Se miră mulţi şi ne plâng de milă...

Biroul Naţional de Statistică estimează că aproape patruzeci la sută din forţa de muncă din Republica Moldova se află peste hotare. Iar economia rămâne dependentă de banii trimişi de cei care lucrează în străinătate. La acest sfârşit de săptămână vorbim cu moldoveni ajunşi în Austria, în căutarea unui loc de muncă. Vă propun să cunoaşteţi poveştile a două moldovence stabilite temporar în Austria, cu care am stat de vorbă recent la Viena.

Cetăţeană austriacă, Alexandra Pitlik-Zakon, este originară din Cantemir, absolventă a Institutului Pedagogic din Tiraspol şi autoare a mai multor plachete de versuri despre viaţa oamenilor plecaţi în străinătate. Ea spune că nu intenţionează să revină în Moldova, în anii apropiaţi. Şi iată de ce:

Alexandra Pitlik-Zakon: „În primul rând, nu este o stabilitate la noi în Moldova pentru că nu e stăpân în ţară. Oamenii s-au dezamăgit: şi acei din ţară, şi noi, de peste hotare, care urmărim la ştiri ce se petrece acolo. Avem impresia că noi regresăm.”

Europa Liberă: Aţi spus că nu există stăpân în Republica Moldova. Ce fel de stăpân vă doriţi?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Un stăpân care să pună în capul mesei factorul uman, dar nu să folosească masele pentru atingerea unui scop, să aprecieze minţile luminoase care sunt foarte multe. Sunt talente, sunt oameni deştepţi, dar ei nu sunt văzuţi de aceşti conducători. Ei parcă nu trăiesc cu lumea, parcă sunt rupţi de realitate... Ei nu sunt în mase, ei nu simt poporul, durerea poporului...”

Europa Liberă: Dacă dumneavoastră aţi fi în locul lor, cum aţi simţi necazurile, problemele cetăţenilor ţării?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Dacă aş fi eu conducător, mi-aş alege o echipă de oameni care nu au luptat pentru avere, dar pentru idealuri. Şi aş lua tinerii care au făcut studii în străinătate, care au o viziune mai contemporană.”

Europa Liberă: Cum poţi atrage aceşti tineri să revină în Republica Moldova, din moment ce pentru ei confortul şi viaţa decentă e peste hotare?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Printre acei plecaţi sunt totuşi băieţi, fete pe care i-ar interesa şi să li se ridice salariul, să fie unul bun, adică să poată exista, să se simtă stăpâni pe situaţie.”

Europa Liberă: Dar de ce printre aceste modele nu vă regăsiţi, de exemplu, dumneavoastră, fiica dumneavoastră care, mai degrabă, aţi ales să rămâneţi aici, în Austria şi nu să reveniţi în Moldova?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Eu, din păcate, sunt căsătorită, nu pot să las soţul. Deşi uneori mă gândesc că, dacă eram singură şi aveam copii acolo, mă mai ţinea ceva în Moldova, eu mă întorceam.”

Europa Liberă: Şi aţi alungat acest gând pentru totdeauna?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Nu, poate peste ani mă voi întoarce.”

Europa Liberă: Peste cât timp?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Eu nu pot să spun. Nu pot astăzi să spun că, de mâine, lepăd soţul şi plec. Şi fiica dacă rămâne aici?.. Să las unica fiică şi să mă duc acolo? Mai am fraţi, surori, dar totuşi copilul e copil şi mama trebuie să fie alături de copil. Acest instinct matern e mai puternic decât orice dorinţă de a face ceva... Dar va schimba ceva numai acel om care, într-adevăr, îşi iubeşte ţara şi baza materială pe el nu-l interesează.”

Europa Liberă: Aţi urmărit filmul „Mama Illegal”. Mame din Moldova, aflate ilegal în străinătate, sunt multe?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Sunt foarte multe. Dar, de când s-au făcut paşapoartele româneşti, multe mame îşi iau copiii. Cunosc mame care nu au fost acasă 8-9 ani, au lăsat copiii. Au trăit drame adevărate şi copiii au pierdut firul acesta, al legăturii...”

Europa Liberă: Şi, între timp, femeile din Moldova devin mame ilegal pentru cei din străinătate.

