„Să nu ai alți Dumnezei decît pe mine”

Într-un moment în care, teoretic cel puțin, lumea culturală germană ar trebui să fie unită în celebrarea unuia din marii săi compozitori, Richard Wagner, de la a cărui naștere s-au împlinit săptămîna trecută 200 de ani, realitatea contrazice cu brutalitate așteptările.

O montare a operei Tannhäuser, la Düsseldorf, a fost retrasă din scenă imediat după premieră, urmare a protestelor celor care au văzut în uniformele SS utilizate de regizor și în plasarea personajelor, în preludiul operei, într-o cameră de gazare, mai mult decît o impietate, o provocare lipsită de orice decență și o inadecvare totală în raport cu percepția lui Richard Wagner.

Cîteva zile mai tîrziu, Poliția statului Bavaria, atrăgea atenția pe site-ul ei oficial, că în cutiile poștale ale locuitorilor Bayreuth-ului au fost distribuite 50 de mii de bilete false pentru Festivalul wagnerian omagial din vară. Ideea și punerea ei în faptă a aparținut unui grup de artiști liberali, pe fiecare bilet existînd încodat un mesaj, ce putea fi citit de oricine prin scanarea codului cu un simplu iphone sau ipad. Iar mesajul suna astfel: „Biletul acesta este fals, ne pare rău! Din contră, antisemitismul lui Wagner este foarte adevărat!”

În Germania s-a instalat cumva un sentiment inconfortabil atunci cînd vine vorba despre compozitorul național și l-am intervievat pe această temă pe Gottfried Wagner, strănepot al lui Richard și autor al unui nou volum biografic ce încearcă încă odată să demitizeze și destructureze personajul și cultul lui Wagner. Iată ce ne declara el:

Gottfried Wagner: „Pentru mine lucrurile sînt clare. Concepția este în relație cu întreaga situație din Germania, atunci cînd vine vorba cum trebuie tratat Wagner. Cînd se ajunge la o astfel de dispută, privind utilizarea simbolului unei camere de gazare, lucrurile mi se par dezgustătoare și revoltătoare. Dar situația trebuie văzută, de asemenea, și ca o rezultantă a refuzului de confruntare a cultului lui Wagner, ce merge mînă în mînă cu ideea că în joc este doar o muzică foarte frumoasă, care nu are de-a face nimic cu ideologia. Atunci cînd nu accepți că Wagner a fost un antisemit rasist agresiv, un misogin agresiv, care a tratat cu brutalitate femeile în cursul vieții - un alt punct important legat de discuția lui Tannhäuser, - se ajunge aici.”

Noua carte a lui Gottfried Wagner, publicată de editura
Propyläen din Berlin, are ea însăși un titlu menit să provoace, parafrazînd prima din Cele Zece Porunci: „Să nu ai alți Dumnezei decît pe mine”, iar ca subtitlu „Richard Wagner - un cîmp minat”. Titlurile capitolelor cărții urmează același principiu, de a provoca o dezbatere, prin caracterul lor acid, de genul „Diletantul și șarlatanul”, „Carieristul și Intrigantul”, „Misoginul”, „Necrofilul și apocalipticul”, „Antisemitul rasist”... L-am întrebat de ce această abordare și iată răspunsul:

Gottfried Wagner: „Într-un moment în care toată lumea îl glorifică pe Richard Wagner, nu este vorba numai de frumusețea muzicii. Trebuie vorbit de întreaga complexitate a acestui om, cu părțile sale întunecate, care, în percepția prezentă a lui Wagner, se preferă să fie eliminate.

Într-un moment în care, la 200 de ani de la naștere, Wagner este celebrat în toată lumea, poziția mea este clară: există o unitate între viața, operele scenice și concepția lui despre lume (Weltanschauung). Conexiunea este foarte strînsă și trebuie privită și în contextul auto-idolatriei și a negării vieții promovate de Richard Wagner.

Toate aceste lucruri constituie, în special în Germania, un punct vulnerabil, fiindcă se încearcă o separare între muzica și ideologia lui Richard Wagner.

Am făcut o cercetare extrem de serioasă pe acest subiect - spune Gottfried Wagner -, dovedind cu peste 500 de citate din spusele și scrierile lui, că această conexiune de care vorbesc există, fără îndoială! Cineva ar putea zice: „Spune-mi ce citezi și îți voi spune despre ceea ce scrii sau cine ești”. Cartea este dură și a dat naștere în Germania unei dezbateri largi.”

O acceptare a tezelor sale, a istoriei, nu poate veni decît după publicarea întregii documentații istorice exiestente despre Wagner și moștenirea sa spirituală, despre felul în care muzica a fost utilizată și s-a abuzat de ea în perioada nazistă. La peste 15 ani după ce a atras atenția asupra documentelor ascunse de familia Wagner, situația a evoluat, l-am întrebat pe Gottfried Wagner. Răspunsul său a fost negativ:

Gottfried Wagner: „Este scandalos pînă astăzi că Festivalul de la Bayreuth nu a scos la lumină întreaga corespondență a lui Adolf Hitler cu familia Wagner, din 1923 pînă în 1945. Este un scandal, mai ales că oricine știe astăzi că este vorba de o corespondență de proporții imense și că familia Wagner nu mai are o poziție dominantă în ce privește arhivele. „Arhiva națională Richard Wagner” a fost în fapt vîndută statului german, celui al Bavariei, în 1973. Dar situația contractuală nu a fost de loc clarificată pînă astăzi. Nici gînd. Scrisorile sînt în posesia verilor mei.”

Altfel, pentru Gottfried Wagner lucrurile sînt clare, iar apelul său către regizori și dirijori este de a evita orice ambiguitate în tratamentul creației compozitorului:

Gottfried Wagner: „Este ceva unic în istorie, ca un singur om să domine totul și să dea o indicație foarte clară despre felul în care opera sa trebuie interpretată în spectacol și cum trebuie înțeleasă! Nu există nici un alt compozitor în istoria operei care acționează într-o manieră atît de autoritară, am putea spune, chiar totalitară, reușind să impună percepția creației sale pînă astăzi. Asta înseamnă, în opinia mea, că atunci cînd îl pui în scenă, ca regizor, sau chiar cînd îl dirijezi, este nevoie uneori să o faci împotriva intențiilor lui Richard Wagner. [...]


Gottfried Wagner prezentîndu-și cartea autobiografică la Iași în 2002

„În concluzie - spune Gottfried Wagner - pentru mine Richard Wagner este un cîmp minat! Ai tot timpul în mîinile tale o bombă cu explozie întîrziată, de care trebuie să fii conștient.”