„Am vrut să demonstrăm societăţii de ce avem nevoie să schimbăm lucrurile în sistem”

Vasile Botnaru: Întrucât am intrat cu încredere în anotimpul cel mai prielnic şi recomandabil pentru număratul bobocilor, astăzi vom continua să vorbim despre educaţie, domeniul care răsplăteşte cel mai generos investiţiile făcute cu cap şi la timp. Avem şi interlocutoarea cea mai indicată pentru această discuţie.

Musafira mea de astăzi este ministrul educaţiei, Maia Sandu care, în urmă cu două zile, a prezentat pentru dezbateri publice proiectul Strategiei Educaţiei 2020, oferindu-ne, astfel, şi prilejul pentru dialogul de la Europa Liberă.

Europa Liberă: Deja aţi intrat în istoria Educaţiei cu câteva măsuri foarte drastice, sunteţi ministrul care aţi doborât sistemul de BAC care funcţiona „ireproşabil” şi o mulţime de copii au rămas în afara BAC-ului, le-aţi tăiat vacanţele, aţi închis şcoli, deci, sunteţi Margaret Thatcher a Educaţiei moldoveneşti. De ce faceţi aceasta? De ce nu staţi, bine merci, să treacă termenul?

Maia Sandu: „Dacă vroiam să stau bine merci, stăteam la Washington, că acolo era mai bine şi mai merci şi din punct de vedere al condiţiilor de lucru, şi din punct de vedere al motivării... Am încercat să înţeleg ce se întâmplă în sector şi, după o perioadă, împreună cu echipa, am convenit că acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le facem şi unele sunt mai importante, altele sunt mai puţin importante. Deci examenul de bacalaureat pentru noi a fost un element important de începere a reformei, pentru că am vrut să demonstrăm societăţii de ce avem nevoie să schimbăm lucrurile în sistem, să arătăm cât de urâtă este situaţia. Şi doi: pentru ca să-i încurajăm pe tinerii care vin din urmă să înveţe, să îşi schimbe atitudinea şi nu doar pe tineri, dar şi pe angajaţii din sectorul educaţional. Partea care ţine de vacanţe e un lucru mărunt, doar am corectat lucrurile, undeva s-au pierdut nişte zile.”

Europa Liberă: Prefer să discutăm mai pe îndelete mai târziu, dar, revenind la ce faceţi dumneavoastră, societăţii nu-i place să-i pui oglinda în faţă, era evident că nu-i va place. Dumneavoastră v-aţi pregătit de atitudinea refractară a societăţii pentru că aceasta poate e componenta cea mai importantă, să faceţi societatea să înţeleagă că nu are cum, trebuie să-şi administreze această pilulă.

Maia Sandu: „Exact. Eu nu ştiu dacă există o alternativă în acest sens, nu ştiu dacă putem să mergem cu reforme mai puţin dureroase şi să le implementăm o perioadă mai îndelungată de timp, pentru că noi deja, de două decenii, încercăm să ne transformăm şi rezultatele nu sunt foarte bune. Noi suntem conştienţi de faptul că avem nevoie de suport politic şi de suport al societăţii pentru că, altfel, există riscul ca reformele să fie prea dure, să nu poată fi acceptate de societate şi atunci echipa care promovează aceste reforme să fie exclusă din sistem. Tocmai de aceasta noi încercăm să avem acest proces participativ. Strategia pe care am lansat-o pentru discuţii publice explică, într-un fel, poziţia Ministerului Educaţiei vizavi de situaţia în sistem şi cum Ministerul vede soluţionarea acestor probleme. Noi vrem să o discutăm cu toată societatea şi, mai ales, cu cei din sectorul educaţional, pentru că noi avem foarte multe părţi interesate, pentru că avem şi niveluri multe, şi beneficiari mulţi, şi părinţi ai beneficiarilor, dacă putem să le spunem aşa. Deci foarte multă lume este implicată în sectorul educaţional. Şi vrem să discutăm cu toată lumea să vedem dacă putem să ajungem la un consens. Şi, dacă ajungem la un consens naţional, atunci ne va fi mai uşor. Toate reformele sunt dificile, dar, dacă observaţi, cea mai dureroasă, care este reforma de optimizare a reţelei şcolare, încet-încet, începe să obţină susţinători în societate, dacă explicăm lucrurile bine şi dacă creăm condiţii pentru această reformă.”

