Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.



Preşedintele moldovean Nicolae Timofti este aşteptat astăzi la Strasbourg unde are programată o întâlnire cu Stefan Füle, comisarul European pentru extindere şi politica de vecinătate.

Parlamentul European va dezbate concluziile summitului liderilor europeni de la sfârşitul lunii iunie, care au decis, între altele, că Uniunea Europeană va începe cel târziu în ianuarie 2014 negocierile de aderare cu Serbia şi cele de asociere cu Kosovo.

Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, participă în Brunei la o reuniune cu miniștrii de externe din Asociația Națiunilor din Sud-estul Asiei, urmând să discute în marginea ei cu omologul său rus, Serghei Lavrov, între altele, despre soarta fostului agajat al serviciilor speciale americane, Edward Snowden, care s-ar afla în zona de tranzit a aeroportului de la Moscova şi pe care Statele Unite îl doresc extrădat ca să-l judece pentru spionaj.

La Moscova este aşteptat astăzi în vizită preşedintele în exerciţiu al Iranului, Mahmoud Ahmadinejad. El va participa între altele la cel de-al doilea summit al ţărilor exportatoare de gaze. Primul asemenea summit a avut loc cu doi ani în urmă la Doha.

Preşedintele american, Barack Obama se află în Tanzania în ultima zi a unui turneu african, care a inclus vizite în Senegal şi Africa de Sud.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

Previous Next

XS
SM
MD
LG