Linkuri accesibilitate

Alexei Miller discută proiectul „Southstream” la Sofia


Ministrul Dragomir Stoinev a declarat că „Southstream” rămâne un proiect strategic pentru Bulgaria.



Bulgaria și Rusia vor accelera realizarea proiectului „Southstream” în pofida întârzierii de aproximativ o lună datorată prospecțiunilor de mediu pe durata tronsonului bulgăresc. Aceasta concluzie se desprinde din întălnirea primului ministru Plamen Oreșearski cu președintele Consiliului de administrație al „Gazpromului” Alexei Miller la care a participat și ministrul bulgar al economiei și energeticii Dragomir Stoinev.

Tronsonul bulgăresc nu a obținut încă licența de construcție de organele competente.

În urma întălnirii Miller a declarat că primele cantități de gaze prin noul gazoduct ce va traversa Marea Neagră vor ajunge în Bulgaria în decembrie 2015.

În tronsonul bulgăresc vor fi investite 3,1 miliarde euro – o majorare cu 100 de milioane fața de evaluările organelor competente bulgare. Companii din Bulgaria vor participa într-o măsură foarte mare la realizarea proiectului, a dat asigurări Miller.

Ministrul Dragomir Stoinev a declarat că „Southstream” rămâne un proiect strategic pentru Bulgaria. Întârzierea va fi recuperată cu respectarea integrală a intereselor naționale. Proiectul va fi realizat fără garanții de stat și va fi finanțat în întregime de concernul rus.

Proprietatea conductei însă va fi împărțită în mod egal între Holdingul energetic bulgar și „Gazprom”. Partea bulgară din investiția comună va fi acoperită din taxele de tranzit pe o durată de aproximativ 15 ani.

Stoinev a amintit de ancheta realizata de agenția internet „Natural Gas Europe” care arată că numai 5% din cetățenii bulgari se opun realizării „Southstream”-ului în timp ce 68% se pronunță în favoarea acestuia.

Vizita lui Miller la Sofia a fost precedată de o întâlnire de lucru a unor experți ai Holdingului energetic bulgar și „Gazprom”-ului. A fost aprobat bugetul societății mixte de investiții pentru 2013.

Protestatarii antiguvernamentali care demonstrează zilnic în număr tot mai mare în centrul Sofiei, au reacționat într-un mod negativ la vizita lui Miller. Ei au ridicat în fața Consiliului de miniștri pancarte cu următoarele lozinci „Cu cazele lui Putin Oreșearski încearcă să se mențină la putere”, „Oreșearski – calul lui Troian al dictatorului Putin în UE”, „Nu – mafiei energetice”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG