Spune că de cinci ani muzica clasică s-a cuibărit în sufletul lui. Îmbină orele de la şcoală cu cele de canto, munceşte mult şi este răsplătit. Când îl aud cântând cei mai mulţi încremenesc şi îl ascultă cu admiraţie.
Vorbesc despre Rafael Bobeica, un tânăr de numai 11 ani. El spune că deşi talentul său este apreciat de fiecare dată când participă la vreun concurs, succesele sale sunt recunoscute în mare parte de cei care ascultă muzica clasică, întrucât pentru ceilalţi, această muzică nu trezeşte prea mult interes.
Rafael crede că pentru a obţine performanţă nu e de ajuns talentul, de aceea se pregăteşte intens pentru o şcoală muzicală, unde vrea să meargă din septembrie. Protagonistul nostru îşi aminteşte cu emoţii de una din primele sale ieşiri în scenă, care i-a fost de mare învăţătură:
Luciano Pavarotti, Enrico Caruso, legende ale muzicii de operă, sunt cei pe care îi are ca model şi la nivelul cărora şi-ar dori să ajungă într-o bună zi. Rafael regretă că prea puţini tineri au şansa să-şi pună în valoare talentul. Concursurile pot fi o pistă de afirmare, crede el, dar din cauza taxei de participare puţini sunt cei care se încumetă să încerce, mai ales că toate cheltuielile ar urma să fie suportate de părinţi:
„În primul rând să caute profesori de canto care îi vor îndruma spre drumul corect şi să caute concursuri, în primul rând în ţară apoi peste hotare. Lumea îi va vedea, îi va invita pe la concerte, şi, de aici, începe totul. Concerte nu sunt prea destule. Sunt unii oameni care adoră muzica clasică şi încearcă să facă concerte cu copii talentaţi, mici. După părerea mea sunt mulţi copii care sunt la fel ca mine, talentaţi şi iubesc muzica, doar că nu au posibilităţi şi de asta nu-şi pot arăta talentul.”
Ina Bobeica, mama lui Rafael, este şi directoarea unui festival concurs de interpretare vocală unde sunt promovaţi, mai ales, tinerii cu dizabilităţi. Ea spune că investiţia merită doar atunci când copilul are aptitudini şi nu când la mijloc este un moft:
„Investiţia este foarte mare şi se merită, când vezi rezultatele copilului, te bucuri, îţi plânge inima de bucurie, e scump, este foarte scump. Care sunt copii talentaţi, să nu jelească, de unde au de unde nu avem, investim în copii. Dar eu am zis întotdeauna, categoric, dacă despre copilul meu mi-ar zice cineva că nu are voce sau nu are capacităţi, eu niciodată nu aş investi, totuşi i-aş da altă linie, altă direcţie.”
Ina Bobeica se întreabă în ce măsură poate Moldova să arate lumii că are talente, dacă ele rămân ascunse de ochii lumii. Puţinii care reuşesc să se afirme, spune ea, o fac cu ajutorul părinţilor, întrucât din partea autorităţilor dar şi a societăţii nu au niciun sprijin.
De curând Rafael a cântat la un concert organizat de Ambasada Germaniei în Chişinău. Mulţi dintre cei care l-au ascultat şi-au exprimat convingerea că acest băiat ar putea ajunge un Pavarotti al Moldovei .
