Cei care profetizează dispariţia presei scrise găsesc un argument solid în situaţia actuală a cotidienelor româneşti. Cele cîteva ziare centrale care continuă să apară frapează mai întîi prin aspectul lor precar: hîrtie foarte proastă, literă meschină, paginaţie înghesuită, la limita ilizibilului. Cotidienele aşa-zise „de scandal” arată şi ele lamentabil, singura notă distinctivă fiind vulgaritatea afişată ţipător. Dintre ziarele de tradiţie, „Adevărul” încearcă – mai ales în ediţia de week-end - să reunească semnături de prestigiu, în frunte cu Andrei Pleşu şi Nicolae Manolescu. Îi regăsim pe site-ul ziarului, un site bine conceput, atractiv şi lizibil. Nume cunoscute întîlnim şi în „Evenimentul zilei”, chiar dacă acolo Horia-Roman Patapievici şi Mircea Cărtărescu au renunţat la articolele lor săptămînale. Ce tiraj au aceste două ziare? Greu de ştiut, probabil 30-40000 de exemplare, în cel mai fericit caz. Alte ziare ce dădeau la un moment dat iluzia că reuşiseră să se impună pe piaţă au dispărut şi continuă doar sub formă electronică: „Gândul”, unde oficiază Cristian Tudor Popescu şi „Cotidianul” unde îşi găsesc loc murdăriile, aberaţiile şi resentimentele unor frustraţi de tot soiul. E cunoscută vorba „hîrtia suportă orice”, ei bine, ea este în şi mai mare măsură valabilă pentru ecranul computerului, căci spaţiul virtual este deschis oricui, în absenţa oricărei cenzuri, inclusiv aceea a bunului simţ. Ziarele de provincie supravieţuiesc şi ele cum pot, iar uneori chiar izbutesc să arate bine şi să facă gazetărie de calitate. Două exemple în acest sens – „Ziarul de Iaşi” şi, la Craiova, „Gazeta de Sud”.
Despre revistele de cultură nu mai are rost să vorbim. Ies în tiraje confidenţiale, cu număr de pagini redus, colaboratorii sînt benevoli sau li se dă o remuneraţie simbolică. Revista cea mai vie, cea mai bine scrisă şi cu cel mai variat conţinut, e vorba de „Dilema veche”, nu depăşeşte, de cîteva săptămîni încoace, 10500 de exemplare tiraj. În aceste condiţii, existenţa acestor publicaţii se află în permanenţă sub semnul întrebării. Ele depind de generozitatea unor sponsori privaţi sau de sprijinul statului.
Ce cozi se făceau, în urmă cu 23 de ani, la chioşcurile de ziare! Ce tiraje fabuloase atingea „Evenimentul zilei”! Cît de prospere păreau revistele de cultură, de la vechea „Românie literară” la proaspăt creata „22”, o publicaţie cu un mare impact în viaţa publică! Sîntem foarte departe de acea perioadă fastă. Dar, dacă totuşi cumva se va produce, dispariţia presei scrise ne va lăsa mai săraci şi mai vulnerabili.
