D-na Natalia Gherman, ministru de externe, se întâlneşte la Moscova cu omologul său rus Serghei Lavrov.
La Bruxelles are loc o nouă reuniune, la nivel de experţi, a Consiliului NATO-Rusia.
Şi tot acolo, sunt reluate negocierile dintre Serbia şi fosta sa regiune separatistă Kosovo. Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo dar de normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări depind şansele Serbiei de a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
Între timp, comisarul european pentru extindere, Stefan Füle, se întâlneşte cu premierul republicii Sârbska, entitatea minorităţii sârbe din cadrul Bosniei-Herţegovina.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va ţine un discurs pe teme economice. Cum a mărturisit deja preşedintele american, discursul nu va aduce surpriz, dar are scopul de a repune creşterea economică în atenţia opiniei publice şi a Congresului.
Iar la Minsk se încheie Congresul Mondial al belaruşilor.