Linkuri accesibilitate

PIB-ul regiunii transnistrene (Adevărul)


„O victimă a violenţelor din 7 aprilie 2009 şi-a găsit dreptatea la CEDO” (Unimedia.md).



Încet-încet, temele politice lasă loc în presă celor economice şi sociale. Ion Preaşca se ocupă în paginile „Adevărul” de PIB-ul regiunii transnistrene. Jumătate din el se formează graţie subvenţiilor de la gigantul rus al gazelor „Gazprom”, notează autorul. Este citat economistul Alexandru Fală spunând că „bunăstarea” regiunii se bazează pe subvenţiile grase acordate de Federaţia Rusă. Întrebarea este cât va mai dura asta. Or, perspectivele de dezvoltare ale regiunii sunt incerte şi depind direct de situaţia din Rusia. Reducerea asistenţei finaciare ar avea impact major asupra economiei din Transnistria.
Adevărul mai scrie că în prezent, exporturile din regiune sunt efectuate exclusiv prin intermediul Chişinăului. Circa 46% din mărfuri iau calea Uniunii Europene, iar 45% se duc în statele CSI.

Peste 40 % dintre copiii cu vârsta de până la 6 ani din Republica Moldova sunt pedepsiţi de către părinţi cu bătaie, arată un studiu efectuat de UNICEF şi citat de „IPN”. Psihologul organizaţiei pentru apărarea drepturilor copilului, Oxana Şevcenco, a menţionat că părinţii reacţionează uneori primitiv când nu ştiu cum să-şi pedepsească copilul. „Studiile care se fac în instituţiile de învăţământ nu includ componenta de educaţie pentru viaţă şi pregătire pentru educaţia copiilor. Astfel, îşi pedepsesc copiii cu bătaie şi cei cu studii superioare, şi cei fără studii”, a menţionat psihologul.

Portalul de ştiri „Unimedia.md” scrie că „o victimă a violenţelor din 7 aprilie 2009 şi-a găsit dreptatea la CEDO”. E vorba de Vitalie Iurcu, care în timpul evenimentelor de acum patru ani avea doar 15 ani. Atunci, tânărul a fost arestat şi susţine că pe durata detenției a fost maltratat de poliție. În urma cercetării dosarului, Curtea a constatat violarea articolului 3 (interzicerea torturii și a tratamentului inuman și degradant) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și violarea articolului 13 (lipsa unui remediu eficient).

Cotidianul „Timpul” scrie despre scumpirea biletelor pentru călătoriile cu trenul la Moscova și Sankt Petersburg. Prețurile vor fi majorate din 16 aprilie cu 5-7 la sută. În prezent, un bilet pe ruta Chișinău-Moscova costă 880 lei, iar spre Sankt Petersburg - 903 lei. În urma majorărilor, biletele vor costa cu circa 100 lei mai mult.

Şi … despre bacalaureat, „Adevărul” scrie într-un articol că acesta aprinde spiritele politice. Şefii de la educaţie sunt dur criticaţi mai ales de către liderul PL Mihai Ghimpu şi ex-comunistul Vadim Mişin, care se opun punerii sub supraveghere video a absolvenţilor de liceu în timpul probelor. Liberalul s-a năpustit asupra ministrei Maia Sandu, numind-o comunistă pentru că ar stresa copii. În replică, ministra a spus că supravegherea video a examenelor este o practică internaţională.
XS
SM
MD
LG