Ala Panzari, născuta la 8 februarie 1957 în satul Mihăileni, raionul Râşcani. A studiat limbile străine la Universitatea de Stat din Moldova şi face masteratul la Institutul Internaţional de Management. Lector universitar la USM, ASEM (1979-1994) şi Coordonator de Program Educaţie la Reprezentanţa Băncii Mondiale din Moldova (1994-2012), actualmente activează la Fundaţia pentru Dezvoltarea Educaţiei şi Ştiinţei. Plachete de versuri publicate: Stări de Suflet, 2009; Stări de Suflet /2/, 2011.
Luni
M-am trezit de la zgomotul produs de răsucirea în broască a cheii de la uşa coridorului nostru comun, procedură matinală care se repetă cu regularitate de ani de zile, la ora 5.00 dimineaţa, când vecinul nostru pleacă la slujbă: este dispecer la staţia terminus maxi-taxi, cartierul Botanica. Fie arşiţă, ploaie sau ger oricât de cumplit, el iese punctual din casă, merge la datorie şi se află până seara târziu pe picioare, dirijând traficul transportului în care urcăm fiecare dintre noi, nebănuind cine stă în spatele rutelor care vin cu intervale regulate, ca să nu ne obosească aşteptarea în staţii... E de doi ani pensionar, dar e mai puternic decât tinerii care nu rezistă presiunilor, mai mult de 2-3 luni, şi pleacă.... Mă gândesc cu compasiune la el, dar mă întorc imediat pe cealaltă parte, fericită că pot să-mi continui somnul...
La ora 7.00, sunt pe picioare. Toate lucrurile încep să se mişte: gimnastica de dimineaţă, apoi micul dejun pe care îl prepar pentru fiul meu (noi cu soţul luăm doar un ceai verde, la prima oră). Fiul îmi propune să merg cu el – a comandat un taxi, căci se grăbeşte – dar refuz. Mergem în direcţii diferite, însă şi preferinţa mea e pentru transportul public. Autobuzul de pe ruta nr. 5 – care asigură legătura cartierului Ciocana cu Centrul şi Botanica – e de producţie germană, spaţios, confortabil şi e foarte comod să urmăreşti de la înălţime frumuseţea peisajului: pădurea de la Ciocana, maşinile care par mici, ca nişte jucării, cele 3 pete de flori lângă care staţionează autocarul, astfel având posibilitatea să mă încarc vizual cu energia culorilor.
Azi prefer să cobor la piaţa centrală şi să parcurg câteva cartiere pe jos. Îmi place atmosfera matinală a pieţei: micii negustori îşi aranjează marfa pe tejghele, hamalii împing cărucioarele cu saci, cutii, materiale, în plină dimineaţă se revarsă sunetele muzicii populare de la un casetofon retro, iar primii cumpărători speră să procure la un preţ favorabil marfa dorită.
Lângă magazinul Franzeluţa observ o bătrânică care vinde narcise. Îşi suflă în mâini, a îngheţat, căci e destul de rece vântul dimineţii. Mă apropii ca s-o încurajez puţin şi cumpăr un bucheţel de narcise galbene, ca soarele care lipseşte. Ea se bucură şi-mi mulţumeşte că i-am făcut „pocinul”! Îi doresc vânzări uşoare şi merg bucuroasă mai departe. Când să traversez strada, un bărbat mă opreşte să mă întrebe cum să ajungă la policlinica nr. 1. Îi explic că a greşit direcţia şi trebuie să se întoarcă cu două cartiere înapoi. Îmi mulţumeşte, făcând imediat cale întoarsă, iar eu ajung la serviciu.
Ziua decurge intens: încep cu un raport pentru ambasada care ne-a finanţat proiectul; apoi dau câteva telefoane la Direcţia de Învăţământ Căuşeni, apoi la dna directoare din s. Zaim, ca să fac aranjamente pentru o întâlnire cu elevii liceului, în cadrul activităţilor preconizate în proiectul fundaţiei. Merg la prânz cu o colegă ca să discutăm ce mai avem de făcut.
