un tragicomic paralelism manifestaţia a avut loc în prima zi de slujbă şi rugăciune a noului papă. Pentru mulţi, alegerea papei a adus cu sine şi o lecţie despre căinţă şi umilinţă. Se spune că papa Francisc a fost un părinte umil al enoriaşilor săi şi că, în vremuri grele, de criză şi război social, a renunţat la limuzina şi şoferul la care avea dreptul în calitatea sa de episcop şi a preferat să meargă îmbrăcat ca un simplu călugăr, cu metroul la biserică, transformând subteranele străfulgerate de luminile ferestrelor, vagoanele trenului şi stranele scaunelor de plastic într-un nou spaţiu catehetic. Această catacombă modernă este o metaforă a reîntoarcerii la sensurile iniţiale ale credinţei care nu te pot lăsa indiferent, că eşti sau nu catolic sau creştin.
Nu demult douăzeci de organizaţii nonguvernamentale trimiteau o scrisoare comună premierului, cerându-i să redirecţioneze banii alocaţi Bisericii Ortodoxe, adică 0,4% din buget, către sănătate şi educaţie. O propunere care a stârnit confuzie la guvern, dar BOR şi-a primit dividendele pentru acţiunea de aur repartizată prin drept divin la trezoreria statului. A protestat vehement, invocând privilegii spirituale şi, pentru atei, drepturi istorice. Petenţii au fost afurisiţi s-o mai finanţeze un an.
După cum se ştie, balanţa contabilă a BOR a fost mereu pozitivă. Anul trecut, după cum scriau publicaţiile financiare, a avut profit de 28 de milioane la un venit de peste 87 de milioane de lei. Nu e de mirare: şi-a adjudecat monopolul lumânărilor, al tămâiei, al uleiurilor sfinţite şi al icoanelor, a fixat vămi în calea marilor rituri de trecere de unde extrage o taxă de pod substanţială. Mai mult chiar, se bucură de impunitate şi imunitate fiscală iar, la o adică, toate cheltuielile de reconstrucţie şi reabilitare a sfintelor lăcaşe sunt amortizate de la bugetele locale. Cu toate acestea, primeşte bani din buget şi, recent, guvernul a aprobat încă cinci milioane de lei pentru refacerea bisericilor ca să nu mai punem la socoteală că administraţia locală a Bucureştiului a cheltuit deja peste 25 de milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
Nu e de mirare că preoţii vor binele plătitorilor de impozite şi-i îndeamnă să renunţe la toate, să-şi scoată banii din bănci să-i doneze.
În Biserica ortodoxă română lecţiile de umilinţă, căinţă şi caritate sunt predate în catedrale pompoase unde ecoul răsună ameninţător.
