A doua zi după, Traian Băsescu joacă pe cartea sincerităţii, că de-aia e preşedinte-jucător. Spune că alegerea Elenei Udrea la Congresul partidului ar fi fost un dezastru. Iniţial, se confesa el, nu i-a dat nicio şansă, dar pentru că e un politician tânăr, cu potenţial, s-a gândit că-i face bine să se plimbe prin filiale. În această declaraţie de după război, preşedintele face o eschivă, să pară că nu a pierdut nimic pentru că nici nu a pariat ceva. Însă abia aşa, făcând un pas lateral, dă semne că are probleme de echilibru şi de amnezie. A pierdut Congresul, partidul şi toţi aşii din mânecă. Dar haina are două mâneci şi Traian Băsescu practică un joc de uzură. Orbiţi de strălucirea lui, oamenii care-i stau aproape cred că acesta nu e începutul sfârşitului, ci doar sfârşitul începutului.
Dacă alegerea Elenei Udrea era un dezastru, de ce a susţinut-o din răsputeri, neatent la defectele ei şi dând dovadă de o înţelegere direct proporţională cu contestarea celorlalţi pretendenţi care voiau şi ei să reformeze partidul? De ce nu a susţinut-o pe Monica Macovei, „reformista” partidului, cea pe lângă care au trecut fără probleme de conştiinţă, cu dispensă de la partid, atâţia candidaţi dubioşi la alegerile trecute? Poate şi pentru că înfrângerea ei era previzibilă după ce i-a încondeiat pe atâţia, creându-şi faimă de mare inchizitor şi sperietoare de finanţatori.
Dar poate că dezastru ar fi fost că Elena Udrea ar fi demantelat vechile încrengături de interese din partid, pentru a le impune pe ale sale? Ar fi îndepărtat soldaţii vechi ai partidului, cei care-şi arată mereu cicatricile în public să mai câştige un vot, clienţii vechi pe care alternanţa la putere i-a uscat de bani şi influenţă, pentru a-şi impune tânăra gardă de înfometaţi, gata să se sacrifice un mandat de opoziţie cu gândul că vor ajunge şi ei în comă diabetică pe lângă fondurile cu miere europeană, fără E-uri? Ar fi fost un dezastru, pentru că abia acum a descoperit Traian Băsescu excesele, infatuarea, inadecvarea Elenei Udrea la o ţară pe care a împins-o, alături de cotizanţi şi clienţi, un pas înainte, către groapa falimentului?
Elena Udrea e legată prin fire invizibile de Traian Băsescu pe care toţi prozeliţii ei şi ai lui se prefac că nu le văd. Ea a fost ochiul, timpanul şi, mai ales, buzduganul prezidenţial în partid de când a părăsit Cotroceniul şi, în ciuda eşecurilor repetate de a conduce altceva decât maşina personală, a fost aleasă în diverse funcţii de unde făcea pe profetesa partidului. Toţi o ascultau cu mâna pe vipuşcă, pentru că prin gura ei de aur grăia însăşi vocea stăpânului. Traian Băsescu i-a tăiat pârtie prin partid până la cea mai înaltă funcţie, făcând de nenumărate ori declaraţii de ataşament politic faţă de eleva sa preferată, campioană la absorbţie de fonduri şi specialistă la relaţii publice. Chiar şi fiica prezidenţială a sărit să-şi apere surata în plenul Parlamentului european dând un nou înţeles profunzimii şi nuanţelor pe care le poate căpăta iubirea filială.
Adevărul este că, deşi fiecare candidat a venit cu o platformă, cu un cor de lăudători, călcând pe covorul de dosare confidenţiale risipite prin presă, întregul congres al partidului nu a avut altă miză/altă temă decât alegerea sau respingerea favoritei prezidenţiale, una dintre cele mai grele pietre de moară agăţate de gâtul partidului la alegeri. Cam puţin de la un partid care ar fi trebuit în primul rând să se întrebe ce nu a mers de a căzut dincolo de orizontul de percepţie al votantului simplu şi, în al doilea rând, ce ar trebui să facă pentru a se reforma. Oricum, rezultatul votului l-a făcut pe preşedinte să-şi ia lua adio de la câştigători, spunând că partidul a abandonat democraţia când a refuzat să i se mai supună, că totul se duce de râpă şi că, de fapt, marii câştigători sunt foştii fesenişti care au pus stăpânire pe partid. Că va întări el dreapta, să nu mai stea aşa strâmbă.
Acuzaţia de fesenism sună straniu din gura preşedintelui. Traian Băsescu însuşi este o rămăşită a Frontului Salvării Naţionale, adică a criptocomunismului. Cu o biografie tulbure, adus de valul schimbării din rândul doi al comuniştilor reciclaţi în primele rânduri ale partidului-stat condus de Ion Iliescu, a învăţat de la acesta primele lecţii de preşedinte-jucător şi, în primul rând, cum să folosească democraţia în interesul grupului pe care-l conduce. Partidul lui este, literalmente, moştenitorul legal al FSN-ului, pe vremea când Petre Roman îşi punea piedici cu locotenenţii lui Ion Iliescu din partid. S-a luptat în justiţie să-şi păstreze numele de FSN, după congresul din martie 1992, pentru ca după aceea, doar din dorinţa uteciştilor lui Roman de a divorţa de foştii comunişti ai lui Iliescu şi de a-şi schimba numele de familie, să fuzioneze cu un partid democrat fantomă căruia i-a preluat numele şi afilierile. Aşadar, ceva din sângele FSN-ului curge şi prin vinele preşedintelui chiar dacă, pentru a acoperi această naştere dubioasă, a schimbat, în 2005, sexul politic al partidului peste noapte.
