Poate se va scrie vreodată cât de mult au influenţat speculaţiile matematice istoria recentă a românilor. Alegerile au fost mereu speculative, bazate pe numere imaginare şi curbe trigonometrice periculoase. Speculaţii au fost şi jocurile piramidale care i-au ridicat pe unii pe cele mai înalte trepte ale lanţului trofic. La fel şi primele milioane ale celor mai bogaţi români, cei care au început să îmbunătăţească structura socială a închisorilor româneşti, după ce au lăsat moştenire partidelor nu doar schemele speculative de pescuit prin bazinele electorale, ci şi reţeaua de interlopi aferentă.
Speculaţiile matematice au stabilit componenţa Parlamentului actual, menţinerea preşedintelui în ciuda uriaşului vot negativ din vara trecută, tot ele au încurajat investiţiile care produc faliment, dar şi bani buni în conturile personale. Speculativ este şi calculul salariului minim cu care peticim coşul zilnic să nu ne mai curgă firimiturile din el, speculaţiile au alimentat autostrada Bechtel pavată cu atâtea bune intenţii, prima gaură neagră privată, vortex financiar care a înghiţit, ocrotit de toate guvernele de până acum, două miliarde de euro în aproape nouă ani fără vreo regurgitaţie sau radiaţie de fond. Şi nici acum nu ştim, după ce guvernul a reziliat contractul cu Bechtel, în ce mlaştini economice ne-a abandonat autostrada asta.
Speculativ este şi deficitul bugetar care, odată împărţit, dispare, deseori fără urme, ceea ce e imposibil din punct de vedere aritmetic.
Pe o statistică, zic unii, speculativă, se întemeiază şi recent-finalizatul raport referitor la modificarea Constituţiei, care stabileşte jaloanele modificărilor după pofta politicienilor disimulată în spatele răspunsurilor evazive ale respondenţilor. Un raport care hotărăşte, aşadar, norme de drept pe baza unor controversate sondaje de opinie. Se putea găsi ceva mai convingător şi cu un aer mai democratic decât să opună un referendum, chiar dacă discutabil, unui sondaj de opinie publică şi să organizeze un forum constituţional din proletcultişti ai democraţiei, formaţi la şcoala politică a ratingurilor tv.
Noul proiect este creat după chipul şi asemănarea majorităţii parlamentare însă seamănă mai mult cu capul de familie socialist, decât cu timorata mamă liberală, mult prea ocupată zilele acestea cu vânătoarea de capete cu care să-şi orneze carul triumfal. Se răzbună bulimia de anul trecut, când partidul a înghiţit toate sticluţele colorate abandonate pe plaja politică românească, fără să se teamă că cioburile ar putea s-o înjunghie din interior. În beţia vânătorii, mâna lui Crin Antonescu a tremurat, lovind nişte personaje secundare, dar cruţând viaţa fostului premier Tăriceanu, unii spun că pentru a-l controla mai bine, alţii susţin că de teamă că acest trofeu ar putea rupe carul triumfal liberal, devenit de la o vreme un cărucior de invalid. Cum ar mai putea fi colegii lui Crin Antonescu atenţi la cerneala otrăvită din textul modificărilor constituţionale, mai ales acelea care transformă preşedintele într-un ornament republican, lăsând puterea de decizie în mâinile premierului şi atribuind parlamentului puteri cu care e în pericol să se rănească singur?
Speculative sunt şi modificările pe marginea legii referendumului. Parlamentul a adoptat legea prin care se coboară pragul reprezentativităţii la 30% din electorat, referendumul fiind validat dacă 25% din totalul alegătorilor răspund „da”. Mulţi şi-au pus întrebarea de ce 30, de ce nu 17% sau alt raport arbitrar. Alţii, cu mai mult temei, spun că ar trebui să se renunţe cu totul la cvorum. Democraţia nu se face cu de-a sila, aşadar cine nu vrea să participe, să nu fluiere după cei care-o fac.
Deocamdată se manifestă zgomotos doar internauţii care oricum trăiesc într-o realitate virtuală. Mitingul de protest organizat de ei la Parlament a adunat doar opt persoane şi mult mai multe pancarde. Vasile Blaga, şeful Partidului Democrat Liberal, şi el preocupat să descâlcească prin partid capetele plecate de cele pe care trebuie să le taie, prea-l privesc în ochi, spune că va contesta legea la Curtea Constituţională şi că va boicota referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Este tactica adoptată anul trecut la referendumul pentru invalidarea lui Traian Băsescu. Atunci, din pricina unui cvorum stabilit politic, părea o decizie legitimă care a avut consecinţe hotărâtoare asupra rezultatului final. De astă dată, neprezentarea la vot ar putea fi contraproductivă, fiind vorba despre principii, şi nu despre oameni.
Deşi electoratul a fost dresat să nu mai facă distincţii atât de fine între principiile care nu sunt negociabile şi politicienii care le negociază mereu, a încătuşa mâna care dă votul când la mijloc sunt regulile viitorului imediat nu e cea mai bună idee. Chiar dacă românii nu mai pun mare preţ pe nişte legi care au fost abuzate în fel şi chip de politicieni şi magistraţi. Ei au învăţat că îşi trag forţa din contactul cu urnele de vot şi s-ar putea să se uite mai bine la cei care le spun să renunţe la această formă de putere.