Europa Liberă: Spuneţi despre consens care este o utopie. Nicăieri nu s-a obţinut consens în condiţii de reforme. Cea mai elocventă, probabil, paralelă, consens în subiectul eurointegrării sau, dimpotrivă. Dumneavoastră mergeţi pe calea unor reforme care, iarăşi, vor fi întotdeauna luate în furci. Întrebarea de principiu: cât la sută din societate este neglijabilă, atunci când vrei să faci ceva?.. Pentru că acuma, ca să aducă Moldova în Uniunea Europeană, autorităţile care au mandatul politic se văd silite să neglijeze o parte a populaţiei care nu vrea nişte reguli europene. În cazul reformelor dumneavoastră, chiar vreţi sută la sută, nouăzeci la sută de consens sau este o parte neglijabilă care trebuie să fie remorcată din start?

Maia Sandu: „Evident că nu putem să obţinem o sută de procente suportul societăţii sau suportul tuturor membrilor societăţii şi cred că pentru diferite reforme vom avea diferiţi susţinători... Eu nu sunt neapărat de acord cu dumneavoastră că este o utopie. Ceea ce s-a întâmplat la BAC pentru noi a fost o surpriză: noi am crezut că societatea va fi mai supărată, dacă ne reuşeşte. Or, am fost plăcut surprinşi să vedem că am avut şi mulţi susţinători. Şi nu doar printre reprezentanţii societăţii civile aici, la Chişinău, care înţeleg lucrurile un pic mai bine, dar şi în spaţiul rural, pentru că oamenii au văzut această măsură ca pe o acţiune de combatere a corupţiei şi mulţi din ei au şi apreciat-o. Evident că, unii dintre cei care au avut copii să susţină examenul de bacalaureat au fost deranjaţi, unii au apreciat. Exact aşa şi pe celelalte aspecte de reformă. Pentru că noi în educaţie realizăm, probabil, prea multe reforme... Acesta este un subiect de discuţii, dacă reuşim şi dacă nu este prea mult.”

Europa Liberă: Aceasta pentru că prea multe restanţe s-au acumulat.

Maia Sandu: „Da, aceasta e şi problema. Şi nu ştiu dacă este bine să facem întâi un lucru şi să lăsăm în umbră alt lucru. pentru că atunci impactul s-ar putea să nu fie cel pe care ni-l dorim... Dar trebuie să mergem pe fiecare reformă în parte, să o explicăm, să căutăm susţinătorii, să discutăm şi cu opozanţii, să încercăm să vedem care sunt costurile pentru opozanţi pentru că nimeni nu se opune schimbării, dacă schimbarea nu comportă nişte costuri. Şi să explicăm mai bine care sunt efectele pe termen mediu şi lung. În cazul reformei de optimizare a reţelei, deja avem nişte efecte, avem raioane care au reuşit să îşi ajusteze reţeaua şi care. în această vară. au făcut investiţii de 10-12 milioane de lei în şcolile mari, de perspectivă, comparativ cu 500-600 de mii de lei, cum se întâmpla. în anii precedenţi. Deci este o diferenţă enormă.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră sunteţi în situaţia să alegeţi care deget de la mână să-l tăiaţi, oricum alegeţi. Cum procedaţi? Răspundeţi-mi la întrebarea aceasta: cât la sută e neglijabil sau care păreri sunt neglijabile?

Maia Sandu: „Cum spuneam, eu nu am o estimare cât la suită este neglijabil, dar pentru fiecare reformă în parte trebuie să avem o majoritate, cel puţin, o majoritate simplă. Altfel, dacă nu ne susţine societatea, nu ne va susţine nici politicul. Cred că trebuie să facem şi noi nişte sondaje şi le vom face, de exemplu, vizavi de ce s-a întâmplat la sesiunea de bacalaureat. să vedem câtă lume susţine ceea ce am făcut. Pentru că noi judecăm doar din ce citim în presă, articole, reacţii, discuţii cu oamenii, discuţiile noastre cu sectorul educaţional. În timpul acestor conferinţe pedagogice din august, am avut ocazia să discutăm şi marea majoritate a profesorilor au apreciat efortul din acest an. Dar, altfel, nu am făcut nişte sondaje ca să putem să vă spunem exact care este poziţia societăţii, sunt nişte percepţii ale noastre.”

Europa Liberă: Acuma vreau să vorbim despre obiectivele Strategiei. Dumneavoastră anunţaţi obiectivul 2020 pentru o vreme când Dumnezeu ştie cine va fi la putere, Dumnezeu ştie unde va fi Republica Moldova... Dar trebuie să anunţaţi obiective valabile pentru eventuale situaţii, total diferite decât cea de astăzi. Metodologic de unde luaţi atâta fermite ca să spuneţi: uite, acolo trebuie să ajungem în 2020? Un Isaac Asimov făcea aceasta cu mai multă uşurinţă sau futurologii de astăzi care ne explică foarte clar unde vom ajunge peste 50 de ani, când se va dezvolta genetica şi tot felul de ştiinţe. Dumneavoastră sunteţi în situaţia dificilă de a vă imagina ce va fi peste 20 de ani.

