In Romania stabilitatea politica este indoielnica atunci cind avem de-a face cu o guvernare de coalitie sau cind presedintele si premierul se afla in tabere diferite. Probabil ca analistii de la The Economist Intelligence Unit, pleaca de la aceste ipoteze, verificate atunci cind enumera riscurile care ar putea duce la instabilitate politica. Potrivit britanicilor care au facut ultimul raport privind Romania ar exista trei potentiale riscuri care ar putea destabiliza Romania: ruperea Uniunii Social Liberale, care detine in parlament o majoritate de 70 la suta; reaprinderea conflictului dintre presedinte si guvern, care in vara trecuta a dus la suspendarea lui Traian Basescu in vreme ce al treilea punct de inflexiune ar fi modificarea Constitutiei, fiindca proiectul adoptat de Comisia de specialitate are doua slabiciuni: reducerea drastica a prerogativelor prezidentiale si maximizarea rolului parlamentului.
Cele trei riscuri ar putea fi agravate de situatia economica precara si de apropierea alegerilor prezidentiale programate pentru sfirsitul anului viitor. Asa cum arata harta politicii interne la Bucuresti, socialistii si liberalii guverneaza inca impreuna, dar relatiile lor sint din ce in ce mai reci. Totusi The Economist crede ca „tensiunile politice si cele dintre membrii celor doua partide vor iesi in mod inevitabil la iveala, probabil in special dupa alegerile prezidentiale din 2014”. Nu este, insa, de loc sigur ca cele doua partide care formeaza Uniunea Social Liberala, PSD si PNL vor ramine impreuna pina la alegerile de anul viitor, cu atit mai mult cu cit toate sondajele arata ca prezidentiabilul celor doua partide, liberalul Crin Antonescu este in scadere drastica de popularitate, in vreme ce premierul socialist, Victor Ponta este in crestere. Tirgul dintre cele doua formatiuni a fost ca premierul este dat de PSD, iar presedintele de PNL.
Dar multi lideri socialisti nu concep ca un partid de forta si dimensiunea PSD sa nu aiba propriul candidat pentru presedintia Romaniei. E posibil, asadar, ca ruptura dintre partidele aflate la guvernare sa aiba loc mai devreme, dar acest lucru e putin probabil sa afecteze stabilitatea politica a tarii, fiindca socialistii s-ar putea alia cu formatiunea maghiara sau chiar ar putea guverna minoritar, cum au mai facut-o in perioada 2000-2004. In general destramarea aliantelor de dreapta ridica probleme, pentru ca partidele din aceasta parte a esichetrului politic sint mai fragile si nu foarte bine organizate, in vreme ce socialistii au mai multe cadre bine pregatie, sint mai bine organizati si au mereu o reprezentare mai mare in parlament.
Nici votul asupra Constitutiei nu mai reprezinta un risc, mai ales dupa ce Curtea Constitutionala a decis ca reducerea pragului pentru referendum de la 50 la 30 la suta nu poate avea loc inainte de prezidentialele de anul viitor. Dar modificarile Constitutiei ar putea deveni pretext pentru ruperea USL.
Riscul cel mai probabil pentru stabilitatea Romaniei ar fi anularea pactului de coabitare dintre presedinte si premier. Cei doi au suspendat la inceputul acestei luni acordul de neagresiune si s-au atacat dur unul pe celalalt, mai ales dupa turneul premierului Victor Ponta in China si statele caucaziene, turneu facut cu avionul presidential, confiscat de seful guvernului, printr-o strategie care, cel putin deocamdata il tine pe Traian Basescu prizonier la Bucuresti.
Este destul de greu de crezut, pe de alta parte, ca seful guvernului roman ar mai incerca o noua suspendare, mai ales ca a reusit cu greu sa se reabiliteze in fata liderilor europeni, dupa tentativa de lovitura de stat din vara lui 2012.
In Romania instabilitatea ar putea veni din zone inca nementionate de expertii britanici, fiindca miscari sociale fara amploare au avut loc in aceasta primavara in mai toate domeniile incepind cu industria si terminind cu greva medicilor. Cum spunea recent presedintele Bancii Mondiale, Romania ramine tara cu cele mai inalte niveluri ale saraciei din Uniunea Europeana, fiindca peste 30 la suta din populatia tarii traieste cu doar 5 dolari pe zi.
Nemultumirile sint in crestere, pentru ca preturile nu s-au stabilizat, investitiile scad, iar economia se misca lent. Totusi nici acest risc nu este prea mare, daca luam in considerare istoria recenta, in care salariile bugetarilor romani au fost taiate cu 25 la suta in 2010 si nimeni nu a discutat cu adevarat despre o greva generala.