Se împlineşte un an de guvernare a Uniunii Social-Liberale şi, în mod normal, ar trebui să tragem o linie şi să facem un bilanţ. Numai că demersul nu e deloc simplu. De un an încoace, guvernele conduse de Victor Ponta au avut mai tot timpul alte priorităţi. A fost mai întîi operaţia de racolare a unor parlamentari democrat-liberali ceea ce a dus apoi la căderea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu şi la numirea lui Victor Ponta ca prim-ministru. A urmat campania electorală pentru alegerile locale. Întreaga vară a lui 2012 a fost consacrată suspendării preşedintelui Băsescu şi referendumului ce ar fi trebuit să marcheze demiterea acestuia. Nici nu începuse bine toamna şi se intrase în campana pentru legislativele din decembrie. Aşadar, guvernare propriu-zisă am avea din ianuarie încoace, dar şi aşa cu sincope, retractări şi ezitări. Din programul prin care USL promitea oamenilor marea cu sarea nu am văzut, practic, nimic. S-au reîntregit, într-adevăr, salariile tăiate în 2010 dar acesta era un punct şi din programul guvernului Ungureanu. Altfel – preţurile au crescut, cheltuielile la întreţinere la fel, pe piaţa muncii nu se văd semne clar încurajatoare, Combinatul Oltchim agonizează, ca şi industria siderurgică, mult trâmbiţata politică de creştere economică a rămas pe hîrtie, sîntem foarte deficitari în ce priveşte absorbţia fondurilor europene, în sănătate şi în învăţămînt se anunţă măsuri ori contradictorii ori fanteziste etc., etc. Şi, pe deasupra, Victor Ponta face precum mult hulitul cabinet Boc, adică guvernează prin ordonanţe de urgenţă.
Un bilanţ negativ, veţi zice pe bună dreptate. Şi totuşi, nu toată lumea e de aceeaşi părere. Satisfăcut de guvernarea Ponta este, surpriză, suspendatul de vara trecută, Traian Băsescu, ale cărui laude la adresa primului ministru sînt cel puţin derutante, chiar ţinînd cont de pactul de coabitare dintre cei doi. Mulţumiţi sînt şi foarte mulţi oameni de rînd, pentru că Victor Ponta are, iarăşi surpriză, cea mai ridicată cotă de popularitate dintre oamenii politici. Pare să fie dat uitării pînă şi ruşinosul plagiat graţie căruia a obţinut titlul de doctor. Dar de ce să ne mirăm, cînd la recentul Congres al social-democraţilor a fost ovaţionat frenetic cineva care tocmai ieşise eliberat condiţionat din închisoare, mentorul lui Ponta, Adrian Năstase? Iar, peste toate, popularitatea lui Victor Ponta se datorează omniprezenţei sale la televiziune: interviuri, talk-show-uri, declaraţii, transmisii în direct de la şedinţele de guvern – imaginea lui Ponta pătrunde, graţie televiziunii, în toate casele din România. Şi, după cum se constată, cu mult folos pentru cel care este preocupat mai degrabă să comunice decît să guverneze, dînd, astfel, iluzia competenţei şi eficienţei.
