Cătălina Molodoi s-a născut la 14 iunie 1981, la Chişinău. A absolvit Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova în 2003. În 2006 a absolvit Facultatea de Actorie a Academiei de Arte din Moldova. A fost prezentatoare de ştiri la Radio Vocea Basarabiei (2008-2010). Actualmente este director al ziarului municipal Capitala.
Luni
Am trecut cu bine peste primul imbold, să văd ce au scris alții până la mine în Jurnalul săptămânal. Așa că am stat toată ziua cu gândul ce să scriu, de ce ar putea fi curios jurnalul, ce interesează mai mult. Am învățat lecția că oamenii preferă atitudinile care coincid cu ale lor.
Așa că a fost o zi pe care am dedicat-o observației, mergeam pe drum și încercam să ghicesc, oare la ce se gândește acest nene cu burtică, dar cu frica în privire, sau această doamnă foarte îngrijită, și această doamnă absentă și încruntată. Apropo, am observat că pe străzile noastre, cca 80% din bărbați și femei sunt încruntați, nu mai zic de oamenii din transportul public. Cu așa fețe, mă tem să-mi imaginez cât spațiu le ocupă gândurile bune. Așa că eu refuz să fac la fel, chiar dacă risc să nu rezonăm.
E o plăcere să te uiți la copii. Ei nu prea au istorie și încă n-au învățat lecția de la părinți despre cum trebuie să ajungă în viitor. Sunt prezenți, cu privirea senină și curioasă. Păcat că această calitate dispare cu trecerea anilor. Asta ne-ar face mai buni.
Marți
Ziarul nostru e în proces de lichidare. Am avut o ședință cu toți colegii și am decis să rezistăm până primim decizia oficială de la Primărie. Chiar dacă salariile acum sunt mai mici, ei spun că vin la lucru din plăcere. Deci a fost o zi foarte complicată. Mi-a fost greu să-i privesc în ochi și să aud că mai speră la o minune.
Mai in glumă, mai în serios, dar noi am putea oferi lecții despre managementul relațiilor în colectiv și responsabilitatea necondiționată.
Au fost trei ani foarte frumoși. Și foarte plini.
Cred că în jurnalul meu pe care îl am de câțiva ani pentru notițe de călătorii și evenimente importnte, în care scriu doar cuvinte cheie, ca în google search, iar în cinci cuvinte poate să încapă o viață de om, despre ziarul „Capitala” o să scriu: prietenie, libertate, responsabilitate, plăcere și un loc în care s-au întâmplat lucruri adevărate despre care nu spunem nimănui.
Miercuri
Pe noi ne vizitează foarte des la redacție un domn în vârstă, bolnav mental, care vorbește necontenit, fără sens și nici măcar interesant. Astăzi mi-am zis să-l las să spună tot ce vrea și cât poftește, că o să-i facă plăcere. Și uite așa, el vorbea, eu îmi căutam de treabă. Pe el nu-l deranjează dacă nu-l asculți. Cred că s-a obișnuit.
Uitasem să spun în introducere că de ceva timp mi-am propus să spun doar adevărul, indiferent de consecințe. Deci, simt că nu mai rezist și îl întrerup: scuze, îmi cer scuze, dar a început să mă doară îngrozitor capul, numai nu vă supărați, pe mine, sincer, mă doare.
Prima oară ne-am despărțit așa frumos. S-a ridicat cuminte, și-a cerut iertare și a plecat liniștit.
Joi
Este 9 mai. Cu această ocazie, am fugit la grădină. Aici e gardul înflorit, cântă păsările și e multă liniște. Această zi, prin definiție, e o sărbătoare gălăgioasă. Așa o țin minte din copilărie, cu paradă, fanfară, îmbulzeală...
Anul acesta a fost și mai specială, am reușit să obosesc înainte să înceapă.
Să nu fie cu supărare, am tot respectul care i se cuvine unui om care a făcut față unui război. La fel ca și celuia care a trecut prin foamete, a rezistat represiunilor, sau a jertfit sincer pentru binele altora.
Doar că aleg să respect și admir în liniște.
Dragii mei, vă transmit salutări de aici, de la mine din grădină. Să știți că m-am gândit la voi toți, mi-am amintit imagini de război din filme, de istorii cu sate jefuite de armate, femei violate, de lagărele de concentrare, deportări, de bombardarea Dresdei, atacul de la Pearl Harbor, pădurea Katyn și multe altele.
N-am băut niciun gram de alcool pentru cinstirea memoriei celor căzuți și nici panglica sfântului Gheorghe nu port. Dar m-am gândit, și sincer, vă mulțumesc pentru pace.
Vineri
Cred că vinerea e cea mai iubită de toți pământenii care lucrează cinci zile pe săptămână. Astăzi este una și mai specială pentru noi. Pentru că după lucru încep, ca de obicei, chefurile: sâmbăta - zi libera, mâine e Paștele Blajinilor; luni iar Paștele Blajinilor; deci e începutul a cinci zile de Sărbătoare. Cadouri, pomene, un păhăruț de vin, numai.
Apropo de pomene. Știați că, potrivit tradiției, acestea se dau oamenilor nevoiași? Îmi imaginez cu greu un televizor-pomană, dată la cimitir unei familii cu 10 copii. Dacă nu-i vorba de vreun politician sau partid politic, desigur.
Și încă ceva. Am auzit că într-un sat, preotul, după ce a început să strige la oameni să-și dea seama ce fac, să înceteze spectacolul cu pomenele, a fost alungat. Au crezut că-i nebun. Așa mi-a povestit un prieten și eu îl cred.