Alexandra Pitlik-Zakon: „Da, mame ilegal pentru cei din străinătate şi mame străine pentru propriii lor copii.”

Europa Liberă: Cât de dureros e când spuneţi aceste lucruri?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Aceasta pot să o spun printr-un vers: „- Ce ai păţit, sărmană ţară? / De ce te poticneşti şi cazi? / - Iar mulţi copii, seară de seară, adorm cu lacrimi pe obraz... / Părinţii lor, plecaţi departe, se prăpădesc de dorul lor, / Că azi, sărmanii, nu au parte de fiice, de ai lor feciori. / Moldovă neajutorată, încărunţit-ai de necaz, / Când cei lipsiţi de mamă, tată, / Adorm cu lacrimi pe obraz...”

Europa Liberă: Străinătatea a devenit casă şi ţara ta a devenit străină pentru tine?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Nu, asta nu. Străinătatea rămâne străinătate, oricum. Depinde la ce vârstă pleci de acasă. Dacă rădăcinile s-au adâncit, ai o vârstă mai înaintată, şi pleci de acasă – te cheamă rădăcina. Copiii, care se nasc aici, acei care sunt aduşi până la 10 ani, se integrează oricum.

Străinătatea pentru mine personal niciodată nu va fi dragă. Vrem să credem că o ducem bine, vrem să credem că suntem fericiţi, dar zâmbetul acesta de serviciu îl luăm de aici şi îl ducem acolo... Sufletul nu vrem să-l arătăm la fiecare, însă el sângerează oricum...”

Europa Liberă: Şi chiar atât de multe lipsesc în Moldova, ca să nu fie atractivă ţara pentru cei plecaţi la munci peste hotare?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Lipseşte siguranţa în ziua de mâine. Dar, dacă ai un serviciu, te descurci.”

Europa Liberă: Veniţi dumneavoastră, cei care aţi plecat, aduceţi banii agonisiţi aici şi investiţi-i în Moldova, creaţi locuri de muncă, prin iniţierea afacerilor mici, mijlocii.

Alexandra Pitlik-Zakon: „Ne temem de corupţie, devenim mai precauţi nu ştiu cum, ne uităm împrejur. Este o teamă, legea nu e lege, nu eşti apărat de lege. Eu, de 15 ani, sunt plecată şi atunci, în anii ’90, mi se părea ceva straşnic. Dar acum, când mă întorc în orăşelul meu de baştină, la Cantemir, văd că localitatea se năruie şi am o teamă, nu ştiu cum... Casele, date în exploatare în anii ’80 – demolate, deja se dărâmă, se apropie una de alta, în subsol e apă... E straşnic... Se vede că nu sunt finanţe, nu este un control asupra finanţelor.”

Europa Liberă: Relaţia funcţionar public-cetăţean e diferită în Moldova de cea care e aici, în Austria?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Da. Eu cred că da.”

Europa Liberă: Prin ce se deosebeşte?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Aici, chiar dacă primarul are o vilă, nu e bătătoare la ochi. Nici aici, vreau să vă spun, nu sunt toţi sfinţi, că mai citesc ziare. Dar oricum sunt puşi la punct, se iau măsuri, indiferent ce posturi deţin persoanele. Dar la noi nimeni niciodată nu întreabă de unde ai luat banii, dacă ţi-ai făcut vilă sau ai automobil de lux. Se vorbeşte mult, dar nimeni nu stă la închisoare. Închisorile în Moldova sunt pline, dar cu oameni-peştişori şi nu rechini. Pe cei care stau în fruntea ţării legea nu îi vizează, oricum...”

Europa Liberă: Şi credeţi că, dacă va fi judecat un ministru, un deputat, un judecător, un procuror, ar începe să creadă lumea altfel, să aibă încredere în instituţiile statului?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Cred că da. Într-adevăr, să stea 5-10 ani la puşcărie, să îşi ispăşească pedeapsa, şi să nu îl salveze nici milioanele pe care le are undeva în bancă – nimic. Iată atunci lumea poate va spune: „Ai văzut? Totuşi este o dreptate!” Dar oamenii nu văd să fie toate aceste lucruri puse la punct. Oamenii se tem, ei sunt neapăraţi. Noi, aflându-ne aici, oricum ştim că legea ne apără. Acolo avem o teamă, oricum ne temem şi ne pare rău că banul este idealul generaţiei care vine după noi şi nu contează prin ce metodă îl câştigă.”

