Linkuri accesibilitate

România între eșecul Nabucco, gazele de șist și reactoarele de la Cernavodă


Ruta propusă pentru Magistrala Sudică potrivit Gazprom, decembrie 2012.
Ruta propusă pentru Magistrala Sudică potrivit Gazprom, decembrie 2012.

Mugur Isărescu: „Țara asta nu are o viziune.”



România are ambitia declarata de presedintele Traian Basescu de a deveni independenta de gazul rusesc, iar pe termen lung sa reuseasca fie total independenta din punct de vedere energetic.

Presedintele a vorbitvineri la deschiderea summit-ului european de vara despre problema ratarii Nabucco. Este vorba despre proiectul prin care Uniunea Europeana ar fi vrut sa-si divesifice resursele energetice si sa-si reduca dependenta de Rusia.

Gazoductul Nabucco ar fi urmat sa aduca gaz din Azerbaidjan prin Turcia, Marea Neagra, Bulgaria, Romania, Ungaria pina in Austria. Liderii de la Baku au decis sa finanteze, insa, un alt proiect: gazoductul trans-adriatic (TAP, Trans Adriatic Pipline), care va aduce gaz din Azerbaidjan prin Turcia, Grecia, Albania pina in Italia.

E o solutie alternativa pentru citeva din statele europene, dar presedintele României este total nemultumit de esecul Nabucco si i-a anuntat astazi pe sefii de stat si de guvern ai Uniunii Europene ca „România isi va redefini politica energetica plecind de la propriile resurse si fara a astepta aprobarea nimanui”.

Altfel spus Traian Basescu le-a dat de inteles liderilor europeni ca strategia energetica a Uniunii nu functioneaza, dovada fiind insuccesul Nabucco si ca atare România va merge pe cont propriu in acest domeniu atit de complicat si de important in acelasi timp.

Rovnag Abdullaev, seful SOCAR, compania energetica din Azerbaidjan a declarat, dupa ce a lasat Nabucco fara gaz, ca o conducta cu destinatia Austria nu este exclusa in viitor, fiindca acolo ar fi o piata de desfacere „naturala” pentru gazele azere.

Iar pentru a recupera si supararea României si Bulgariei, liderul SOCAR a explicat ca gazoductul trans-adriatic se poate continua si spre cele doua state.

Premierul roman, Victor Ponta aflat intr-un turneu prin statele caucaziene a fost la rindul lui admonestat de Traian Basescu dupa ce guvernul de la Bucuresti a dat un comunicat de presa din care rezulta ca primul ministru al Kazahstanului i-a propus omologului sau român livrarea de gaze naturale printr-o extensie a conductei South Stream din Bulgaria.

South-Stream este proiectul rusesc care a concurat Nabucco, dar care se afla acum in linie dreapta, proiect prin care Moscova va duce gaz rusesc in Occident printr-o conducta care ocoleste Uraina.

Propunerea kazaha vine la doua zile dupa nereusita Nabucco, dar Traian Basescu i-a raspuns premierului, fara sa I se adreseze direct ca e o copilarie sa spuna acum România ca vrea si ea in South Stream, cîtă vreme obiectivul tarii este sa isi diversifice sursele de aprovizionare”.

In acelasi fel, destul de abraziv, presedintele a respins si ideea ca statele care au pierdut proiectul Nabucco ar putea fi conectate printr-o extensie la conducta trans-adriatica, alimentata cu gaz azer.

„E nu sint la virsta pubertatii politice sa cred in vorbele de consolare” a precizat Traian Basescu, subliniind ca „România trebuie sa isi ia soarta strategiei energetice in propriile miini.”

Concluzia la care a ajuns Traian Basescu este ca România are obligatia sa accelereze procesele de evaluare si sa treaca la exploatarea gazelor de sist si a combustibtililor descoperiti in Marea Neagra.

Gazele de sist au devenit pentru primul ministru si pentru presedintele român optiunea numarul unu in materie de strategie energetica.

Niciunul dintre liderii decizionali români nu-si amintesc si de alt tip de energii, care pot reduce dependenta de gazul rusesc: de exemplu daca toate cele patru reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavoda ar fi date in folosinta, România ar putea fi independenta din punct de vedere energetic.

Din 1980 pina acum au fost date in folosinta doar două reactoare, iar guvernele care s-au succedat in România nu si-au facut niciodata o prioritate din finalizarea acestei centrale construita dupa un proiect canadian.

„Țara asta nu are o viziune”, spunea zilele acestea guvernatorul Bancii Nationale a României, Mugur Isarescu, iar fara o viziune nu poate progresa.

Deocamdata nu este prea clar de ce ar fi mai bine ca România sa exploateze gazele de sist, cu toate riscurile ecologice aferente, in loc sa termine lucrarile de la Cernavoda.
XS
SM
MD
LG