Poate aţi observat că evenimentele în Republica Moldova tind în ultimul timp să fie înlocuite de aparenţe, de umbre înşelătoare. Am să dau câteva exemple, care ilustrează această idee. Astfel, am avut câteva săptămâni de negocieri între partidele din fosta Alianţă, la care am fost asigurați că se fac analize temeinice, scrupuloase, pe domenii de activitate, pentru ca în final acest laborios proces de edificare a unei noi coaliții să plesnească aidoma unui balon de săpun în braţele liderilor de partid, care s-au regăsit în cercul aceloraşi acuzaţii veninoase şi reproşuri interminabile.
O falsă proiecţie s-a dovedit şi termenul de 5 aprilie, fixat de șeful statului, pentru desemnarea noului premier. Domnul Nicolae Timofti, din păcate, a ratat o bună ocazie de a-şi întări autoritatea în faţa clasei politice şi a întregii ţări. Ce s-ar fi întâmplat dacă își păstra neclintită decizia? Eu cred că i-ar fi forțat pe liderii politici să iasă din discuţiile lor sterile și, sub presiunea unui „deadline” strivitor, i-ar fi obligat să-și asume responsabilitatea învestirii noului guvern. Iar dacă ar fi continuat cu eschivele, am fi ştiut exact cine poartă vina provocării alegerilor anticipate.
Un alt caz. Iniţiativa Partidului Liberal, anunțată zilele acestea, de a înlocui sintagma „limba moldovenească” cu „limba română” în Articolul 13 din Constituţie, se înscrie, aparent, în seria unor gesturi curajoase cu care acest partid şi-a obişnuit simpatizanţii. Doar că, în condițiile actuale, când nu există o majoritate parlamentară care să voteze o asemenea lege şi când comuniştii – adversari înrăiţi ai acestei idei – câştigă teren, iniţiativa liberalilor este şi ea o butaforie cu iz electoral. Liberalii par să-și mobilizeze suporterii pentru alegeri anticipate, deși declară că fac totul ca să le evite.
Dacă nu avem oameni politici cu merite reale, inventăm topuri de politicieni cu merite iluzorii. „Zece pentru Moldova” – campanie lansată de o televiziune privată, bazată pe un sondaj IMAS – a confirmat amăgirile sau nostalgiile în care se complac destui moldoveni. Cel mai şocant este faptul că Voronin, un personaj care a sabotat politicul, cam de când a ordonat hăituirea şi maltratarea copiilor în aprilie 2009, a fost votat politicianul nr. 1 al Moldovei. Sentimentul absurdului e întregit de Oleg Voronin.
Astfel, cel pe care propriul tată îl declara şomer şi sărac lipit pământului, a fost preferat, conform aceluiaşi sondaj IMAS, pentru titlul de prim businessman al ţării, deşi cei care umplu ecranele televizoarelor, în ultimii 4 ani, la capitolul „afaceri” sunt Plahotniuc şi Filat. Ciudate opțiuni, nu-i așa? De altfel cei doi „premianţi” ai familiei Voronin – părintele şi fiul – s-au simţit insultaţi, chiar batjocoriţi de rezultatele topului. Să sperăm că despre supărarea lor vor afla şi cetăţenii care i-au votat.
În acest context al aparenţelor în care trăim, însăşi integrarea europeana, se dovedeşte, vai!, mai degrabă un simulacru frumos decât o realitate palpabilă. Şi nu numai din cauza că debarcarea guvernului face improbabilă realizarea agendei convenite cu Bruxelles-ul, ci pentru că în Moldova nu s-au făcut reforme, doar s-a vorbit despre ele. În general, relația cu Uniunea Europeană s-a dovedit până acum o pură referință mediatică, un subiect „de cabinet” pentru majoritatea moldovenilor, care nu le-a schimbat viaţa în bine.
Și ca să vedeți cât de adânc ne-am înfipt în himere, chiar şi „alternativa” pe care şi-o doresc mulţi cetăţeni, dezamăgiţi de prestaţia actualilor guvernanți, este o mare ficțiune, o minciună gogonată. Comuniştii, cei care stau să vină la putere în locul Alianţei compromise de atâtea scandaluri, n-au de oferit decât sărăcie, demagogie şi prigoană. Poate când vom înțelege asta ne vom trezi din visare. Doar că nu ne va folosi la nimic.