Europa Liberă: Ziceţi că e mai mult de un deceniu de când aţi venit aici, în Austria. Moldovenii rămaşi acasă sunt tot aşa de harnici, ca dumneavoastră aici, peste hotare?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Ei ştiu că primesc, adică au un umăr pe care se mai pot sprijini, din când în când. De aceasta are nevoie întreaga ţară. Desigur, sunt oameni care au deschise afaceri în Moldova, cu sere, cumpără oi, stâne de oi. Dar nu poate fiecare, nu are fiecare capacitatea să ia hăţurile în mână şi să facă un business, ca să prospere. Ceilalţi oameni au nevoie de muncă, însă nu cu ziua să lucreze, ca să li se dea 50 de lei... Aceasta e înjositor, aceasta nu e normal.”

Europa Liberă: Şi vreţi să spuneţi că dumneavoastră nu prin umilinţă v-aţi câştigat respectul pe care îl aveţi astăzi?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Prin umilinţă. Ei simt că suntem oameni cumsecade, că suntem oameni harnici, nu înţeleg sărăcia noastră, reieşind din capacităţile pe care le avem. Şi se miră mulţi şi ne plâng de milă, când văd că noi întreţinem în Moldova soţii care nu se mai trezesc din beţie, trimitem bani copiilor care cumpără notele şi nu învaţă... Aceasta e tragedie, aceasta mă înspăimântă. Acesta e viitorul Moldovei, din păcate.”

Europa Liberă: Vedeţi Republica Moldova apropiată de Uniunea Europeană?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Eu mi-aş dori să o văd, dar nu o văd.”

Europa Liberă: De ce?

Alexandra Pitlik-Zakon: „E destul să privesc şedinţele parlamentarilor şi mie mi-e clar... Dacă noi i-am ales pe cei mai înţelepţi, pe acei pentru care au ieşit tinerii la 7 aprilie 2009, am avut o speranţă că, în momentul acela, ne jertfeam pentru un viitor mai prosper, dar au trecut anii... Şi iată ce fac în Parlament, la aceste şedinţe, slugile poporului care nici nu-şi amintesc de popor: intrigi, brutalitate, înjosire, se ofensează ca la piaţă... Mie mi-e ruşine de aceşti oameni: se ceartă ca la uşa cortului... Şi, văzând aceasta, mie îmi vine greu să cred că aceşti oameni sunt pentru ţara lor şi îi pot asigura intrarea în Uniunea Europeană. Se vorbeşte mult, dar la concret nu se face nimic, nici cu paşi mari, nici cu paşi mici.”

Europa Liberă: Dar concret ce ar trebui să se facă?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Să se înceapă regula din Parlament, din sistemul judiciar, de la poliţie, să se facă plata impozitelor şi să fie puşi la locul lor, unde le stă bine, acei care asta o merită, adică la răcoare.”

Europa Liberă: Şi aţi zis că viitorul e ceţos?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Viitorul e cam ceţos, pentru că eu nu văd oamenii să stea la masa de discuţii, să facă nişte planuri concrete, să vorbească cum se aplică legile care se adoptă, cum se respectă. A fost în sistemul comunist multă presiune, lipsă de democraţie, dar lucrurile erau ţinute sub control.”

Europa Liberă: Şi dacă s-ar ajunge la alegeri anticipate sau la cele ordinare, moldoveanul din străinătate pentru cine ar da votul?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Mulţi au poziţia: „Mie mi-e totuna, eu acasă nu mă mai duc” sau: „Nu mă duc că am văzut şi aceştia ce au făcut”. Oamenii sunt, pur şi simplu, dezamăgiţi şi vina totuşi o poartă clasa politică pentru că le-a luat toată nădejdea. Eu îmi închipui uneori că va veni o zi când lumea nu se va mai duce la niciun fel de alegeri, că nu mai ştiu pe cine să aleagă. Ei nu văd să fie pornit carul din loc.”

Europa Liberă: Ce sfat aţi avea pentru moldovenii rămaşi în ţară?

