Cinematografia româneasca a ultimilor ani, sau „noul val românesc" - aşa cum a fost denumit fenomenul de către critici, este unul dintre cele mai interesante şi apreciate pe plan internaţional fenomene culturale recente. Am profitat de recenta prezenţă la Chişinău a Adei Solomon, cea care a produs inclusiv unul dintre cele mai recente succese ale cinematografiei româneşti - filmul „Poziţia copilului" - câştigătorul Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin, ediţia 2013. Prima întrebare adresată interlocutoarei noastre - cum mai stau lucrurile în cinematografia românească după un parcurs triumfal de peste șapte ani, totuşi.
Ada Solomon: „Eu, în general, nu-l numesc „noul val românesc”, îl numesc poate noul cinema românesc pentru că, de fapt, sunt personalităţi
Lucrurile merg mai departe în continuare şi asta mi se pare extraordinar, pentru că rezervorul de talente pe care îl reprezintă România pare să continue.
Pe de altă parte, pentru că ne aflăm în Moldova şi zilele astea m-am tot gândit la lucrul acesta, sunt o seamă întreagă de contribuţii, de interferenţe între artişti care au crescut aici, care vin din partea asta a ţării şi care între timp s-au format la Bucureşti, au continuat să lucreze la Bucureşti şi acum se întorc cumva şi în Moldova şi chiar în internaţional, mult mai extins.”
Europa Liberă: Dacă am înţeles eu corect, Dumneavoastră totuşi mai degrabă puneţi accent pe nişte personalităţi din domeniul cinematografic, decât pe un climat general, sau pe clişeul de „val” sau sistem care produce constant ceva.
Ada Solomon: „Cred foarte tare că meritele sunt în primul rând ale oamenilor, fie că ei sunt, cum spun, cineaştii principali sau artiştii care chiar generează, fie că sunt tehnicieni care lucrează la filme – lucrurile astea merg mână în mână şi contribuie la fel de mult.”
Europa Liberă: Vă rog să-mi spuneţi, cât de importantă este recunoaşterea internaţională pe care a avut-o cinematografia românească în ultimii 5-6 ani, adică premiile obţinute pe la festivaluri importante pentru tonusul cinematografic local?
Ada Solomon: „Sigur că fiecare succes, fie că el este o selecţie într-un festival de mare prestigiu sau un premiu – pentru că selecţiile astea, de fapt, ele sunt deja un premiu în sine. Să ajungi să fii unul din cei 18 care au lăsat în urmă aproape 2000 de filme şi se află între cei selectaţi, e deja o performanţă, ca şi cum ai fi în finala nu ştiu cărei cupe la fotbal şi pierzi finala, nu iei premiul, dar totuşi ai ajuns până în finală şi performanţa trebuie recunoscută ca atare, pe de o parte.
Pe de altă parte, ce înseamnă recunoaşterea – asta înseamnă aşa: că dintr-o dată produsele care vin din România, filmele care vin din România sunt privite cu alţi ochi de interes, cu ochii mult mai atenţi, oricare vor fi să fie ele, adică cele care urmează după asemenea succese. Uşa e deschisă – nişte oameni au găsit şi cheia şi au şi descuiat-o şi de aici înainte, cei care vin după, trebuie doar să apese pe clanţă şi să facă pasul – ceea ce nu e puţin lucru. Odată.
În al doilea rând, la nivel internaţional, parteneriatele şi sprijinul, până la urmă şi financiar în urma unor asemenea succese, e important şi face ca lucrurile
Europa Liberă: Dar nu credeţi că ar fi loc pentru, şi nu vreau să fiu înţeles vulgar, pentru o schimbare de optică? Pentru că percepţia generală pe care o ai urmărind cea mai mare parte a acestor filme din ultima vreme, este, totuşi, că e o tematică mai sumbră, e un fir uşor deprimant cam prin toate. Nu credeţi că regizorii poate la un moment dat ar trebui să-şi calce puţin pe inimă pentru a schimba placa - temporar, sau mai puţin temporar, pentru nişte genuri mai accesibile? Asta nu înseamnă neapărat că ar trebui să facă nişte concesii mari pentru ego-urile lor creative, cumva să găsească o modalitate de a veni în întâmpinarea unui public mai puţin versat în ale „artei” cinematografice?
