Linkuri accesibilitate

Cu mişmaşul din faşă


Încercarea de a elimina mişmaşul din BAC pare un soi de muncă sisifică.



Mărturisesc, stimaţi ascultători, că n-o invidiez deloc pe ministra Educaţiei, Maia Sandu. Încercarea ei de a elimina mişmaşul din BAC mi se pare un soi de muncă sisifică. Şi se pare că nici camerele de luat vederi, pentru care s-au cheltuit sume bune, nu o prea ajută.

Deunăzi s-a copiat la examenele de BAC. Cineva a reuşit să intre cu telefonul mobil la examen şi să pună pe Internet subiectele. Şi dacă a reuşit unul, de ce să nu admitem că şi alţi tineri ai patriei au reuşit să intre cu telefoane?

Greu, foarte greu îi va fi Maiei Sandu. Aici mişmaşul la BAC a devenit un sport naţional, iar apucătura asta are rădăcini foarte adînci şi pare invincibilă. Reprezentanţii tinerei generaţii, viitorul luminos al ţării, nu ezită deloc şi vor să copieze. Nu vorbesc despre toţi tinerii, dar sînt suficienţi cei care poartă în spinare mişmaşul din faşă. Aşa au fost învăţaţi, asta au văzut în viaţa de zi cu zi. Şi anume ei vor făuri Moldova de mîine. E mai bine să n-o vedem, zic eu.

Am auzit că tinerii care intră la examene nu pot fi precheziţionaţi. Păi, dacă e aşa, se pare că nu vom mai schimba nimic. Mi se pare că ei trebuie supuşi percheziţiei exact ca la aeroportul Chişinău. Se vede de la o poştă că apelul la bun-simţ nu are nici un impact. Prin urmare, trebuie intensificat controlul. Camere video, percheziţii, şi pesemne înăsprirea pedepselor pentru copiere.

Un blogger dezgustat zicea deunăzi: „După examenul de azi, am înţeles că în Moldova e mai bine să fii prost”...

Ce să spun? În linii mari, bloggerul are dreptate. La ce bun să înveţi, să munceşti, să citeşti? Mai bine copiezi la BAC şi poţi avea note mai mari decît naivii care stau cu nasul în cărţi..
Previous Next

XS
SM
MD
LG