La cantină ne întâlnim cu un cunoscut din Italia care îmi comunică o veste bună: fetiţa de 9 ani dintr-o familia vulnerabilă din Sociteni, Ialoveni, a fost azi operată la Centrul Mamei şi Copilului (sunt tangenţial implicată în istoria copilei).
După masă mi-am planificat tot restul săptămânii, am făcut aranjamente pentru întâlniri. Am acceptat să mă întâlnesc neprogramat cu Grigore, un tânăr de la o altă fundaţie, însă cele 10 minute solicitate s-au transformat uşor în 40 de minute, care mi-au dat apoi peste cap programul şi a trebuit să mă reţin, ca să finalizez lucrul pentru astăzi. Oricum, am avut o discuţie interesantă şi sperăm să colaborăm pe viitor.
Am ajuns acasă pe la ora 19.20, am pregătit în ritm accelerat cina, ca să pot să mai dedic puţin timp şi culegerii mele de versuri pe care o pregătesc pentru tipar. La ora 21.30 mi-a telefonat machetatorul Andrei şi am făcut ultimele corectări în texte. Sper să am versiunea finală gata pentru tipar către finele acestei săptămâni. Doamne ajută!!!
Am vizionat în paralel emisiunea În Profunzime cu cei care s-au desprins de PL. E foarte trist tot ce se întâmplă în politica moldovenească. În cine sa mai crezi??? Am făcut câteva comentarii pe FB şi am încheiat ziua destul de târziu, după miezul nopţii.
Marţi
E o dimineaţă însorită! Mă grăbesc să ajung la ora 9.20 la grădiniţa nr. 135 pentru copiii nevăzători (singura în Chişinău cu acest profil) de la Ciocana. Continuu proiectul iniţiat voluntar încă anul trecut – „Citeşte o poveste copiilor nevăzători” şi merg în grupa mică (4-5 ani), o dată în săptămână, când îmi permite programul. Azi nu le citesc, căci au de pregătit o activitate teatralizată în baza poveşti „Vulpea păcălită de pui”, dar îi ajut educatoarei Tatiana. Copilaşii sunt cam distraţi şi trebuie să intervin şi eu „artistic”, în rolul vulpii, ca să le captez din nou atenţia. Din 11 micuţi, 2 sunt totalmente nevăzători, iar ceilalţi sunt cu deficienţe de vedere şi doar 3 – sănătoşi. Mi se strânge inima, când mă gândesc că, dacă Denis are şanse la o operaţie, lui Cătălin medicii i-au dat un verdict înfiorător: nu-şi va restabili vederea niciodată, căci e traumatizat serios nervul. Voi discuta cu directoarea să vedem cum îl putem ajuta, ca să îşi dezvolte măcar vorbirea, căci este foarte tăcut şi are reacţii întârziate.
Încă nu ieşisem de la grădiniţă, când o colegă m-a sunat să-mi amintească că, la Leogrand, are loc Moldova ICT Summit 2013, la care intenţionam să particip. Plec direct într-acolo şi asist la 2 sesiuni ICT Educaţie, care mă interesează. E uimitor cum au avansat pe direcţia e-learning colegii noştri din Azerbaidjan, Georgia, Ucraina! E încurajator că şi Ministerul Educaţiei de la noi manifestă iniţiativă în această direcţie.
Revin la birou şi încerc, la sfârşit de zi, să mai finalizez din cele rămase în urmă. Comunic o jumate de oră cu colega mea, Natalia, şi punem toate la punct pentru zilele următoare. Ce păcat că în curând va pleca din Moldova, e o colegă şi un om de milioane!
Ajung acasă la 19.30. Seara facem schimb de noutăţi cu soţul; fiul vine târziu de la serviciu. Mai lucrez puţin asupra cărţii, când ai mei deja dorm. E linişte, nu mă sustrage nimeni şi nimic.