Ada Solomon: „Ştiţi ce se întâmplă? Spunea
Europa Liberă: …adică este un proces peste care nu se poate sări…
Ada Solomon: „…e foarte greu de trecut peste. Lucrurile trebuie luate în evoluţia lor firească şi până când nu scoţi veninul dintr-o rană, ea nu se va închide. Sigur că e greu să te priveşti în oglindă aşa cum eşti. Pentru că, de fapt, asta e marea problemă a spectatorilor când sunt faţă în faţă cu filmele astea – că ele arată viaţa noastră de zi cu zi în oglindă.
Şi sigur că suntem sătui de ea şi sigur că vrem s-o dăm la o parte şi sigur că vrem filmul să ne ofere posibilitatea de a visa şi de a călători în alte lumi şi de a ne distanţa de problemele pe care le avem, măcar pentru două ore să intrăm în altă lume. Pe de altă parte, lucrurile evoluează şi sigur că şi spovedania asta are şi ea o evoluţie şi de acolo în acolo, lucrurile încep să se mai însenineze.”
Europa Liberă: Haideţi să revenim în Republica Moldova – spuneţi-mi, cum se vede din afară ceea ce se întâmplă în cinematografia locală, de aici?
Ada Solomon: „(oftează) Din păcate, se vede destul de puţin. Se vede destul de puţin în România, mai departe e şi mai complicat. Trebuie să recunosc că e un pic dureros. De asta mă bucur, într-un fel, că am
Capacitatea de a povesti, calităţile de povestitor ale cineaştilor moldoveni cred că sunt la fel cu cele ale cineaştilor români, dar deocamdată vocea asta nu se aude.
Vocea asta nu se aude şi pentru că mijloacele sunt practic inexistente şi pentru că nu există o strategie, din ce înţeleg, la nivel naţional, de promovare a cineaştilor. De punere în focus a filmului, cum spun, ca instrument de promovare a imaginii unei ţări. Şi când spun asta, multă lume spune: da’ ce imagine e imaginea României din filmele româneşti, că uite, e mizerie, uite, critică societatea, uite, e corupţie. Da, numai că asta, dacă te uiţi aşa, la o primă citire.
Dacă te uiţi la o citire mai profundă, faptul că lucrurile astea sunt spuse cu voce tare şi că există posibilitatea să exprimi - arată că libertatea de expresie există în România, că lucrurile pot fi spuse aşa cum artistul doreşte să le spună şi că nimeni nu-l opreşte. Asta spune ceva despre nivelul la care se află societatea. Şi e poate chiar mai important decât ce e în conţinut.”
Europa Liberă: Aţi enumerat problemele cronice, aş zice eu, ale cinematografiei locale, sfârşitul cărora nu prea se vede, din păcate. în sensul acesta, aş vrea să vă întreb, cum credeţi că experienţa românească de producţie ar putea ajuta autorii de aici, ideile de aici să ajungă pe ecran?
Ada Solomon: „Din experienţa proprie, nu-mi place să dau lecţii şi nu cred că există reţete universal valabile şi nici nu îmi permit, de fapt, să dau lecţii nimănui. Din experienţa mea însă ce pot să spun că m-a ajutat pe mine să ajung unde sunt astăzi, este în primul rând circulaţia – nu numai a operelor, cât şi a oamenilor. Prezenţa în pieţele internaţionale, în festivalurile internaţionale.
Crearea unei voci prin individualităţi, prin oamenii care fac filmele, care să întâlnească parteneri, posibili finanţatori, selecţioneri de festivaluri, critici de film. Totuşi, toate poveştile astea care se întâmplă în festivalurile internaţionale nu sunt întâlnirile, schimburile de idei şi aşa, de fapt, interferenţa între culturi, până la urmă generează progresul, după părerea mea şi ajută inclusiv la păstrarea identităţii culturii naţionale.”
Europa Liberă: Deci – mai multă iniţiativă.
Ada Solomon: „Deci, mai multă iniţiativă şi mai multă încurajare din partea autorităţilor. Dar, continui să spun ceva cu care am început, că oamenii sunt extrem de importanţi.”