Alexandra Pitlik-Zakon: „Să fie mai treji la minte... Să aibă mai multă conştiinţă civică şi să termine odată cu băuturile acestea fără măsură, să se autoinstruiască, să aibă mai multă demnitate... Dacă chiar nu ne implicăm în politică, să fim informaţi, să avem responsabilitate, să ne mobilizăm, să ne mândrim noi cu noi, mai întâi, şi apoi să aşteptăm respect de la cineva, de la vreo ţară, din altă parte...”

***

Politicienii trebuie să înveţe primii să spună adevărul poporului, apoi la şcoală trebuie introdusă atmosfera frumoasă care să insufle copilului credinţa în valoare, dar şi în modele. Este necesar curajul recunoaşterii de către moldoveni că răul nu vine doar de la o economie precară, chiar dacă sărăcia i-a alungat pe mulţi de acasă. Este crezul actriţei de la Viena, originară din Moldova, Ana Terzer.

Ana Terzer: „Austriecii au părere bună despre moldoveni. Pe unde am fost şi cu cine am vorbit, chiar dacă unele dintre moldovence sunt dereticătoare, menajere, surori medicale, să ştiţi că lasă în urma lor o uşă deschisă... Şi se vorbeşte foarte frumos despre ele, cu respect faţă de muncile pe care le fac, care nu sunt uşoare.”

Europa Liberă: Pentru că atât de mult se vorbeşte despre această apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, iar voi, cei care vă aflaţi aici, în inima UE, înţelegeţi ce înseamnă standarde de viaţă, condiţii de muncă decente, poate Moldova să ajungă în această familie a Uniunii Europene? Şi ce ar avea de câştigat?

Ana Terzer: „Moldova este în Europa. Gândesc foarte pozitiv şi susţin pozitiv Moldova. Nu i-ar lipsi foarte mult. Poate ar trebui să ne schimbăm modul de gândire, să fim mai deschişi şi să fim mai receptivi. Dar aceasta, bineînţeles, porneşte din şcoală. Sistemul educaţional trebuie schimbat, reforme – făcute neapărat... Pentru că totul porneşte din şcoală şi, bineînţeles, din familie. Se spune: „Familia este baza societăţii”. Este clar. Dar copiii petrec în şcoală mai mult de 70% din timpul lor.”

Europa Liberă: Şcoala poate înlocui pe mama, pe tata? Pentru că chiar părinţii încearcă să cumpere notele pentru odraslele lor şi mai puţin să le ceară să pună mâna pe carte, să acumuleze cunoştinţe...

Ana Terzer: „Da. Dacă vorbim emoţional, şcoala n-ar putea să înlocuiască părinţii. Este clar. Dar vorbesc din punct de vedere al educaţiei. Este foarte important ca şi copiii să ştie să înveţe şi să poată să folosească informaţiile pe care le primesc în şcoală, bineînţeles, zilnic.”

Europa Liberă: Cât de păguboasă este această intenţie a părinţilor de a le plăti notele copiilor?

Ana Terzer: „Sigur că este păguboasă. Dacă nu ai o pregătire temeinică, bineînţeles că, nu reuşeşti să-ţi construieşti viaţa. Dacă ai bani, îţi poţi cumpăra un loc, bănuiesc că se practică încă. Dar totuşi pentru conştiinţa ta personală, şi sper că mai sunt oameni cu conştiinţă, nu cred că te poţi împăca cu acest lucru.

Trebuie făcute reforme, copiii trebuie altfel susţinuţi informaţional şi să aibă o anumită deschidere către Occident. Aceasta în ceea ce priveşte şcoala. În ceea ce priveşte problemele sociale, avem nevoie de foarte multă informaţie care ne lipseşte. Noi nu ştim unde să căutăm, noi nu ştim unde să citim, noi nu ştim efectiv.”

Europa Liberă: Dar este internetul!

Ana Terzer: „Câţi oameni au acces la internet? Şi câţi oameni au interes să acceseze, cine îi informează ce să acceseze? Aceasta ne lipseşte. Statul ar trebui foarte mult să informeze pozitiv. Acest lucru este de subliniat. În Austria statul are o campanie de informare a cetăţenilor. Simt nevoia, în Republica Moldova, de acest lucru. Şi cred că se face mult prea puţin aici.”

Europa Liberă: Câţi ani lipsiţi din Moldova?