Miercuri
O dimineaţă însorită şi puţin mai caldă. Au înflorit copacii şi au înmugurit castanii. Mă grăbesc la o întâlnire programată pentru ora 10.00. Anticipez cu bucurie să-l revăd pe un domn deştept şi inteligent cu care ne cunoaştem de mai mulţi ani, pe linia proiectelor de sănătate. Ii zice Cornel Rîşcanu, şef Departament Educaţie şi Sănătate la oficiul UNICEF. Ajung cu suficient timp înainte, ca să mă plimb puţin prin parc. În jur e mult verde, ciripesc păsărelele, e puţină lume. Un şef cu un subaltern mă depăşesc, discutând şi, fără să vreau, aud cum subalternul îi zice: „Sigur, domnule şef, o să fac precum ziceţi dumneavoastră”. Zâmbesc. Îi urmez cu pas moderat şi mă gândesc ştrengăreşte oare ce anume sarcină are de îndeplinit cel mic în grad… Ajung la UNICEF cu cinci minute înainte. Trec prin procedura înregistrării, apoi Cornel coboară ca să mă conducă, aşa e regula de securitate. Comunicăm la început cam confuz, nu ne-am văzut de aproape un an, la el s-au produs schimbări, ne informam reciproc şi apoi trecem la tema educaţiei, programe, proiecte etc. O oră zboară pe neobservate, deşi am fi putut discuta încă multe despre toate. Convenim să continuăm la un ceai, la o terasă, data viitoare, când se mai încălzeşte.
Urc în rutieră, ca să reuşesc la ora 11.00 la o întâlnire de echipă la birou. O sun pe Martha, o colegă originară din Marea Britanie, ca să o previn că voi fi în întârziere cu 5 minute. De fapt, întârzii cu exact 6 minute. Discutăm despre Moldova ICT Summit 2013 de ieri şi concluziile noastre. Suntem pe aceeaşi lungime de undă. E atât de important când lucrezi în echipă să ai colegi care îţi împărtăşesc viziunile! O altă colegă, Natalia, mă sună alarmată: băieţelul ei de 5 ani s-a intoxicat. L-a luat de la şcoală, ca să-l arate medicului. După consultaţie se mai linişteşte puţin, dar merge acasă, ca să aibă grijă de copil.
Între timp, sună mobilul: e primarul de la Micleuşeni, cu care comunicasem ultima oară în vara anului trecut. Doreşte să ne întâlnim or, dânsul va trece azi pe la capitală. Îi sugerez că va trebui să reuşească până la ora 16.00, căci sunt prinsă. Mă sunase încă dimineaţa Tatiana, educatoarea de la grădiniţa nr.135, rugându-mă să trec şi azi pe la ei şi să înregistrez cu vocea mea povestea „Puiul păcălici” – căci copiilor le-a plăcut să mă asculte – şi ar vrea să aibă înregistrarea ca să le fie mai uşor să o teatralizeze. În paralel, comunic prin e-mail cu Grigore şi discutăm aranjamentele pentru deplasarea de vineri la liceul din s. Zaim.
Pe la 15.00 soseşte Dl Primar. Vorbim despre problemele comunei şi-i ascult doleanţele: caută finanţare pe 3 direcţii: finalizarea apeductului, amenajarea unui parc de odihnă în centrul satului (concret caută bani pentru un tobogan ca în parcurile din capitală!) şi finalizarea grădiniţei de copii (sunt 220 copii în sat, dar nu au o grădiniţă, iar tendinţele demografice sunt pozitive). Îmi place de el, se simte că e gospodarul şi patriotul comunei, se mândreşte cu realizările sale, dar are şi probleme nesoluţionate pentru care cere ajutor. Îi promit să-l ajut pe filiera grădiniţei, să-l conectez la persoane abilitate, şi să încerc să găsesc sponsori pentru tobogan, dar nu-i fac promisiuni. Îi promit doar că o sa încerc, pe cât depinde de mine. E înţelept, ştie că mai am ceva programat şi pleacă exact în 20 de minute. Încerc să termin treburile, ca să merg la grădiniţă, dar tocmai atunci mă sună şeful mare şi mă roagă să-i găsesc un document de care are nevoie, în versiune electronică şi pe hârtie. Mă adresez altor colegi după ajutor, obţin documentul, îl las pe masa şefului şi plec grăbită la grădiniţă.
