Victor Ponta a sunat deşteptarea în partid, decis să întărescă picioarele de lut ale gigantului politic pe care-l conduce. A aşteptat să depăşească toate curbele şi zonele accidentate de după alegerile generale şi şi-a plătit taxa de protecţie apărând, pentru prima dată după multă vreme, alături de preşedintele Băsescu, fără să fie nevoie de lese şi garduri electrice. Şi ce poate fi mai reconfortant decât un Congres fără suprize? Un congres aproape fără contracandidaţi, în care toate lucrurile au fost deja decise, mai puţin însufleţirea aplauzelor şi numărul torţelor festive.
PSD îşi scoate la Congres reperele morale, pregătit să-şi umple calendarul cu sfinţi martiri ai cauzei politice. Ion Iliescu l-a reevaluat astfel pe Adrian Năstase care, deşi mai are gâtul ros de zeghea sa de blogăr persecutat, apare la Congresul PSD pentru a ne arăta ce stomac simplu şi eficient are partidul. La urma-urmei, dacă i-a putut asimila pe Iliescu şi pe politrucii lui de la Şcoala de partid, transformându-i în părinţi-fondatori, de ce nu şi pe Năstase, fiul lor risipitor?
Într-o baltă de imoralism, reperele de moralitate sunt doar nişte indicatoare de direcţie de care trebuie să ai grijă să nu te izbeşti. Pe mesele de lucru ale propagandiştilor a stat mereu, în diferite stadii de redactare, tratatul de victimizare politică, destinat să lumineze faţa nevăzută a moralităţii şi să îmbrace cu cămaşa martirajului dosarele penale, rechizitoriile şi sentinţele care-i condamnă pe capii partidului.
Este prima apariţie politică a ilegalistului de stil nou Adrian Năstase, veriga lipsă dintre Ion Iliescu şi Victor Ponta. Prezenţa lui pe scena Congresului arată că reperele partidului rămân neschimbate chiar dacă altfel încadrate juridic. Adrian Năstase nu putea lipsi: el este cel care i-a călăuzit paşii lui Victor Ponta de la primul plagiat, pregătindu-l să-i ţină locul şi să-i asigure imunitatea. Nu trebuie să ne mire că, deşi la putere mai tot timpul, liderii centrali sau locali PSD au o mare experienţă ca ilegalişti.
Animalele politice din partid îşi încălzesc motoarele de mai multă vreme. Au participat zilele trecute la un congres al Uniunii naţionale a consiliilor judeţene, organizaţie controlată majoritar de PSD, unde Marian Oprişan, un alt reper rezistent la apele acide ale politicii locale, a fost ales şef. S-a luptat cu Nicuşor Constantinescu, nume de referinţă în folclorul haiducesc local. A fost o competiţie ca în procesele medievale, când dreptatea se câştiga cu puterea pumnilor. În semn de recunoştinţă şi loialitate, noul ales i-a premiat pe şefii alianţei guvernamentale şi ai partidului.
Ca de obicei, însă, a fost un tort din care PSD şi-a păstrat felia cu cireaşă, lăsând blatul colegilor de alianţă. Dar consiliile judeţene sunt doar forma actuală de control a alocaţiilor bugetare şi, în scurtă vreme, după ce organizarea regională va deveni funcţională, vor avea doar o putere simbolică. Mâna lungă şi invizibilă care semnează sau doseşte cecurile se va muta la nivel regional. Alegerea lui Marian Oprişan ale cărui registre contabile i-au umplut de respect pe şefii săi de la partid are doar o valoare simbolică şi o eficienţă momentană.
Liderii PSD şi-au organizat congresul la final de spectacol politic, în preambulul alegerilor prezidenţiale. O întârziere explicabilă, poate şi pentru că PSD a lăsat să se consume setea de senzaţional stârnită de congresele anterioare ale PDL şi PNL. Să se epuizeze curiozităţile şi fantazările strategice. Sau, pur şi simplu, pentru a-şi păstra scena doar pentru sine, să nu fie nevoit să împartă aplauzele finale cu cineva. Cumva a reuşit şi, ca în romanele gotice, pe scenă nu au mai rămas decât strigoii partidului, nemuritori şi reci. Toţi ceilalţi, ascunşi în buncăre atomice, aşteaptă vremuri mai bune.
Nu sunt vremuri prielnice pentru politică iar criza economică s-a sublimat, a devenit criză socială şi morală, dezmembrând societatea, dezorientând-o, plasând ţinte false pe linia tot mai apropiată a orizontului. Trebuie un fizic robust şi o conştiinţă flexibilă, dacă nu absentă, pentru a supravieţui, iar PSD demonstrează încă o dată, că, născut fiind din criză, este cel mai pregătit să-i supravieţuiască şi s-o controleze. Este încă una dintre situaţiile în care PSD reuşeşte să fie capul familiei, lăsând corvezile în grija partenerei liberale sedusă şi semiabandonată.
PNL nu a reuşit până acum decât să apară în faţa opiniei publice ca o consoartă plânsă şi nemulţumită de escapadele sentimentale ale tovarăşului de drum. Poate şi pentru că în telenovela dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta menajul în trei presupune existenţa PDL, nu a PNL. Convieţuirea i-a deformat pe cei doi parteneri - au luat proporţii şi nu-i mai încap nici inelele de logodnă însă PSD nu are probleme cu respiraţia: a fost din toate vremurile conceput drept un aspirator de cadre, fără limitator de pofte. A fost cândva partid de mase şi nu-l îngrijorează că e supradimensionat - va organiza reuniuni de familie pe stadioane, va face pancarde mai mari şi lozinci mai lungi. Ce dacă are picioare de lut? Îşi va pune şenile.
PNL are însă probleme cu controlul extremităţilor şi a ajuns să-şi piardă luciul de legitimitate pe care l-au dat partidele istorice, în ultimele decenii, tuturor aventurilor politice ale foştilor comunişti.
Congresul PSD nu are nicio altă miză decât că doveşte că statistica zecilor de procente de vot poate schimba moralitatea. În vreme ce, sperând să oprească hemoragia de cadre, celelalte partide s-au umplut de lideri, pe principiul enunţat de preşedintele Băsescu: „cu cât sunt mai mici, cu atât tind să aibă capul mai mare”, PSD este primul partid care se pregăteşte de viitor, remodelându-şi structurile de conducere conform organizării administrativ-teritoriale.
Chiar şi liderii partidului spun că noua formulă vizează o mai mare eficienţă. S-ar părea că şi un stomac simplu şi robust ca al PSD trebuie să facă exerciţii, să-şi antreneze metabolismul. Nu de consoarta liberală sau de piticii din opoziţie le e teamă fanilor lui Iliescu, ci de diabetul şi ulcerul provocate de fondurile bugetare sau europene nedigerate ca lumea.