Ana Terzer: „12.”

Europa Liberă: În 12 ani de şedere permanentă aici, la Viena, între Moldova văzută din interior şi Moldova văzută din exterior e o diferenţă?

Ana Terzer: „Eram fericită acasă. Şi acum, când merg, mă simt foarte bine. Pot să spun că văd schimbări. Pot să zic că Chişinăul se dezvoltă foarte bine. Anul acesta, am fost acasă la părinţi şi am făcut o călătorie până la Orheiul Vechi. E superb! Foarte frumos. Nu pot decât să propun ca Moldova să fie vizitată şi de cetăţeni străini. Ei au ce să vadă. Chiar de curând am cunoscut o doamnă, o austriacă, care a făcut şi ea un sejur de câteva zile în Republica Moldova. Austriecii, să ştiţi, sunt foarte interesaţi de est. Şi doamna a făcut atâtea poze superbe cu Republica Moldova. Avem un peisaj deosebit! Eu sunt foarte fericită şi mândră că sunt cetăţeni străini care vorbesc atât de frumos despre Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar voi sunteţi deranjaţi cumva de faptul că geopolitic, geostrategic se încearcă Moldova să fie atrasă spre est ori să meargă spre vest? Pe cât de mult aceasta vă interesează sau trăiţi cu aceasta?

Ana Terzer: „De curând am stat în internet şi am văzut replica dlui Băsescu vizavi de anexarea Republicii Moldova. Şi dl Băsescu a spus: „România nu are nicio experienţă vizavi de anexarea altor ţări.” Ceea ce mi s-a părut extraordinar, eu nu sunt fan Băsescu, dar acest răspuns mi s-a părut extraordinar. Eu nu simt că Moldova ar fi trasă la est sau la vest. Cred că Moldova are drumul ei şi cred că Moldova va decide singură unde e mai potrivit pentru ea. Am auzit păreri că Moldova ar putea să devină şi un mic Liechtenstein în Europa, al doilea Liechtenstein.

Dar, cu siguranţă, Moldovei îi va fi foarte bine, dacă vom fi ceva mai deschişi vizavi de reformele care se fac, dacă vor veni mai mulţi investitori şi dacă nu vom privatiza totul. Austria încearcă să nu-şi privatizeze apele, gazul, CET-urile. Aceasta n-ar trebui să se întâmple, pentru că aparţin poporului, obştii. Şi aici trebuie un control strict să fie. Din păcate, politicienii noştri s-au discreditat şi cred că noi avem o şcoală politică de o calitate, din păcate, proastă... Cui să-i dai votul?! De votat trebuie, pentru că prin vot îţi exprimi, într-un fel, părerea. A nu vota este şi aceasta o părere. Eu mi-aş dori politicieni ceva mai pregătiţi...”

Europa Liberă: Pentru că vorbesc cu o actriţă, cât de mult contează cultura la toate nivelurile, începând de la teatru, muzeu şi terminând cu cultura politică?

Ana Terzer: „Cultura, în primul rând, este un mod de a înţelege evenimentele. Şi eu cred că aceasta ar trebui să nu lipsească nimănui. Sigur, absolut în toate domeniile nu trebuie să faci cultură ca să ai cultură... Eu, ca actriţă, îi mulţumesc lui Dumnezeu, am trecut şi prin bune, şi prin rele, dar, cumva îmi asum un anumit mod de înţelege şi îmi spun: „Aşa trebuie să fie!”. Încerc să fac ce e mai bine sau să învăţ ce e mai bun din aceasta şi să merg mai departe. Şi cred că şi doamnele care muncesc aici la fel gândesc. Bănuiesc că şi ele au o putere în sine ca să meargă mai departe.

Vă spun, m-aş întoarce să joc într-un teatru din Republica Moldova, cu mare plăcere. Dar mă gândesc: bine, n-am pretenţia să cumpăr un apartament, eu am de plătit chiria, am de plătit curentul electric, gaze, trebuie să mă întreţin... Şi mă gândesc de câţi bani aş avea nevoie ca să pot să trăiesc decent. Pentru un minimum necesar ar trebui vreo 600 de euro. Este imposibil să câştigi aceşti bani, muncind cinstit în Republica Moldova, mai ales, în teatru. Este imposibil. Şi mă gândesc la colegii mei, de care mă doare inima: fac lucruri minunate, dar, din păcate, subzistă.

Te doare inima, când ştii aici că ţie îţi merge ceva mai bine şi celor de acasă care muncesc, poate, de zece ori mai mult, cu siguranţă de zece ori mai mult decât mine, aici, pentru că ei trebuie să muncească mai mult, cât de cât, să câştige bani... Sigur, aş putea, într-o bună zi, să-mi iau copilul, să-mi iau soţul şi să mergem acasă la părinţi... De ce nu?! Noi suntem oameni mai deschişi, mai liberi. Iar eu sunt plecată de acasă de la vârsta de 16 ani, aşa încât pentru mine o nouă ţară e o nouă şansă. Deci întoarcerea înapoi spre Republica Moldova ar fi un avantaj...”

***

Şi totuşi numărul celor care vor să lucreze în străinătate pare a fi într-o continuă creştere. O confirmă şi oamenii cu care am discutat ocazional, în stradă.

– „Vor să plece pentru că aici, mai ales, tinerii nu au posturi de muncă, nu au din ce să-şi câştige banii lor şi de aceea pleacă peste hotare la un lucru care poate fi şi mai greu, dar, cel puţin, le aduce nişte bani. Dar aici nu-şi găsesc viitorul.”

– „Care au posibilitate, toţi au de gând să plece. La noi, pur şi simplu, nu ai cu ce te ocupa, nu vezi viitorul deloc. La ziua de azi, cum e conducerea noastră, cum este viaţa, socot că acolo e ceva mai uşor de trăit.”

– „Toţi vor pleca cu aşa conducere, pentru că ei sunt doar pentru buzunarul lor. Nu se mai gândesc la noi. Noi primim 1000 de lei, dar ei cu 33.000 se duc şi se odihnesc. Oare convine cuiva să-i mai aleagă pe dânşii? Nimeni nu o să-i aleagă...”

– „Viaţa nu e atât de lungă. Şi astăzi, mai ales, tineretul, ar vrea să trăiască o viaţă aici, bună. Căci toţi merităm o viaţă mai frumoasă decât astăzi ne propun cei de la guvernare... Şi cât se poate de răbdat greutăţile acestea?! Mă doare sufletul de viitorul copiilor noştri. Am o familie foarte numeroasă, am deja 6 nepoţi.”

– „Nivelul de trai la noi e foarte rău. Oamenii n-au locuri stabile de muncă. N-au cu ce îşi întreţine familia şi de aceea pleacă. Nu e stabilitate. În general, tinerii pleacă, căci nu văd un viitor. Dar în Europa, în Rusia au locuri stabile de lucru.”

– „Eu recent m-am întors, mai muncesc aici, mai stau lângă familie şi cred că iarăşi am să plec.”

– „Am fost plecată pentru câteva luni, dar nu mi-a plăcut, m-am întors înapoi în ţară şi vreau aici să lucrez. Şi pe copii la fel îi învăţ, să rămână acasă, lângă părinţi. E puţin, dar noi trebuie să facem să fie bine acasă la noi.”

– „Eu nu cred că moldovenii vor să plece încolo. Cred că ei sunt condiţionaţi, forţaţi şi aceasta cel mai mult mă doare... Pentru că eu sunt una dintre moldovenii care s-au întors. Deja sunt cinci ani de când sunt venită din Europa şi astăzi mă ciocnesc cu straşnicele probleme pe care le facem noi.

Mă gândesc eu că ar trebui să ne preocupăm de prezentul şi viitorul tinerilor, pentru că sunt mamă a trei copii şi mi-aş dori foarte mult să-i văd fericiţi acasă, în ţara mea. Nu investiţiile din Europa ne vor salva, dar bunul respect, reciproc, unul faţă de altul... Chiar vă spun sincer: sunt într-o stare de strigăt nu numai către ceruri şi către Dumnezeu, dar şi către toate reţelele birocratice şi sistemele care astăzi flagrant încalcă drepturile omului şi nu pledează pentru dreptate şi nu ar salva situaţia, mai ales, a tinerilor.”

– „Copiilor mei nu le e bine în Moldova. Şi nici după ce au absolvit instituţiile din ţară...”