Eduard Mihalaș s-a născut la 20 decembrie 1988, aproape de Codrii Moldovei, în raionul Orhei, satul Piatra. Absolvent al Facultății de Sociologie și Asistență Socială în cadrul Universității de Stat din Moldova. Este Președinte în exercițiu al Consiliului Național al Tineretului din Moldova și e implicat activ în domeniul politicilor de tineret atât în Republica Moldova, cât și în Europa de Est. În prezent oferă consultanță pentru mai multe structuri internaționale.
Luni
Așteptările mele ca aceasta să fie o zi liniștită se spulberă o dată cu recepționarea unui apel – până marți trebuie să mobilizăm câțiva tineri pentru participarea la un eveniment. Sun colega mea, care e plecată în vacanță, și o rog să se ocupe de aceasta. Ce bine e când ai colegi pe care poți miza.
Seara, în drum spre casă, suntem opriți de un tânăr cerșetor care ne roagă să-i dăm bani. L-am ignorat. Primul lucru pe care l-am învățat atunci când am studiat asistența socială a fost acela de a nu da bani cerșetorilor. Dacă într-adevăr dorim să-i ajutăm, mai bine le procurăm ceva. Am ingorat acel tânăr pentru că eram în sinea mea revoltat – cerșitul nu mi se pare cea mai bună soluție pentru supraviețuire, din contra, acesta provoacă dependență.
În timp ce așteptăm transportul public, constatăm că acesta, neoficial, nu mai merge după ora 9 seara, pentru că... nu mai are un venit atât de mare ca în cursul zilei. Împreună cu un amic încercăm să indentificăm o soluție pentru această situație – scrisori adresate Primăriei din partea cât mai multor cetățeni din regiunea prin care trece acest microbuz, iar ajutor în acest sens ne vor fi directorii asociațiilor locative. Poate după câteva zeci de plângeri vom avea parte de transport public până la 11 seara, așa după cum spune legea.
Marți
Ziua Independenței este pe buzele și în inimile tuturor. Din păcate mulți își arată dragostea față de Republica Moldova o singură zi pe an. Oamenii încă așteaptă ca să vină cineva să le rezolve problemele, iar instituțiile publice, nu neapărat asigură modalități practice prin care să consulte cetățenii. Această ruptură influențează negativ percepția Republicii Moldova ca stat. Ceea ce trebuie să înțelegem fiecare din noi este că indiferent de problema pe care o avem, responsabil de rezolvarea acestea suntem în primul rând noi, apoi statul.
Seara mă dedic în totalitate treburilor casnice și pregătirilor pentru ziua de mâine.
Miercuri
Particip la o dezbatere cu tinerii din Cimișlia, la care este prezent și Prim-Ministrul R. Moldova, despre integrarea în UE și oportunitățile pe care aceasta le poate oferi. Tinerii sunt cam pasivi în cadrul discuției și mă conving (a câta oară?) că mai avem mult de lucrat în această țară pentru a schimba atitudini și percepții.
Tot aici, descopăr o altă latură a unei foste colege din societatea civilă, care în prezent lucrează la Guvern. Rămân profund impresionat de experiența ei și mă conving că este un exemplu al femeii de succes, de la care mulți bărbați și femei au ce învăța. Seara revin la discuția cu ea și rămân plăcut surprins de disponibilitatea ei de a participa și la alte întâlniri pentru a inpira femeile cu adevărat ce se poate de realizat în țara noastră cu forțele proprii și de ce este necesar o mai mare implicare a acestora în procesul de luare a deciziilor.
Seara, acasă, îmi vin vechii prieteni cu care avem o tradiție de a ne vedea de 4-5 ori pe ani. Discutăm despre familiile fiecăruia, planurile de viitor, ultimele evenimente din țară, dar și despre societatea civilă din Republica Moldova. Ah, transparența ONG mai rămâne încă o mare problemă. Dacă cerem instituțiilor publice să fie transparente, atunci în primul rând ar trebui să fie transparenți cei care solicită acest lucru .
Joi
Fug repede la birou pentru a planifica niște întâlniri cu câteva ministere pentru a discuta detalii despre un document la care lucrez. Între timp, sunt sunat de un amic care-mi spune despre lipsa de respect a unor lucrători de la o companie prestatoare de servicii din Moldova. Mâhnit de această situație, mă gândesc oare când vom avea servicii publice de calitate și oare câți cetățeni trebuie să se revolte pentru a face o schimbare?
După masă am întâlnirea planificată la unul din Ministere – întâlnire la care văd două tipuri de persoane - una profesionistă și alta, care încearcă cât mai rapid să scape de responsabilitate. Tot respectul meu pentru primul tip de persoană - aș vrea să lucrez alături de asemenea oameni.
Vineri
Dimineața mă sună cineva pentru a mă anunța despre nominalizarea mea la un anumit concurs - am incercat să explic că meritele nu sunt neapărat doar ale mele, ci ale întregii echipe. Atunci îmi vine dorul de colegii de la birou.
Ultimele săptămâni au fost toți plecați în vacanță, sper că au acumulat forțele necesare. A venit deja o obișnuință să ne întâlnim zilnic și să muncim cot-la-cot, pentru a vedea în timp cum o echipă de tineri pot mișca lucrurile din loc. Încet, dar sigur.
Spre seară, împreună cu un coleg, planificăm activitățile din toamnă; sunt foarte multe și pentru a le face față tuturor, avem nevoie de o coordonare cât mai eficientă între noi. Tot atunci discutăm despre implicarea în calitate de voluntari a câtorva tineri, care într-o perioadă de jumate de an să-i putem crește profesioniști în sectorul de tineret. De fiecare dată când ne-am dorit să angajăm pe cineva am avut o mare problemă cu nivelul de pregătire a persoanei în raport cu salariul solicitat, de aceea am decis în cadrul organizației să creștem tineri voluntari, astfel în maxim un an, aceștia să poată fi angajați în cadrul organizației. Acesta este un exemplu prin care am crescut și eu; de aceea îl consider foarte util, dar și necesar, mai ales că tinerii au nevoie de experiență la angajare.