Este interesant că nimeni nu se gândeşte, cel puţin deocamdată, la modificarea legii partidelor politici sau a celei electorale, cele care, până una alta, stabilesc regulile jocului democratic fără să-i schimbe şi principiile. În aceste zile, discuţiile gravitează în jurul problemei reprezentativităţii, dar deşi votul în sine este principalul instrument care stabileşte formula parlamentară, legile care ar înlătura arbitrarul şi ar bate în cuie tocmai această formulă matematică sunt tulburi şi interpretabile.
Prin interminabilele confruntări pe marginea modificărilor constituţionale şi a legii referendumului, politicienii indică foarte clar în ce direcţia o ia matematica speculativă a celor puternici. Regula democraţiei este consultarea populară periodică pentru a lua pulsul opţiunilor sau idiosincraziilor politice. În perioada în care Traian Băsescu se simţea ca peştele străbătând băile de mulţime, el a fost primul care a perturbat periodicitatea ciclului, discreditând parlamentul, cerând insistent alegeri anticipate şi apoi organizarea unui referendum care să stabilească principiile de guvernare. De asemenea, guvernele controlate de Traian Băsescu au fost cele care au instituit moda pachetelor de legi diverse adoptate prin asumarea răspunderii şi a industriei de ordonanţe de urgenţă.
Valurile stârnite de declaraţia comisarului european Guenther Oetinger care spunea că România este o ţară neguvernabilă au acoperit cu totul monştrii totalitarismului adaptaţi deplin la abisul legilor şi năravurilor româneşti iar cei care l-au contestat vehement pe oficialul german ignoră conflictele care mocnesc în guvern (cel pe marginea salariilor directorilor, de pildă) sau restrângerea opoziţiei la dimensiuni caricaturale.
Poate că nu iau în seamă aplicarea haotică sau discreţionară a legilor, conflictele de legislaţie şi jurisprudenţă de care Consiliul Legislativ sau CSM-ul nici nu se mai sinchisesc. Poate că nu mai observă impasul în care au ajuns puterile în stat, incapacitatea lor de a comunica, mărunta insubordonare civică extrem de eficientă la firul ierbii, unde marile legi, cum ar fi codul muncii sau legislaţia fiscală, nu au niciun efect, unde domnesc bunul plac şi fărădelegea.
La fel de adevărat e şi că reprezentanţii establishmentului politic evită mereu să adopte şi să aplice parametrii de guvernare, poate şi pentru că într-o lume bazată pe ethosul disciplinei şi eficienţei, ei ar fi codaşii.
Clasa politică îşi ţine demonii totalitari în carantină ca pe nişte bătrâni bolnavi de Alzheimer, dar a învăţat să-i scoată uneori la vedere pentru a-şi speria adversarii şi a ţine lucrurile sub control. Proiectul de constituţie este o bună ocazie de psihoterapie: unii vor o definiţie mai clară a familiei pentru a evita scandalul stârnit în Franţa pe tema căsătoriilor homosexuale. Cel care a propus amendamentul a invocat, cum altfel, creaţionismul creştin-ortodox şi imensa majoritate (statistică) a românilor ortodocşi, o altă speculaţie în care ideologia e ajutată din plin de matematică. Doar căsătoria liber-consimţită între un bărbat şi o femeie ar fi reţeta fericirii casnice, e de părere politicianul, uitând statisticile violenţei familiale şi sexismul feroce al pieţii muncii şi politicii.
Altul propune ca minorităţile etnice să nu aibă dreptul să folosească în titulatura lor termenul „român”. De astă dată este invocat evoluţionismul darwinist cu accente şovine şi naţionaliste: dacă acele minorităţi nu demonstrează că au legături istorico-genealogice cu românii (care o fi definiţia românismului?), folosirea titulaturii ar fi o impostură care impietează asupra valorilor naţionale.
Preocupaţi să politizeze fizica, să ideologizeze geometria şi să speculeze aritmetic, politicienii nu au niciun interes să facă reparaţiile capitale de care ar avea nevoie scena politică pentru a-i mai suporta. Rediscutarea legii electorale şi a partidelor politice, publicarea rezultelor finale ale recensământului din 2011, deja distorsionate de exodul economic şi de sporul demografic negativ, evaluarea Agenţiei pentru integritate şi amendarea legii după care se conduce aceasta, adoptarea unor legi împotriva manifestărilor totalitare, xenofobe şi rasiste din orice extremitate politică ar veni, aplicarea imediată a legii lustraţiei, modificarea regulamentelor celor două camere, o lege a răspunderii ministeriale şi a magistraţilor care să pedepsească malpraxisul celor două puteri - toate acestea dublate de o mai mare eficienţă apolitică a Curţii de Conturi, Parchetului general şi a Direcţiei Anticorupţie ar fi putut reechilibra demult raportul puterilor în stat şi ar fi ecologizat scena politică, eliminând florile de mucegai şi fauna parazitară.
Aceste modificări ar lăsa mai puţin loc speculaţiilor politice şi fanteziilor matematice care conduc ţara prin sondaje de opinie, rating, speranţă la vot şi publicitate mascată. Dacă măreţia legilor stă în posibilitatea ca ele să fie interpretate în fel şi chip, după cum spunea şeful Curţii Constituţionale, măreţia matematicii este limpezimea ei, claritatea şi lipsa de echivoc. Dar claritatea şi limpezimea ar reduce semnificativ speranţa la viaţă a demnitarilor care nu pot fi săraci şi cinstiţi fără marile lor speculaţii politice şi financiare.