Ziua e pe sfârşite, copiii îşi aşteaptă părinţii să vină să-i ia. Cât ei mănâncă, Tatiana mă roagă să înscriu povestea la telefonul ei mobil, ca să o transfere ulterior pe calculator. Aştept apoi să vină mămica lui Cătălin să pot sta un pic de vorbă cu ea. Mergem împreună spre staţie, pare cam abătută, dar, în scurt timp, găsim limbă comună şi dânsa îmi povesteşte istoria lui Cătălin. Cade imediat de acord să facem o nouă examinare la catedra de oftalmologie a USM, îmi spune că ar avea nevoie şi de un medic neurolog. Îi sugerez că ar fi bine să se ocupe şi un psiholog de băieţel or, comunicarea pentru el ar putea fi o mare salvare, o portiţă spre lumină. Cristina, mama lui Cătălin, cade de acord. Facem schimb de telefoane şi dânşii urcă în rutieră. Înţeleg că locuiesc cu chirie şi că mai au o fetiţă în clasa a doua. Am mai aflat că lui Cătălin îi place muzica şi bomboanele cu jeleu. Însa nu a vrut deloc să-l ţin de mână la traversarea obstacolelor, se ţinea doar de mâna mamei.
Am venit acasă mulţumită de câte mi s-au întâmplat. Şi, ca o întregire a zilei, m-am întâlnit la scara blocului cu o fostă colegă de universitate, care locuieşte, de ani buni, în Belgia. Cât s-a mai schimbat! Am mai scris câteva mesaje unor persoane dragi mie, am întâmpinat fiul venit târziu de la serviciu şi e iarăşi trecut de miezul nopţii…
Joi
Încă de ieri am fost rugată să însoţesc o delegaţie de oameni de afaceri din Olanda la o întreprindere de reciclare a deşeurilor din plastic, UISPAC. M-a intrigat faptul că aceasta e amplasată chiar la staţia terminus Ciocana, cartierul meu drag! La 9.30 am mers împreună cu ei într-acolo şi am rămas impresionată de ce am văzut nu doar eu, ci şi olandezii. Ce-i drept, ei au avut sentimente mixte: de mirare că se fac şi la noi nişte lucruri ca în Europa, mult mai ieftine, dar şi de faptul că majoritatea utilajelor cu care se fac aceste lucruri sunt de-a dreptul bune de plasat în muzeul rarităţilor! M-a bucurat că există asemenea întreprinderi care ne pot debarasa de sticlele de plastic şi că din ele se fac lucruri utile.
Apoi dânşii m-au rugat să le fac o mică excursie în ora rămasă liberă până la prânz. Nu avusesem o înţelegere, dar am căzut de acord. Le-am arătat centrul istoric, le-am povestit despre Ştefan cel Mare, despre 7 aprilie, i-am dus şi la Biserica Adormirii Maicii Domnului.
