Linkuri accesibilitate

Nou refuz al Spaniei și Slovaciei de a recunoaște Kosovo


Nu simpatia față de Serbia face ca Spania sau Slovacia să nu recunoască Kosovo, ci teama că tendințe separatiste similare ar putea fi astfel încurajate și la ele acasă.


După recenta apropiere dintre guvernele de la Belgrad și Priștina, Uniunea Europeană și-a îndemnat țările membre care nu recunosc încă independența kosovarilor să-și schimbe poziția. Ca și Moldova sau Rusia, nu recunosc noul stat din Balcani: Ciprul, Grecia, România, Slovacia și Spania. Care au fost primele reacții ale acestora la recomandarea Bruxelles-ului, aflăm de la Dan Alexe.

Spania si Slovacia au respins oficial, încă o dată, „recomandarea” Parlamentului european de a recunoaște independența Kosovo.

Parlamentul european a recomandat săptămâna trecută celor cinci state membre care încă nu au recunoscut Kosovo sa o facă, întrucât UE se află prinsă in situația bizară juridic in care 22 de state, precum și UE ca entitate supranatională, au recunoscut independența Kosovo, însă cinci țări membre, Spania, Slovacia, România, Grecia si Ciprul au refuzat pînă acum să o facă.

Fiecare din aceste cinci țări are fie importante minorități autonomiste, fie probleme cu vecinii, sau si una si alta, si nu doresc sa încurajeze crearea unui precedent, chiar dacă in termeni de realpolitik independența de facto a Kosovo este ireversibilă.

Premierul spaniol Mariano Rajoy a formulat-o de altfel explicit: „Spania nu poate accepta declarațiile unilaterale de independență“. Rajoy a făcut de altfel marți o declarație comună in acest sens cu omologul sau slovac Robert Fico, cu care s-a întâlnit la Madrid.

Premierul slovac Fico a profitat de ocazie pentru a cere autorităților europene sa lase de acum înainte recunoasterea unor state noi in sarcina guvernelor nationale, in loc de a o face colectiv, la nivel european.

Spania si Slovacia sînt total de acord asupra acestui subiect. Tensiunile din Slovacia in legătură cu situația si statutul minorității maghiare sînt mult mai acute decât tot ce a cunoscut vreodată România. In Slovacia, maghiarii trăiesc intr-o bandă compactă de teritoriu de-a lungul frontierei cu Ungaria, iar nu in mijlocul geografic al țării, așa cum e cazul in România. Tot așa, spre deosebire de România, in Slovacia folosirea limbii maghiare e limitată, ceea ce a dus in trecut la demonstrații de mari proporții si la tensiuni cu Ungaria vecină.

La rîndul ei, Spania se confruntă cu tendințele separatiste ale Cataloniei. Parlamentul catalan de la Barcelona a votat in favoarea organizării unui referendum care sa decidă viitorul provinciei separatiste, referendum contestat de Madrid, care a anunțat ca nu va permite organizarea lui.

In aceste condiții, nu simpatia față de Serbia face ca țări precum Spania sau Slovacia să nu recunoască Kosovo, ci teama că tendințe separatiste similare ar putea fi astfel încurajate și la ele acasă.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG