Consiliul de Presă din Republica Moldova este îngrijorat de furturile de conţinut tot mai frecvente în jurnalism. Despre amploarea fenomenului, cauze şi soluţii, discutăm cu directorul Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, secretar al Consiliului de Presă din Republica Moldova.
Europa Liberă: Dle Macovei, Consiliul de Presă constată un număr în creştere alarmantă a cazurilor de plagiat în breasla jurnalistică. De fapt, pentru început ca să înţeleagă toată lumea, cum am putea defini plagiatul, sau ce este un asemenea nărav în mediul jurnaliştilor?
Petru Macovei: Plagiatul este o preluare neautorizată, deci nepermisă de către titularul dreptului de autor, a unei informaţii de către colegii din mass-media. Noţiunea „drepturi de autor” se răsfrânge şi asupra produsului jurnalistic, există şi o lege a dreptului de autor, însă ea nu se aplică direct produselor jurnalistice. În ce priveşte plagiatul, în mass-media sunt norme deontologice foarte clare care impun anumite condiţii, iar Consiliul de Presă constată că aceste norme sunt încălcate destul de des în Republica Moldova.
Europa Liberă: Dar cât de îngrijorătoare este totuşi extinderea acestui nărav de furt intelectual până la urmă?
Europa Liberă: O precizare: când e vorba totuşi de plagiat, de preluare neautorizată, asta ar însemna că se ia produsul muncii unui jurnalist şi se revinde de cineva care parazitează pe acest produs…
Petru Macovei: …de cele mai multe ori textului atribuindu-i-se altă semnătură. Este un furt ordinar, dar, mă rog, într-o formă aşa mai elevată, ca să-i zic. Deseori cei care nu-şi doresc să fie prinşi asupra faptului mai modifică din text, dar sunt metode prin care plagiatul poate fi deconspirat, indiferent de faptul dacă este vorba de pasaje întregi, şi chiar avem situaţii când textele jurnalistice sunt preluate cap-coadă, schimbat titlul şi schimbată semnătura şi prezentată publicului ca fiind un produs al altei instituţii media.
Europa Liberă: Cineva ar putea spune că plagiatul, furtul de conţinut sunt o problemă a breslei, să se descurce jurnalişti între ei cu problemele lor... Totuşi, suportând consecinţele plagiatului aproape generalizat, publicul are de suferit, poate deveni şi el o „victimă colaterală”?
Petru Macovei: Poate să devină şi există riscuri multiple. În primul rând, orice furt trebuie să fie pedepsit. Este ca şi când ar intra cineva în casa Dvs., v-ar fura un lucru şi şi l-ar atribui. Orice asemenea faptă trebuie să fie pedepsită, sau cel puţin condamnată şi asta încearcă să facă Consiliul de Presă. Din alt punct de vedere, se întâmplă destul de des cazuri când informaţia primară, care a fost ulterior furată, plagiată de alte instituţii media sau de un alt jurnalist, a fost una falsă. Corespunzător, publicul, consumatorul de produse media, este minţit, iar în situaţia când nu se cunoaşte cu exactitate cine este furnizorul principal al acestei informaţii, deci instituţia media sau jurnalistul care a transmis-o, deci până la urmă în unele cazuri este destul de greu să-ţi dai seama de unde provine informaţia care nu este exactă sau chiar şi falsă în unele cazuri.
Europa Liberă: Acum, la această oră, în afară de porunca biblică: „Să nu furi” , ce prevederi şi unde sunt legate de modul în care poţi utiliza produsul jurnalistic al altuia sau prelua fără a plăti?
Petru Macovei: Codul deontologic al jurnalistului are o prevedere în care scrie literalmente următoarele: că este interzisă preluarea neautorizată a materialelor jurnalistice în limita mai mare de 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articol. În ce priveşte portalurile informaţionale, este absolut obligatoriu să fie indicat link-ul direct la sursă. Acestea sunt nişte norme, recomandări valabile la nivel european, care au fost preluate în Codul deontologic din Republica Moldova. Există şi o recomandare pentru încheierea unor contracte între instituţiile media pentru preluarea informaţiilor, dar preluarea în limita a 500 de semne, cu indicarea link-ului direct la sursă, dacă este vorba de media online, este considerată o practică acceptabilă de preluare. În cazul nostru ne ciocnim tocmai de situaţiile când materialele sunt preluate cum vă spuneam cap-coadă, nu există link direct în cazul media online, este schimbat numele autorului, ceea ce reprezintă cazuri absolut condamnabile de plagiat.
Europa Liberă: Jurnaliştii, ca să spunem aşa, care fură aproapelui său profesional textele de-a întregul, pe bucăţi sau în alt mod păgubitor pentru cei care muncesc nu au picat din cer... Se poate spune că s-a făcut copy pe nişte tineri liceeni care copiau într-o veselie, iar apoi s-a făcut paste şi în jurnalism... De fapt, întrebarea este dacă acest fenomen prost poate fi eradicat în interiorul breslei numai, în condiţiile în care în întreaga societate furtul intelectual sau de altă natură este considerat aproape că o virtute?