Maia Sandu: „Nimeni nu poate spune ce va fi peste 20 de ani. De aceasta noi credem că trebuie să avem tineri descurcăreţi, tineri care ştiu să se acomodeze la orice condiţii şi tineri care pot să înveţe. De aceea noi nu punem accent pe anumite discipline, pe o formă sau alta de curriculum, noi punem accent pe trei elemente pe care noi le considerăm corecte, dar procesul participativ urmează să ne confirme sau să ne infirme dacă societatea este de acord cu noi. În primul rând, noi credem că trebuie să avem un sistem educaţional accesibil şi accesibil pentru toţi, şi pentru populaţia de vârstă şcolară, şi pentru studenţi, dar, mai ales, pentru adulţi, pentru că la noi în societate încă nu se apreciază importanţa învăţării pe parcursul întregii vieţi. Or, noi, ca să rămânem competitivi sau ca să devenim competitivi într-o lume schimbătoare, trebuie să învăţăm în mod continuu... Şi aici noi trebuie să deschidem porţile pentru tot felul de servicii formale şi neformale educaţionale.”

Europa Liberă: Pardon, vreau să fac aici o paranteză. Când spuneţi că trebuie să fie accesibil, astăzi fiind inaccesibil din ce motive?

Maia Sandu: „Trebuie să analizăm problema accesibilităţii pe niveluri sau pe categorii de vârstă. Avem o problemă cu accesul la instituţiile preşcolare pentru că, în ultimii 20 de ani, au dispărut mai multe instituţii. Noi acuma încercăm să redeschidem aceste instituţii. Dar avem o problemă acolo pentru că rata de înrolare în aceste instituţii este de 82% astăzi, dacă este să credem statisticii oficiale că avem nişte probleme şi acolo... Avem şi anumite probleme de acces în învăţământul gimnazial, în special, pentru anumite categorii de copii care vin din familii dezavantajate, din familii de romi sau pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale pe care, până acum, i-am ţinut departe de societate şi pe care acum încercăm să-i aducem în şcolile convenţionale. Avem o problemă cu segmentul de vârstă 14-16 ani, cel puţin, statistica oficială spune că 13% din absolvenţii de gimnaziu pleacă din sistemul educaţional. În primul rând, nu este bine pentru că nu este suficient să ai doar studii gimnaziale, cel puţin, trebuie să faci o meserie ca să poţi să îţi asiguri o carieră bună. În acelaşi timp, avem şi o problemă cu încadrarea în piaţa muncii, întrucât Codul Muncii spune că doar de la 18 ani un tânăr poate fi încadrat cu normă deplină în piaţa muncii. Deci noi ne întrebăm ce se întâmplă cu acest segment de copii de la 16 până la 18 ani... Sau noi ar trebui să creştem perioada învăţământului obligatoriu până la 18 ani, sau să permitem în Codul muncii ca aceşti copii să poată să [muncească].”

Europa Liberă: Sau să-i lăsăm, în continuare, în cârca părinţilor din Portugalia...

Maia Sandu: „Nu cred că este cea mai bună opţiune. Aceasta se întâmplă, probabil, acuma. După care vorbim mai departe de accesul la învăţământul profesional care este extrem de neatractiv astăzi, dar care ar trebui să fie unul atractiv şi care ar putea să le ofere acestor tineri condiţii bune de angajare, dacă ar obţine o calificare bună la această treaptă. Vorbim de învăţământul superior, care este mai accesibil, dar acces înseamnă şi calitate. Atunci când ai luat o diplomă, ea trebuie să însemne ceva pentru piaţa muncii... După care vorbim despre ceea ce înseamnă învăţare pe tot parcursul vieţii şi educarea în societate a acestei necesităţi sau explicarea mai bună, dar şi, cum spuneam, deschiderea porţilor, în special, pentru sectorul privat, ca să apară şi să se dezvolte aceste servicii formale, nonformale de educare pe parcursul vieţii, unde oamenii să înveţe limbi străine, să înveţe calculatorul, tot felul de lucruri care sunt necesare azi pe piaţa muncii.”

Europa Liberă: Sau cum auzim noi folclor canadian că acolo moldovenii care se duc, ne povestesc că şi la 50 de ani poţi să începi viaţa profesională, într-o altă carieră, ceea ce e inimaginabil la noi. Am explicat, am limpezit lucrurile cu accesibilitatea. Alte obiective?

