Ea: Tovariş litinant! Tovariş litinant! Deamu vă aştept aicia de zece minute.
Poliţistul: Eu nu sânt „litinant”, eu sânt: domnul locotenent!
Ea: Ei, iaca: domnu clocotinent! Domnu clocotinent! Domnu clocotinent! Iaca eu deamu te aştept aicia şi deamu mă gândeam că nu vii...
Poliţistul: Cum să nu vin? Doar ne-am înţeles. Ei, hai! Ridică-te şi... să ne plimbăm un pic – să nu stăm locului – şi d-ta ai să-mi spui ce ai mai aflat şi... cum stau lucrurile?
Ea: Iaca ce am aflat. Vreau să spun că... mai nimica n-am aflat, domnu clocotinent.
Poliţistul: Cum? Chiar nimica?
Ea: Apoi, câte ceva tot s-o întâmplat da de văzut încă nu l-am văzut, pentru că... încă n-o ieşit. Nici din casă n-o ieşit... Eu m-am urcat de câteva ore pe scară, am ajuns păn-la uşa lui, pe urmă m-am coborât, m-am dus la... butca asta cu... cărţi...
Poliţistul: La chioşcul ăsta? La librărie – da? Dar de ce te-ai dus acolo?
Ea: Dacă, domnu poliţist, domnu clocotinent, el dacă nu-i acasă, să ştiţi că se închide acolo, în butca asta cu cărţi şi stă acolo. Uneori chiar doarme acolo!
Poliţistul: Dar de ce să doarmă acolo? Ce: n-are casa lui?
Ea: Păi are, cum să n-aibă, darâââ... cred că uneori... vară, cald, în casă cred că-i năduf şi acolo-i mai răcoare. Mai ales că aicia-i aproape pădurea, trage aer curat... Şi, cred că se odihneşte mai bine.
Poliţistul: Ei, şi zici că l-ai văzut ori nu l-ai văzut?
Ea: Domn poliţist, domn clocotinent: să-ţi spun drept: nu l-am văzut: nici să iasă din casă, nici să intre în casă,nici să intre în butca cu cărţi,dar nici să iasă din butca cu cărţi.Da ceva tot am văzut. Ceva tot am însemnat...
Poliţistul: Şi?! Ce anume? Ia să te aud. Că n-am timp. Mă aşteaptă acolo o fată de la o gazetă, vrea să scrie ceva despre întâmplările din zona asta a Lacurilor. Eu am lăsat-o acolo singură şi i-am spus să vină altă dată, dar mă gândesc că... altă dată nu ştiu dacă o să mai vină, dar amu dacă ne-am înţeles să ne întâlnim, iată, am venit şi vreau să-mi spui...
Ea: Vezi dacă n-am şi eu un telefon mobil? Puteai să mă suni şi oriunde eram eu îţi răspundeam la telefon. Da aşa, iaca, trebuie să laşi lucru, cabinetu de lucru şi să ieşi... Şi încă mai ai şi acolo un musafir, vreo fată frumoasă...
Poliţistul: Tu lasă fetele. Fete urâte nu-s – toate-s frumoase! Chiar şi tu eşti frumoasă!
Ea: Eu? Hă! Sigur că-s frumoasă. Da cine-i mai frumoasă decât mine? Dacă nu eram frumoasă, ai mai fi stat, domnu clocotinent, de vorbă cu mine?
Poliţistul: Chiar aşa! Să ştii că m-am îndrăgostit de tine!
Ea: Nu zî! Chiar aşa? Hă!Hă!Hă! Dar ştii că mie-mi plac soldaţii, îmi plac militarii că au formă frumoasă...
Poliţistul: Formă ori uniformă? Haină? Haină frumoasă?
Ea: Da.
Poliţistul: Hai, zi, ce ai de zis. Ţi-am spus că nu prea am timp.
Ea: Ei, lasă că îi mai merge oleacă cu mine, te-i mai primbla. Te-i mai vântui că tot aşa, şezând în cabinet, la aer închis, pe căldurile iestea de vară... Apoi iaca ce, domnu clocotinent. Oo-hoo! Şi nu numai eu da am mai găsit pe altcineva care să ieie sama şi să observe şi să se uite şi... N-am putut să vedem nimic păn-acuma...
Poliţistul: Chiar nimic? Ni-mic? Cred că tot ceva... Nu poate să stea omul în casă de unul singur atâta timp – mai iese, mai cumpără o sticlă de apă, mai cumpără o pâine, mai...
Ea: Iaca, că n-o ieşit. Da de intrat o intrat: şi-n casă şi-n budca cu cărţi!
Poliţistul: Cum, adică: n-o ieşit, dar o intrat? Cum putea să intre, dacă n-o ieşit? Cine...
Ea: D-apoi că nu El – alţii o venit şi au intrat...
Poliţistul: Alţii? Cine: alţii?