Petru Macovei: Păi, tocmai din acest considerent cred că nu putem discuta la acest moment despre eradicarea fenomenului, dar putem vorbi despre diminuarea acestuia. Şi mai mulţi factori pot să influenţeze acest lucru: facultăţile de jurnalism sunt instituţiile cheie în această problemă şi în opinia mea faptul că în Republica Moldova , în special jurnaliştii tineri, pentru că am făcut şi un studiu care arată că cei tineri sunt jurnaliştii care greşesc de cele mai multe ori şi fac acest lucru nu întotdeauna fiind conştienţi de faptul că este o încălcare deontologică gravă, de aici conchid că facultăţile de jurnalism - carenţele sunt acolo, punctul slab este acolo. Probabil că asta se întâmplă pentru că nu li se spune suficient de des şi nu li se insuflă studenţilor de la jurnalism că plagiatul în mediul jurnalistic este considerat şi este într-adevăr una din cele mai reprobabile situaţii de natură deontologică. Din alt punct de vedere, în opinia noastră trebuie să fie condamnat fiecare caz de plagiat în media, pentru a acrea un curent de opinie nefavorabil unor asemenea fapte şi tocmai din acest considerent recomandăm colegilor să reclame fiecare situaţie de acest fel, chiar dacă ele sunt destul de multe. Or, noi ne ciocnim de situaţii paradoxale din punctul meu de vedere. În momentul în care la Consiliul de Presă vine o plângere din partea unui coleg jurnalist care reclamă că altcineva i-a preluat textul, i-a plagiat textul, noi ne adresăm către instituţia media acuzată, iar editorul acesteia recunoaşte în cele din urmă că jurnalistul lui a greşit, în acelaşi timp ne spune: da să ştiţi că şi de la noi se fură. Or, asta nu este nici pe de parte o justificare a furtului intelectual care se produce într-o redacţie sau alta şi înseamnă de fapt că mulţi colegi într-un fel s-au împăcat cu această stare de lucruri, ceea ce nu mi se pare deloc normal.
Europa Liberă: S-a relatat, cel puţin, că o parte din cazuri sunt soluţionate, deoarece jurnaliştii care au plagiat îşi recunosc vina şi menţionează sursa de unde au preluat fără permisiune, ca să nu spunem, furat materialele ... Şi ce urmează? Vinovatul pocăit nu se mai încumetă să dea iama prin grădina confratelui de breaslă?
Petru Macovei: Noi cerem expres editorilor instituţiilor de media angajatul cărora a fost prins că a plagiat ca această persoană să fie pedepsită administrativ, sau în cazurile mai grave, atunci când nu este primul caz de plagiat, să fie reziliate contractele de muncă cu jurnaliştii care admit plagiatul. În opinia noastră, în contractele individuale de muncă cu jurnaliştii ar trebui să existe prevederi foarte clare şi prin care jurnaliştii care plagiază textele altora să suporte consecinţele şi din acest punct de vedere, inclusiv prin rezilierea contractelor de muncă. Pentru că, aşa cum v-am spus, furtul intelectual şi plagiatul în mediul jurnalistic este un lucru care trebuie să fie pedepsit de fiecare dată.
Europa Liberă: Unde este limita dintre a „fura meserie”, cum s-ar spune, considerându-se că e şi firesc oarecum aşa ceva , şi furtul produselor? Uneori se fură cum s-ar fura reţetele ... Se copiază o abordare, un procedeu, o idee de articol…
Petru Macovei: Este adevărat şi limita este greu de văzut aici, de specificat exact. Pentru că au fost situaţii când am avut plângeri că s-a furat ideea articolului, nu neapărat textul propriu-zis, şi aici chiar am fost puşi în dificultate, pentru că unele idei în unele cazuri ca şi cum sunt în spaţiu şi ele pot fi preluate în acelaşi timp de colective diferite de jurnalişti. Au fost cazuri când o redacţie a scris o investigaţie, iar la o zi a apărut o altă investigaţie la aceiaşi temă şi redacţiile s-au acuzat reciproc de furt de idee, sau de încercare de a prelua anumite idei şi cum vă spuneam este destul de greu de făcut această distincţie.
Europa Liberă: Cine judecă, în cazul unor plângeri de plagiat, că este într-adevăr plagiat... că nu este… cine se chinuieşte cu asemenea îndeletnicire?
Petru Macovei : Consiliul de Presă de fiecare dată creează câte un grup de lucru din care fac parte câte doi membri ai consiliului, care verifică materialul original şi cel acuzat să fi fost plagiat. Nu ne-am confruntat cu cazuri foarte şi foarte complexe până acum, pentru că plagiatul în Republica Moldova se face în acest moment cu metode mai puţin elevate. Deci, efectiv se face copy-paste pe texte şi în unele cazuri poate se mai adaogă câte o propoziţie sau sunt retractate anumite declaraţii. Dar am avut situaţii când au fost preluate citate întregi şi atunci am fost nevoiţi9 să ne adresăm direct la sursa care a fost citată, să o întrebăm dacă a fost contactată de redacţia X sau Y şi atunci lucrurile sunt destul de clare.
Europa Liberă: Se spune că serviciile secrete ruse ar intenţiona să revină la maşinile de dactilografiat, pentru că pe ele e imposibil să se facă copy-paste şi poate că e o idee şi pentru breasla jurnaliştilor. Dle Macovei, mulţumesc.
