Linkuri accesibilitate

„Ajută clopoţelul să sune pentru fiecare copil”


Asociaţia „Filocalia”, care întruneşte mai multe organizaţii creştine de binefacere, a început colectarea de rechizite, bani şi haine pentru câteva sute de copii din familii social vulnerabile.


De trei ani, în ajun de 1 septembrie, Asociaţia obştească „Filocalia”, porneşte campania „Ajută clopoţelul să sune pentru fiecare copil”. În acest an, Asociaţia, care întruneşte mai multe organizaţii creştine de binefacere, a colectat rechizite de şcoală, bani şi haine pentru câteva sute de copii din familii social vulnerabile. La evenimentul de lansare a campaniei a fost prezentă şi corespondenta Europei Libere, Diana Răileanu:

Parcul „Valea Trandafirilor” din capitală a găzduit în după amiaza zilei de ieri concertul „Ajută clopoţelul să sune pentru fiecare copil”, la care trecătorii erau îndemnaţi să doneze un pix, un caiet sau orice ar ajuta sute de copii, care duc lipsă de rechizite, să meargă la şcoală.

În timpul evenimentului o parte din elevii din trei sate: Costeşti, Coşniţa şi Drăguşeni, au primit în dar câte un rucsac pline cu rechizite şcolare.

Daniel Cimpoacă de şapte ani, originar din Costeşti, merge în acest an în clasa întâi. La eveniment a venit alături de bunica Varvara, în grija căruia a rămas de la naştere:

Varvara şi Daniel Cimpoacă
Varvara şi Daniel Cimpoacă
„Mama sa a plecat în Israel şi l-a lepădat, a uitat de el. Îl creştem noi.”

Europa Liberă: În ce clasă merge anul acesta?

„Întâi. Azi a primit cadou un ghiozdan. Noi îl îmbrăcăm, dar dacă ne-au poftit am venit şi noi încoace.”

Europa Liberă: Aţi adunat cu greu banii?

„Ei, câte oleacă am strâns şi am cumpărat tot ce trebuie. Mă rog, şi eu bolnavă, cu spinarea ruptă, dar câte olecuţică punem bani deoparte şi luăm toate necesare. Ce să facem? Cum am învăţat noi, aşa trebuie să înveţe şi el. Noi nu îl lăsăm.”

Campania „Ajută clopoţelul să sune pentru fiecare copil” se desfăşoară deja al treilea an. Parohul bisericii „Sfântul Nicolae” din satul Costeşti, Vasile Ciobanu, unul dintre organizatorii evenimentului, observă că numărul moldovenilor care vin să doneze rechizite şcolare sau bani e tot mai mare, an de an:

Parohul Bisericii Sf. Nicolae, din satul Costeşti, Vasile Ciobanu
Parohul Bisericii Sf. Nicolae, din satul Costeşti, Vasile Ciobanu
„Încă mai sunt cei care aleargă la clacă când vede că vecinul este într-o greutate. Cu părere de rău, sigur că omul stresat al zilei de astăzi nu prea este concentrat decât numai asupra sa. Dar, totuşi, excepţii sunt şi rădăcini sănătoase încă avem şi speranţă încă avem. Pe celălalt ca să-l iubeşti trebuie să te pui în locul lui, măcar teoretic. Nimeni nu este scutit de faptul că se pot întâmpla, în afara planurilor noastre, zile mai triste şi atunci vom avea şi noi nevoie de ajutorul cuiva. Deci, dăruind vei dobândi.”

La evenimentul organizat de Asociaţia „Filocalia” am întâlnit-o şi pe Xenia Siminciuc, reprezentanta unui Centru de Susţinere a Nevăzătorilor, care recent a organizat un concert de muzică Jazz, la care a colectat ajutoare pentru copii de la o casă de tip familial:

Xenia Siminciuc
Xenia Siminciuc
„Asta este munca noastră, noi muncim ca să explicăm lumii, ca să încercăm să schimbăm mentalitatea societăţii, că toţi sunt egali şi toţi trebuie să meargă la şcoală, la universitate, să studieze şi să muncească. Atunci când lumea va înţelege acest lucru, eu cred că va deveni şi mai darnică. Noi facem paşi foarte buni spre acest lucru.”

Campania „Ajută clopoţelul să sune pentru fiecare copil” va dura până pe cinci septembrie, iar rechizitele pentru copii pot fi donate la sediul Asociaţiei „Filocalia”, de pe strada Sfatul Ţării, 27.
Previous Next

XS
SM
MD
LG