Ea: Da eu de unde să ştiu cine: alţii? Aşa nişte oameni... Au venit cu maşini, cu... de astea, cu maşini frumoase, scumpe, de import. S-au oprit lângă casă şi s-au dus. Unu chiar o intrat cu un diplomat, cu o geantă diplomat, o urcat păn sus pe scară, la uşa lui. De intrat nu ştiu dacă o intrat ori n-o intrat... Şi ce-o făcut, ce-o adus el cu diplomatu cela, ce avea într-însu... Şi pe urmă o plecat. Eu n-am reuşit să văd dacă o intrat, dacă o deschis ori n-o deschis, poate că el avea cheie şi o intrat. Pe urmă o ieşit şi o închis. Eu eram jos, n-am dovedit să mă urc pe scară în sus... Şi pe urmă am mai văzut la... butca asta cu cărţi că iaaaară a venit o maşină, dar deacuma de altă culoare, aceea era albastră, da asta roşie. Şi o descărcat nişte pachete aicea. O intrat înnuntru. Şi, apu o ieşit şi o încuiat şi o plecat?
Poliţistul: Cu ce fel de pachete?
Ea: Păi, eu de unde să ştiu ce fel de pachete? Eu n-am fost înnuntru.
Poliţistul: Dar erau mari pachetele?
Ea: Aşa, bunişoare: cam vreo zece kilograme, vreo douăzeci.
Poliţistul: Cum puteai să ştii cât, că doar nu le-ai luat în mână să le cântăreşti?
Ea: Apu, ia, după... asta... cum se zice: după cum se îndoia de şale acela. Numai că vreau să spun că n-am putut să văd... N-am putut să-l văd la faţă, cum era la faţă, ca să pot spune cine era... Şi chiar nici pe acela care o venit la bloc, în casă, la apartamentul lui, nu l-am văzut la faţă. Da nici pe aista care o venit la butca cu cărţi... Tot aşa era îmbrăcat, într-o haină lungă... într-o haină lungă păn-în pământ şi cu... cu pălărie laaată, cu boruri largi şi... mai nici nu se vedea faţa... cu ochelari negri, da, şi... mâinile aşa, toate acoperite, de nu puteai să ştii: ori îi bărbat ori îi femeie. După mars părea să fie bărbat, da poate că era şi femeie? Că azi aşa-i: dacă nu vezi omul la faţă îi greu să nimereşti ce-i: femeie ori bărbat?
Poliţistul: Ei, bine: fie femeie, fie bărbat, dar când venea, erau câte unul ori câte doi?
Ea: Apu da, nu numa unu doi, da era chiar şi trii! Şi-n maşină aceea care o venit şi o ieşit unu cu o geantă diplomat şi o urcat sus, erau doi, unu o rămas în maşină, da aista o ieşit singur... Şi apoi atuncea când o adus pachetele acelea la butca cu cărţi, iară o ieşit unu, da-n maşină era încă unu... Iaca aicea mi se pare că erau numai doi: unu în maşină, da unu o ieşit... Da n-am putut să văd că geamurile la maşină erau cam fumurii! Mate-întunecate şi nu puteai să vezi... Da maşinile erau frumoase!
Poliţistul: Dar n-ai putut să vezi cumva marca maşinii? Numerele maşinii?
Ea: Ei, iaca na! Marca maşinii... Una era Mercedes. Am văzut că avea un inel şi un triunghi într-însul, cu trii coarne pe capota maşinii, da pe una era scris: Audi, că am citit... Da numerele toate erau parcă acoperite cu... nu cu vopsea – cu ţărână, cuuu... stropite de glod, nu ştiu ce, că nu se prea vedeau numerele. Că eu chiar am vrut să mă dau mai aproape şi să şterg şi să văd ce-i cu ele şi să le scriu aşa cum mi-ai spus dumneata, domnule clocotinent...
Poliţistul: Nu: clocotinent, ci: locotenent!
Ea: Iaca eu oi spune: litinant, că nu pot spune cum vrei neta. Ţi-oi spune litinant.
Poliţistul: Spune: domnul poliţist.
Ea: Bun, am să-ţi spun: domnu poliţist. Apu iaca, domnu poliţist Oacheş, oaaah! simt eu că aicea-i nu-i cevai curat la mijloc... Că dacă vin aişti oameni şi-l caută înseamnă că au legături cu dânsu.
Poliţistul: Ei, deacuma asta-i problema noastră. D-ta numai să-mi spui ce-ai văzut, ce-ai observat, ce... ai... aflat, dar deacuma celelalte noi o să le descifrăm. Tu să nu-ţi faci mare bătaie de cap, pentru că nu e asta problema d-tale. Bun. Iată, acuma e deacuma ora 4 şi zici că pân-acuma nu l-ai văzut? Nu l-ai zărit?
Ea: Nu, domnule poliţist, şi mă gândesc: cine ştie dar poate că el nici nu-i aici, în casă? Da poate că el îi plecat, încă de aseară? Ori, poate des-de-dimineaţă, pe întuneric, când eu nici nu mă trezisem încă? Deaceea nici n-are de unde să iasă! El îi undeva în altă parte! Că dacă era el aici, pe acasă, cum zici şi mata, tot ieşea la o pâine ori la o sticlă de apă minerală...
Poliţistul: Ei, bun. Eu m-am dus. M-am dus. Tu caută mai departe... Ai grijă că pentru asta... pentru asta... ai să fii răsplătită numaidecât.
Ea: La revedere, dom’poliţist... dom’clocotinent... La revedere! Şi cum aflu ceva, îţi mai spun...
