Publicul ceh are prilejul, la fiecare început de primăvară, să vizioneze producţii cinematografice adunate din toată lumea, la Festival internaţional de film Febio Fest. L-am întâlnit la ediţia din acest an pe producătorul şi regizorul român, Tudor Giurgiu. El a făcut parte din juriul festivalului, dar a adus cu sine şi ultimul său film „Despre oameni şi melci”.
„A fost un film, care, da, te şi amuză, dar îţi dă şi multe probleme la care te gândeşti. Îţi aduci aminte, probabil, în fiecare ţară, mai ales în est, tipul acesta de poveşti, mari fabrici care au dispărut vândute pe doi bani, subiectul ăsta e la ordinea zilei.”
Filmul prezintă povestea unor muncitori dintr-un orăşel, care vor rămâne şomeri, pentru că fabrica unde lucrează este în faliment. Acţiunea devine intrigantă când unul dintre muncitori propune o soluţie neobişnuită.
Tudor Giurgiu spune că nu i-a fost uşor să îmbine elementele de comedie şi dramă socială, să dea tonul just, însă, până la urmă, a găsit formula potrivită. Katerina Kralova spune că e o mare admiratoare a cinematografiei româneşti şi că apreciază noile tendinţe.
„Sunt o mare admiratoare a noului val al filmului românesc, am văzut un salt spre filme de comedie şi cred că e minunat pentru că aşa poate atrage un public mai mare, chiar şi în România. Filmul trebuie să fie pentru oameni şi nu doar pentru artişti sau festivaluri internaţionale.”
Printre spectatori am găsit-o şi pe studenta moldoveană Elena Ursu care spune că se aştepta să vadă pe ecran, mai degrabă, o dramă decât o comedie.
„Sunt pur şi simplu încântată. Demult nu am văzut o comedie atât de bună. Am mai văzut câteva filme, dar, într-adevăr, celelalte erau mai dramatice, este o prezentare mai clasică, pentru mine, pentru filmele româneşti. Anume faptul că problemele sociale sunt tratate cu umor, asta e într-adevăr o artă.”
„Pe cât de mare e valul acesta de tinere talente şi oameni confirmaţi deja, pe atât de mult s-au împuţinat resursele şi devine tot mai complicat să faci film. Fără bani europeni e foarte greu să mai faci azi film în România.”
Cineaştii români pot obţine bani şi de la Centrul Naţional al Cinematografiei, însă regizorii trebuie să se bată pentru o felie mică de finanţare, susţine Tudor Giurgiu.
„Ar fi ideal dacă această organizaţie ar fi condusă de oameni din breaslă care ştiu ce nevoie avem. Ea nu e o instituţie care serveşte în mod clar şi evident cineaştii, ci o instituţie preocupată foarte mult de sine, de interior.”
Cineastul român şi-a propus să lucreze împreună cu regizoarea din Republica Moldova, stabilită acum la Berlin, Ana Felicia Scutelnicu pentru viitorul ei film „Anişoara”. El spune că această colaborare va fi încă un pas spre apropiere a celor două cinematografii.
„Eu cred că pe cât de aproape suntem aşa, geografic, pe atât de diferite sunt stadiile de lucru în special organizaţional. E mare păcat pentru că sunt enorm de mulţi oameni talentaţi în Moldova, dar care, iată, nu au şansa să se exprime, mulţi dintre ei pleacă. Statul nu se preocupe să existe un sistem, cu un buget cât de mic, dar care să dea ocazia unor oameni talentaţi să facă film.”
