Sărbătorim anul acesta centenarul apariţiei primului volum dintr-o carte care a revoluţionat istoria romanului. Este vorba despre Du côté de chez Swann, care deschide monumentala operă a lui Marcel Proust În căutarea timpului pierdut. Titlul primului volum este practic intraductibil în româneşte, aşa că traducătorii au optat pentru varianta simplificată Swann, după numele protagonistului. În 1913, Marcel Proust era un scriitor relativ cunoscut, dar mai degrabă în cercurile mondene şi literare. Avusese deja ideea unui mare roman si scrisese mai bine de o mie de pagini însă acest volum, sub titlul Jean Santeuil, va apărea – postum – mult mai tîrziu. Nemulţumit de prima variantă, Proust a abandonat-o şi a început un alt roman, folosind persoana întîi, ceea ce părea sa-i confere textului o coloratură autobiografică.
Istoria redactării şi publicării romanului „În căutarea timpului pierdut” este absolut extraordinară. Proust a lucrat practic pînă în zilele premergătoare morţii dar o parte din volumele ciclului au apărut ani buni după dispariţia scriitorului, în noiembrie 1922. Şi primul volum a avut o poveste neobişnuită. Proust l-a propus mai multor edituri însă a fost refuzat. Cel mai dureros refuz a venit din partea editurii Gallimard, din al cărei comitet de lectură făcea parte însuşi marele André Gide care a frunzărit primele pagini şi a conchis că textul este iremediabil plicticos. În faţa acestor refuzuri, Proust a încheiat un contract cu editura Bernard Grasset şi a editat romanul în regie proprie, plătind cheltuielile de tipar. Ulterior însă editura Gallimard şi-a recunoscut greşeala şi a publicat întreaga operă, antumă şi postumă, a lui Marcel Proust.
Foarte puţini au fost cei care au sezisat, în 1913, amploarea şi profunzimea proiectului proustian. Romancierul însuşi declara că intenţiile sale vor fi vizibile doar cu apariţia ultimului volum din ciclu care urma să se suprapună, simetric, peste cel dintîi. Numai cunoaşterea ansamblului îngăduie punerea în evidenţă a arhitecturii narative, degajarea marilor teme – timpul, memoria, iubirea, gelozia, suferinţa, moartea. Abia după lectura paginilor de final apare în toată lumina ideea la care Proust ţinea cel mai mult, anume că arta este valoarea supremă care ne transfigurează viaţa.
Şi, la urma urmelor, nu cred că s-a adus un mai frumos omagiu lui Proust decît atunci cînd s-a spus că ne-a determinat să privim altfel lumea, atît cea materială cît şi cea spirituală.
