Linkuri accesibilitate

Reuter: Ultimele evoluții ale crizei politice din Moldova fac probabilă organizarea de alegeri anticipate....


Catherine Ashton și Štefan Füle.
Catherine Ashton și Štefan Füle.

...și aduc incertitudini în privința acordurilor cu Uniunea Europeană.





Agenția Reuter scrie că ultimele evoluții ale crizei politice din Moldova fac probabilă organizarea de alegeri anticipate și aduc incertitudini în privința acordurilor cu Uniunea Europeană.

Într-o analiză de știri publicată sâmbătă, Reuter notează criticile aduse de oficialitățile europene deciziilor de vineri ale parlamentului de la Chișinău privind funcționarea Curții Constituționale și a Centrului Național Anticorupție, ridicarea pragului electoral pentru partide și altele.

Deciziile adoptate prin votul comun al liberal-democraților și comuniștilor de vineri au fost criticate de Comisia de la Veneția, care ține de Consiliul Europei, dar și de Comisia Europeană într-o rară declarație comună a șefei politicii externe Catherine Ashton și a comisarului pentru extindere, Štefan Füle.

Reamintim că liderul fracțiunii parlamentare liberal-democrate, Valeriu Streleț, a apărat deciziile luate vineri de Parlament cu voturile partidului său și ale comuniștilor, respingând criticile europene pe această temă.

Potrivit agenției IPN, Streleț a spus că deciziile de vineri privind funcționarea Curții Constituționale sau Centrului Anticorupție au scos aceste instituții și altele de sub influența unui singur partid, prin care pare să înțeleagă Partidul Democrat.

Liderul liberal Mihai Ghimpu a scris pe blogul său că deciziile de vineri ale deputaților urmăresc să întoarcă Moldova „cu fața spre Rusia”.

Șefa politicii externe și de securitate a Uniunii Europene, Catherine Ashton, și comisarul european pentru extindere Štefan Füle au dat publicității o declarație în care își exprimă îngrijorarea față de adoptarea la Chișinău a amendamentului la legea Curții Constituționale care permite demiterea judecătorilor Curții dacă nu au „încrederea” parlamentului.

Această lege, se spune în declarația de la Bruxelles, și alte legi importante care se referă la funcționarea democrației Moldovei au fost adoptate cu o grabă extremă, și fără consultarea serioasă a societății moldovenești, sau respectul cuvenit față de standardele europene legate de reforma constituțională, în special acelea stabilite de Comisia de la Veneția din Consiliul Europei.

Catherine Ashton și Štefan Füle adaugă că au aceleași îngrijorări exprimate vineri de șeful Comisiei de la Veneția.

Gianni Buquicchio, președintele Comisiei pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (cunoscută sub numele de Comisia de la Veneția) a criticat aspru și el vineri amendamentul care permite demiterea judecătorilor Curții Constituționale dacă nu au „încrederea” Parlamentului, spunînd că acest amendament „contravine standardelor europene privind justiția constituțională, și este o violare clară a articolului 137 din Constituția Republicii Moldova”.

Cele două oficialități europene fac în continuare referire în declartaia lor și la celelalte măsuri luate vineri de parlamentul de la Chișinău, legate de ridicarea pragului electoral, de prerogativele premierului în exercițiu de a demite miniștri și șefi de instituții, și de schimbarea statutului Centrului Național Anticorupție.

Acestea, se spune în declarația de la Bruxelles, urmează unui nou fel îngrijorător de a lua decizii în Moldova, reflectat și în alte măsuri legislative, în care instituții ale statului au fost folosite în interesul unor puțini.

„Ne reafirmăm din nou îngrijorarea că aceste măsuri, luate fără pregătirea și consultarea prealabile, ar putea fi o amenințare la adresa independenței unor instituții naționale cheie pentru dezvoltarea viitoare a Moldovei și la adresa unui stat de drept stabil.

Cerem liderilor politici ai Moldovei să nu piardă din vedere impactul pe termen lung al deciziilor lor, inclusiv asupra realizării aspirațiilor Moldovei”, se spune în încheierea declarației dată publicității de coordonatoarea politicii externe și de securitate a Uniunii Europene, Catherine Ashton și comisarul european Štefan Füle.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG