Europenii sînt obisnuiți cu dublul limbaj al politicienilor și economiștilor, două tagme care pe timp de criza se împerecheaza intr-o simbioză incestuoasă. S-au resemnat cu ideea că lucrurilor nu li se zice niciodată pe nume si că in loc sa audă termenul de „recesiune”, oamenilor li se va spune mereu ca trecem printr-o „creștere negativă”.
Dupa revelatiile agentului NSA Edward Snowden, s-a văzut însă un alt tip de discurs duplicitar: politicieni europeni care se scandalizeaza la suprafață, însă cărora le e greu sa condamne intr-adevăr o activitate pe care o practica intens și ei, chiar daca la o scară mai mică.
Toată lumea a condamnat superficial amploarea programelor si tehnicilor americane de supraveghere si control asupra internetului si comunicatiilor planetare, insa cererea de azil a omului care a facut aceste revelații a ramas ignorată, sau a fost respinsă pe loc.
Extrema duplicitară a fost însă atinsă prin blocarea avionului președintelui Boliviei, Evo Morales, pe aeroportul din Viena, după ce patru țări - Franța, Spania, Italia și Portugalia - îi interzisesera survolarea spatiului lor aerian. Ca in zilele pactului de la Varșovia, un avion a fost deturnat pentru a fi căutat un transfug la bord, asa cum ar fi fi procedat RDG-ul, sau Bulgaria, in cele mai sumbre ore ale Razboiului Rece. Ministrul spaniol de externe Jose Garcia-Maragallo a fost de altfel foarte candid, afirmând ca se primiseră informații in legătură cu posibilitatea prezentei la bord a lui Snowden, întrucât bolivianul Morales se întorcea de la Moscova, de la o reuniune la vârf a țărilor exportatoare de gaz, or Snowden e încă blocat pe aeroportul din Moscova.
Unii experți in drept international au numit pe loc aceasta deturnare a avionului unui șef de stat „un act de piraterie aeriana”.
Pe deasupra, incidentul mai prezintă și o latură vexatorie suplimentară prin aceea ca cel vizat de acel control umilitor a fost președintele unei țări mici si sărace. Pentru a înțelege amploarea reala a scandalului, ar trebui sa ne forțăm sa ne imaginăm efectele deturnării unui avion ce l-ar fi transportat pe Putin sau pe Obama.
Europenii nu-l vor așadar pe Snowden, ba chiar s-a aflat între timp că toate țările mari ale UE își spionează cetățenii, inclusiv Anglia și Franța.
De fapt, europenii par a nu ști ce vor. Când Kissinger întreba sarcastic: „pe cine sun daca vreau sa vorbesc cu Europa?” ei se ofuscau... Acum, cu Snowden, ar putea avea în sfârșit un număr fix.
