Linkuri accesibilitate

ONG-urile liberale din Rusia își unesc vocile împotriva persecuțiilor


Manifestații susținute de oficialități la Moscova împotriva organizației Golos.
Manifestații susținute de oficialități la Moscova împotriva organizației Golos.

Organizatii neguvernamentale din Rusia cer preşedintelui să facă publică lista de fonduri care ar justifica acuzaţiile lansate la televiziunea germana ARD.


56 de organizaţii neguvernamentale ruseşti i-au cerut preşedintelui Rusiei Vladimir Putin, într-o scrisoare deschisă, să aducă dovezi cum că anumite NGO-uri ar primi din străinătate 1 miliard de dolari. Preşedintele de la Kremlin a făcut această declaraţie săptamina trecută, într-un interviu cu televiziunea germana ARD, încercînd să justifice astfel raidurile Procuraturii şi inspectorilor fiscali împotriva unor însemnate organizaţii neguvernamentale ruseşti şi internaţionale, precum Memorial sau Golos. Mai multe de la Oana Serafim.

Scrisoarea liderilor organizatiilor neguvernamentale a fost făcută publică ieri, după ce marti, Ministerul justiţiei de la Moscova anunţat că aduce în faţa instanţei grupul independent de monitorizare a alegerilor GOLOS, pentru că nu s-ar fi declarat ca „agent străin”, aşa cum cere legislaţia actuală dacă organizaţia primeşte şi finanţare din străinatate.

Golos afirmă că de la intrarea în vigoare a noii legi nu a mai primit finanţări externe pentru proiectele sale şi neagă orice încălcare a legii. Dar dacă justiţia va găsi agenţia vinovată va trebui să plătească o amendă de pînă la jumătate de milion de ruble.

In scrisoarea lor, cele 56 de organizatii neguvernamentale din Rusia cer preşedintelui să faca publică lista care să justifice acuzaţiile lansate în interviul cu televiziunea germana ARD şi suma despre care a pomenit. „Suma pe care aţi anunţat-o depăşeste de cel puţin zece ori finanţările internaţionale primite de organizaţiile neguvernamentale”, se arată în scrisoarea în care se cere publicarea imediată a listei complete a celor 654 de organizaţii neguvernamentale şi a sumelor pe care le-au primit în ultimele patru luni şi pentru ce activităţi au fost primite finanţările.

Anual, organizaţiile neguvernamentale din Rusia trebuie să prezinte rapoarte financiare autorităţilor şi liderii lor spun că niciodata nu au auzit de cifra anunţată de preşedintele Putin de 1 miliard de dolari.

Presat de presă să vină cu dovezi care să susţină acuzaţiile preşedintelui Rusiei, purtătorul său de cuvînt Dmitri Peskov a spus că cifra i-a fost dată preşedintelui de către agenţiile de informaţii.

Aflat in vizita la Moscova, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de recente acţiuni împotriva organizaţiilor neguvernamentale din Rusia:

„Cred că efectul resimţit a fost „glacial” şi acest termen este folosit deseori de Consiliul Europei cînd e vorba de restricţii ale libertăţii de expresie si cred că putem virbi despre despre un efect „de îngheţare” asupra libertăţii de asociere şi asupra activităţilor organizaţiilor neguvernamentale.

Demnitarul Consiliului Europei a calificat legea referitoare la organizaţiile neguvernamentale din Rusia şi la definirea lor ca „agenţi străini” ca fiind o lege „proasta” şi cu o mulţime de contradictii şi care defineşte foarte vag „activitatea politică”. In opinia comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, legea ar trebui schimbată, pentru că paralizează activitatea unui părţi însemnate a societăţii civile din Rusia, dintre care unele NGO-uri sunt partenere ale Consiliului Europei.

Reamintim că preşedintele Putin a comparat in 2011, inaintea alegerilor parlamentare din Rusia, grupurile care primesc finanţări internaţionale pentru a monitoriza alegerile cu Iuda, discipolul lui Isus Cristos care l-a trădat pentru 30 de arginţi.
XS
SM
MD
LG