La București, la sediul ministerului de externe a fost lansat astăzi volumul de amintiri „S-auzim numai de bine”, semnat de Mircea Carp, fost director al Vocii Americii şi apoi director adjunct al Europei Libere, între 1979 şi 1995, adică până la ieşirea sa la pensie. La lansare au participat personalităţi însemnate ale vieţii politice şi culturale ale României. Sabina Fati i-a adresat mai multe întrebări despre actuala situaţie politică regională.
Mircea Carp a implinit la inceputul acestui an 90 de ani si aproape jumatate dintre ei i-a petrecut la Vocea Americii si la Radio Europa Libera, traversind Razboiul Rece in transee, incercind sa demistifice propaganda comunista, sa destrame fanatismul ceausist si sa opreasca amnezia ce parea sa se aseze in lumea romaneasca inchisa aproape ermetic de tirania politiei politice de pina in 1990.
„Aici Mircea Carp, sa auzim numai de bine” era semnatura de radio a celebrului jurnalist roman, care astazi si-a lansat sub acest titlu memoriile scrise in ritm alert, la care autorul a adaugat fotografii si documente din propria sa arhiva, dar si din arhiva securitatii. Dramele personale se suprapun in cartea lui Mircea Carp cu cele istorice: in timpul razboiului face scoala de ofiteri de la Berlin, lupta pe frontal de Est, este ranit la Smolensk si apoi decorat, se muta pe frontal de Vest si e din nou decorat, dar in 1946, dupa venirea comunistilor este dat afara din armata, arestat si batut. Pleaca din Romania in 1948 trecind granita in mod ilegal si se stabileste pentru inceput in Statele Unite, unde lucreaza citiva ani in diplomatie inainte de a ajunge la Vocea Americii si apoi la Radio Europa Libera.
„Romania este esenta vietii mele” spune cu naturalete Mircea Carp intr-un clasament ad-hoc pe care-l face vorbind despre propria sa viata. Pe locul doi pune familia, iar pe locul al treilea Monarhia, forma de guvernamint sub care visa sa devina ofiter de cavalerie, la fel ca tatal si bunicul sau. Cum armata regala a disparut odata cu intreaga lume a civilizatiei in care a crescut, Mircea Carp a intrat intr-un altfel de „armata” unde „a dus un razboi de ani de zile”, dupa cum s-a experimat astazi istoricul Neagu Djuvara prezent la lansarea cartii lui Mircea Carp. Este vorba despre razboiul pentru adevar pe care l-a dus Carp, verificind meticulous fiecare informatie procurata cu greu din spatele Cortnei de Fier.
In vreme ce Djuvara a incercat sa faca o paralela intre viata sa si cea a lui Carp, poeta Ana Blandiana a vorbit emotionata despre „optimismul” fostului ziarist de la Europa libera, care a a facut din „sa auzim numai de bine” „o deviza din ceva la care practic nu mai spera nimeni” in perioada dictaturii. Dinu Zamfirescu, numarul doi la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului considera ca Mircea Carp este „parte din istoria romanilor”, de aceea cartea „Aici Mircea Carp, sa auzim numai de bine” a aparut sub egida acestui institut.
Lansarea a fost organizata de Ministerul Afacerilor Externe si Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in cadrul progamului „Repere editoriale la MAE”, dedicate aparitiilor de referinta ale unor autori romani si straini din domeniul relatiilor internationale, politicii externe, istoriei sau diplomatiei.