Există evenimente care, datorită încărcăturii lor tragice, au un puternic impact prin ele însele. Este cazul dramaticului accident din Muntenegru al autocarului românesc, accident soldat cu 18 morţi şi peste 20 de răniţi. În astfel de situaţii, normal ar fi ca presa să relateze faptele sobru şi obiectiv iar autorităţile să acţioneze rapid şi eficient. Or, ceea ce am putut constata, de duminică seara încoace, a fost atât derapajul unei părţi a presei, cât şi exhibiţionismul agresiv al guvernanţilor, a căror preocupare primordială părea a fi să apară în prim-planul imaginilor televizate.
Televiziunile, aşadar, au mizat din nou pe senzaţional şi pe melodramatic. Discursul lăcrimos a fost însoţit de imagini repetitive, care trădau de fapt lipsa de inspiraţie a reporterilor. La posturile TV apropiate puterii relatările au fost de-a dreptul tendenţioase, urmărind doar să reliefeze meritele şi eforturile guvernului în frunte, fireşte, cu premierul Victor Ponta. De cealaltă parte s-a subliniat, dimpotrivă, întârzierea în reacţii a executivului şi lipsa de comunicare între ministrul de externe şi primul ministru. Polemica a semănat, în cele din urmă, cu o răfuială între cele două tabere.
Că guvernanţii au făcut un exerciţiu de imagine este un lucru cert. Nu putem da altă explicaţie prezenţei, pe aeroportul Otopeni, a ministrului apărării şi a ministului sănătăţii, atunci când au sosit avioanele care îi transportau pe turiştii răniţi. Cei doi miniştri se învârteau de colo-colo fără rost, printre maşinile Salvării, printre doctori şi asistente medicale, oprindu-se din când în când ca sa mai dea câte un interviu. Nici întâmpinarea de către primul ministru, însoţit de vreo patru sau cinci miniştri, a avionului ce aducea sicriele cu cele 18 victime nu-şi avea rostul. În mod paradoxal, toată această punere în scenă a avut drept consecinţă banalizarea tragediei, transformarea ei într-un spectacol mediatic.
E foarte trist dacă până şi din nenoricirea oamenilor se urmăreşte a se câştiga capital politic. Pentru ca să nu dea naştere unor asemenea bănuieli, politicienilor noştri le-ar fi
trebuit un pic de umilinţă şi de decenţă. Le cerem oare prea mult ?