În 2003, alături de PNL-ul condus de Stolojan, forma Alianţa DA, considerată pe-atunci nu mai puţin monstruoasă şi paradoxală decât Uniunea Social Liberală de astăzi. Să fie o întâmplare că Theodor Stolojan, fost premier şi, pentru câteva lui, tovarăş de drum al lui Traian Băsescu, s-a scuturat zilele trecute de această tovărăşie, preferându-l pe Vasile Blaga şi spunând că a mai fost înşelat odată? Se referea oare la Ion Iliescu, al cărui susţinător înfocat a fost până să devină preşedintele liberalilor? Sau poate la Traian Băsescu, cel care-l scotea din cursa pentru Cotroceni pe motiv că fostul premier era foarte bolnav? Apele istoriei l-au mai adus, din când în când, la suprafaţă pe fostul premier, ultima dată la recentul congresul PDL unde l-a susţinut pe Vasile Blaga, cel despre care Traian Băsescu şi clonele sale spun că este fesenist.
Preşedintele Băsescu a ameninţat că îşi va găsi alt partid în jurul căruia să coaguleze dreapta şi, în mod misterios, unul dintre consilierii săi, şi el fost utecist, reprezentant al stângii migrate din PSD, a anunţat că lansează Mişcare Populară (marcă înregistrată iniţial de fiica mai mare a preşedintelui), formaţiune care ar vrea să fie aspiratorul forţelor de dreapta. Printre cei care-l sprijină de aproape sunt alţi patru consilieri prezidenţiali. Aşadar, preşedintele nu este singurul ambixetru de la Cotroceni. Şi nici singurul violator de Constituţie.
Din fericire, doar în politică sensurile pe care se circulă se schimbă după cheful politicienilor. S-ar fi transformat autostrăzile în cimitire de maşini la câte accidente în lanţ s-au petrecut. România este probabil singura ţară democratică cu ideologii politice instant şi cu ziare de partid fast-food. Graţie elasticităţii congenitale, probabil vestigiu al perioadei comuniste, fiecare îşi poate alege părinţii şi poate fi ce vrea cât timp este convenabil.
Mulţi nu au avut faţă de congresul PDL decât o curiozitate de entomolog. Fostul partid la putere s-a redus la dimensiuni microscopice păstrându-şi intacte, însă, orgoliile, discursurile şi pretenţiile. Poate că dacă erau la fel de atenţi şi la puritatea colegilor, poate că dacă ar fi ignorat comenzile şefului şi şi-ar fi respectat mai mult alegătorii ar fi guvernat mai bine şi şi-ar fi păstrat bazinul electoral neştirbit. Nu au făcut-o, readucând la guvernare sistemul fesenist în care preşedintele este şeful partidului-stat care taie şi spânzură. Elena Udrea ar fi continuat această politică, nu degeaba Teodor Paleologu, cel care-l considera pe Traian Băsescu „o pleaşcă” pentru partid a fost şi înflăcăratul ei susţinător.E la fel de probabil că, dacă ar fi învins, ar fi pornit o vânătoare de vrăjitoare prin partid, să-i pedepsească pe cei care i-au criticat, fustele, genţile şi maşinile. Acesta ar fi fost dezastrul.
Elena Udrea a vrut, după ce s-au anunţat rezultatele şi i-a fost refuzată renumărarea voturilor, să iasă din partid. Optimiştii spun că va mai fi un congres anul viitor după alegerile europarlamentare şi, pentru că speranţa moare ultima, Elena Udrea vrea să semneze un pact de neagresiune, să coabiteze cu Vasile Blaga până atunci. Nici reprezentanţii Monicăi Macovei nu mai părăsesc partidul, deşi l-au intoxicat cu bombe cu fosfor şi sulf.
Traian Băsescu speră să mai conserve o vreme în vitrinele partidului, adică vizibile, păpuşile preferate, până când Mişcarea Populară învaţă să meargă. Fostul fesenist speră să se ţină tare ca axă a unei drepte turbulente şi perplexe, improvizate din resturi politice care ştiu sloganurile nu şi doctrina, din oportunişti gata să sacrifice pe oricine pentru pleaşca de preşedinte. Gata să cloneze PDL dacă aşa ar ajunge la guvernare.
Pentru că preşedintelui îi plac paradoxele, de fapt, singurul din PDL care a produs, e drept involuntar, reforma partidului la congresul de zilele trecute este Vasile Blaga tăind cordonul ombilical şi lansând partidul în ape tulburi, fără cârmaci. Dar nici măcar Vasile Blaga, ins fără carismă şi discurs, fără prea multe idei politice şi viziune pe termen lung, dar cu un simţ politic onorabil şi cu pricepere organizatorică, omul care a reprezentat la bine partidul, dar şi cel cel care semnează, la rău, despărţirea de preşedinte nu este întru totul responsabil de acest divorţ. O face, mai degrabă, din greşeală. Din greşeala lui Traian Băsescu.
