Linkuri accesibilitate

„Trebuie stabilită data alegerilor anticipate şi urmează ca măria sa alegătorul să le pună pe toate la calea lor”


Valentina Ursu în dialog cu deputatul PL Valeriu Munteanu.



Partidul Liberal nu-l va vota pe Iurie Leancă, este decizia formtiunii, conduse de Mihai Ghimpu. Mai sunt si alte argumente?- l-a intrebat Valentina Ursu pe deputatul Valeriu Munteanu.


Europa Liberă: Domnule Munteanu, de ce aţi ales să rămâneţi în opoziţie?

Valeriu Munteanu:
„Nu a fost o opţiune a noastră, ci a fost o opţiune a celor care au comandat muzica pentru eventuala alianţă. Rămân adeptul cel mai fervent al ideii că nu va fi formată nici o alianţă, nu va fi instalat un guvern pro-european, ci prin vrerea lui Vladimir Vasilievici Filat şi Vladimir Nicolaevici Voronin vor fi organizate alegeri anticipate autumnale.”

Europa Liberă: Mai întâi ar trebui să se aleagă speaker-ul, preşedintele legislativului?

Valeriu Munteanu:
„Acest lucru trebuia realizat prin hotărârea Curţii Constituţionale de săptămâna trecută. Suntem deja în nesubordonare faţă de Constituţie, cei care nu au catadicsit să purceadă la alegerea neîntârziată a preşedintelui parlamentului aşa cum nu doar recomanda, ci solicita în mod imperativ acest lucru Constituţie, iar Curtea Constituţională nu a făcut altceva decât să citească, să tălmăcească pentru deputaţi prevederile acesteia. Cu siguranţă aceste lucruri se discută la pachet, iar dorinţa lui Filat este ca preşedintele parlamentului să nu fie ales. Pentru că acest interimat pe care a încercat să-l instaleze cu funcţii depline la Guvern, a încercat să facă acest lucru şi la parlament, dar prin două hotărâri, prin două sesizări ale liberalilor, Curtea a statuat că interimatele nu pot fi veşnice în Republica Moldova. acestea sunt nişte excepţii care trebuie să fie de scurtă durată. Iar prin acţiunea legii acestea nu trebuie permanentizate şi încurajate.”

Europa Liberă: Dvs. vă arătaţi sceptic în privinţa şanselor ca în această săptămână să fie votat un nou cabinet de miniştri. Ce se întâmplă dacă nu se votează?

Valeriu Munteanu:
„Trebuie stabilită data alegerilor anticipate şi urmează ca măria sa alegătorul să le pună pe toate la calea lor. Există, totuși, o anumită reticenţă în acest sens. din informaţiile noastre nu tot pachetul de legi pe care şi l-a propus PLDM şi PCRM a fost votat. Există o insistenţă a PCRM şi posibil că ea va fi satisfăcută de PLDM. Este vorba de revenire la sistemul de redistribuire a mandatelor după formula d'Hondt care în mod clar favorizează PCRM. În această situaţie noi vom fi foarte vehemenţi vis-a-vis de cei care vor încerca în preajma alegerilor să vitregească partidele democratice de câteva voturi foarte bune pe care nu le merită comuniştii să le primească prin redistribuire.”

Europa Liberă: Totuşi occidentalii, europenii, americanii au încercat să vă ajute să creaţi o nouă majoritate parlamentară pro-europeană. este şi eşecul lor sau numai un eşec pe interior?

Valeriu Munteanu:
„La mijloc, totuşi, este rânza moldovenească. Este dorinţa unor politicieni de a obţine pe nemeritat nu atât cât li se cuvine ci îşi doresc mult, foarte mult sau de dorit toată puterea. Iată din aceste veleități ţariste cu acoperire moldovenească a unor politicieni şi nasc în Moldova toate problemele politice. Sunt departe de gândul că a fost o ineficienţă, a fost o nereuşită a europenilor . totul ţine de clasa politică nereformată şi rudimentară pe care o avem. Sunt adeptul cel mai fervent al modernizării la chip şi la gândirea clasei noastre politice. Pentru că din păcate avem politicieni tineri care gândesc în mod sovietic şi spre bucuria noastră avem politicieni de 60 de ani care gândesc bine. Nu există un standard că un politician de 30 de ani va gândi neapărat europeneşte. Sita societăţii, sita electoratului trebuie să fie cea care ne va asigura acest lucru.”

Europa Liberă: Şi şansa apropierii RM de UE a fost pierdută, ratată pentru totdeauna?

Valeriu Munteanu:
„Nu este adevărat. Limita dintre RM şi UE - acea linie roşie, s-a ajuns la această linie roşie prin adoptarea de către PLDM şi PCRM a legii privind revocarea judecătorilor. Cu siguranţă, conform discuţiilor noastre cu partenerii europeni, adoptarea acestei legi ar fi însemnat distrugerea tuturor podurilor dintre RM şi UE. Nu le-a ajuns îndrăzneală liberal-democraţilor. Să vedem care va fi, totuşi, contul, nota de plată pe care îi va prezenta-o Voronin pentru organizarea alegerilor anticipate. Dacă se ajunge la acest lucru, atunci pentru o perioadă bună de timp, până nu se spală această mizerie politică din sângele RM, atunci cu siguranţă vom avea grave probleme de comunicare cu UE. Modul de a înţelege RM, modul de a înţelege democraţia din RM va fi unul defectuos.”

Europa Liberă: Miniştri PL rămân? Domnul Şalaru de la transporturi, domnul Ţicu de la tineret, domnul Marinuţă de la Ministerul Apărării, domnul Moldoveanul vicepremier pe probleme sociale ce vor face, vor rămâne până când?

Valeriu Munteanu:
„Cu siguranţă toţi vor rămâne în formula pe care aţi descris-o până la eventuala instalare a unui nou guvern sau până la alegri anticipate, care cel mai probabil vor avea loc în luna octombrie.”
XS
SM
MD
LG