După prânz m-am întors la birou. Afară era foarte cald! După o oră de lucru cu poşta, am mers la întâlnirea programată cu Inga Afanasiev, consiliera ministrului Educaţiei, ca să discutăm la tema educaţiei electronice şi să vedem care ar fi posibilităţile de colaborare ale fundaţiei cu Ministerul în această direcţie. Am avut o discuţie de 1,5 ore, constructivă şi dinamică, graţie şi faptului că ne cunoaştem din timpuri mai vechi. E o persoană ageră şi energică, dintr-o generaţie tânără care vrea să schimbe lucrurile la Minister spre bine. La întoarcere în birou, i-am confirmat vizita noastră de mâine la Zaim dnei directoare; am confirmat şi cu invitatul nostru ora deplasării, i-am sunat machetatorului şi l-am întrebat dacă a mai progresat cu schimbarea designului copertei cărţii mele, de care nu eram totalmente mulţumită. Mi-a zis că încă nu a reuşit. Încerc să-l înţeleg or, nici eu nu am reuşit azi să le fac chiar pe toate.
S-a încălzit brusc şi îmi dau seama că am nevoie urgentă să-mi înnoiesc garderoba!
Merg spre casă şi mă gândesc că am avut, cel puţin, două motive de bucurie azi: să mă întâlnesc la Minister cu colegi cu care am colaborat cândva şi care şi-au amintit cu preţuire de ce şi cum făceam împreună, dar şi să comunic electronic cu o persoană foarte dragă mie, Angela, care mă copleşeşte cu sufletu-i senin şi cu inteligenţa şi delicateţea sa, calităţi pe care le putem admira doar dacă avem norocul să întâlnim pe calea vieţii noastre asemenea persoane.
În drum spre casă depănam cele petrecute peste zi şi brusc mi-am amintit de ceva haios: azi am descoperit o asemănare între olandezi şi moldoveni: şi la noi, dar şi la ei se fură capacele de la gurile de canalizare! Asta au mărturisit-o chiar antreprenorii mei astăzi, când cei de la fabrica le-au arătat ca pot produce capace din plastic, care să le înlocuiască pe cele de metal, atât de mult râvnite de hoţi!!
Acasă mă aştepta o noutate-surpriză: fiul a decis să se separe de noi, în week-end trece la gazdă, vrea să înceapă o viaţă independentă. Mă rog să-i fie într-un ceas bun şi încerc să accept calm schimbarea.
Vineri
O dimineaţă caldă. Merg la serviciu împreună cu fiul, care a comandat un taxi (ce obiceiuri mai au tinerii în zilele noastre!). Am acceptat taxi, doar ca să am ocazia de a comunica cu el în drum, căci vine târziu, obosit şi nu prea reuşim. Îi mai povestesc ce cred olandezii despre rutierele noastre şi ne distrăm pe cinste, discutând!
Ajung la birou. Pregătesc tot ce trebuie pentru deplasarea la liceul Alexe Mateevici din s. Zaim, Căuşeni. Vine şi invitatul nostru, Grigore, care e foarte punctual. Ajungem cu 15 min. înainte, elevii claselor 8-12 erau deja prezenţi în sala de festivităţi. Începem activitatea, Grigore e extraordinar, face totul cu multă abilitate şi interacţionează bine cu elevii, captându-le perfect atenţia. La ora 14.00, soseşte şi reprezentantul ambasadei care a venit în vizită de monitorizare. 2 ore trec într-un ritm bun, copiii par implicaţi. La sfârşitul activităţii s-au apropiat şi copiii, dar şi directorul adjunct, ca să ne mulţumească şi să ne spună că a fost foarte interesant. E cel mai bun rezultat, deşi suntem obosiţi de emoţii etc.
Ne întoarcem pe la 18.00 din Zaim, cu multe gânduri bune despre aceşti copii, despre cât sunt de talentaţi şi despre viitorul lor.
Găsesc în posta un mesaj de la ambasada în care reprezentantul ne mulţumeşte pentru evenimentul bine organizat, prezentarea excelentă şi prezenţa absolut impresionantă a elevilor (sala fusese plină), la sfârşit de zi de vineri!
Mai am doar un mic lucru pentru azi, înainte de a da curs invitaţiei stimatei Doamne Valentina Ursu de a participa la Jurnalul Săptămânii la Europa Liberă. Deja trebuie să plec, sunt aşteptată!!! Ce mai săptămână!!!