Maia Sandu: „Al doilea pilon al strategiei noastre este relevanţa pentru că nu e suficient doar să învăţăm, e important ce învăţăm, lucrurile pe care le învăţăm să fie utile... Şi aici iarăşi o luăm de la zero, de la treapta preşcolară, unde noi nu avem cele mai moderne tehnici de lucru cu aceşti copii. De acolo trebuie să-i învăţăm să fie cetăţeni buni, să înţeleagă societatea, să înveţe cum să se comporte într-o comunitate pentru că şi în grădiniţă e ca şi în comunitate, de acolo începe experienţa copilului. După care vorbim despre programul suprasolicitant şi prea încărcat la învăţământul general: toată lumea se plânge de curriculum nostru. Aici ne propunem să facem o analiză serioasă până în 2015, când vine următoarea etapă de revizuire a curriculei. Să facem o analiză şi să vedem dacă avem prea multe discipline obligatorii sau prea puţine, dacă putem să intervenim cu mai multe discipline opţionale, deci, ce putem să reducem ca să decongestionăm programul şi să venim cu accentele care sunt valabile pentru toţi, în toată lumea: cunoştinţe sau abilităţi antreprenoriale, cunoştinţe de limbă română, dar şi limbi străine, abilităţi de comunicare, în general, abilităţi de lucru în echipă, abilităţi de rezolvare a problemelor... Deci toate lucrurile care, indiferent de profesia pe care ţi-o alegi, conduc la succes în carieră. Vorbim despre învăţământul profesional, unde învăţăm lucruri total inutile, cel puţin, aceasta ne spun angajatorii pentru că practica o facem la strunguri din 1960. Partea practică iarăşi este predată de maiştri care nu au lucrat niciodată în afaceri sau în întreprinderi şi, deci, sunt foarte departe de realitate. Acolo avem o reformă separată foarte dificilă şi ambiţioasă de făcut. Şi evident că vorbim şi despre învăţământul superior. Noi în Strategie spunem foarte clar că, în ultimii 10 ani, am încercat să ne ajustăm sau să ne racordăm la structura europeană, dar, din păcate, cu conţinuturile vechi şi aceasta nu ne ajută... Deci la toate treptele trebuie să lucrăm serios pe acest aspect al doilea, care se numeşte relevanţă.”

Europa Liberă: A propos de relevanţă, toată literatura e plină de domnişoare care au avut educaţie la Curtea Regală şi ştiau foarte bine cum să folosească tacâmurile, toate şapte. Ele deveneau ridicole şi inutile la o masă unde stăteau proletarii şi mâncau, bine merci, cu o singură furculiţă sau cu o lingură. Acuma, conceptual vorbind, spuneţi-mi, vă rog, de fapt, reforma aceasta presupune accentul pe altceva decât impunea până acuma educaţia „sovietică”: şi universalitate, şi enciclopedism, şi bune maniere, şi etică, şi oleacă de religie, mai încoace. Acuma copiii aceştia aleg, de fapt, dexterităţi de internauţi, lăsând chiar şi ortografia naibii. În această situaţie, dumneavoastră trebuie să alegeţi, iarăşi anticipând nişte lucruri. În sensul acesta, care ar fi pilonul şi axa pe care trebuie să rămână toate verigile educaţiei, astfel încât omul care iese din sistem să aibă o pregătire relevantă şi utilă, mai ales, cum spuneaţi?

Maia Sandu: „Eu nu sunt specialist şi vreau să las această decizie pentru specialişti, de aceea vom crea şi o agenţie dedicată pentru revizuirea curriculei, dar şi grupuri de lucru cu oameni din sector şi sperăm să aducem şi experţi dinafară, care să ne ajute să identificăm cele mai potrivite soluţii pentru noi. Din punctul meu de vedere, cred că discuţia este dacă mergem pe o specializare mai îngustă, pentru că suntem de acord că trebuie să oferim o alegere mai mare. Şi atunci putem să vorbim şi de o specializare mai îngustă: dacă pe mine nu mă interesează, spre exemplu, matematica, atunci eu nu fac matematica, fac doar istorie, am să merg la Facultatea de Istorie şi aşa mai departe. În acelaşi timp, trebuie să ţinem cont de ce se întâmplă astăzi în lume. Noi nu putem să mai contăm pe faptul că vom avea un singur job, că vom avea un loc de muncă şi de acolo ne vom pensiona... Lucrurile se schimbă dramatic, piaţa se schimbă, cererea pe piaţă se schimbă, deci trebuie să fim gata ca să ne schimbăm profesia de la an la an, dacă doriţi. Aceasta înseamnă că trebuie să avem un bagaj de cunoştinţe, competenţe de bază pe care să putem să construim, indiferent unde vom merge. În acelaşi timp, de exemplu, matematica, ştiinţele tehnice, ştiinţele sunt foarte importante, dacă ne gândim din perspectiva competitivităţii ţărilor şi a indivizilor în viitor... Pentru că lumea într-acolo merge, înspre tehnologii şi foarte multe ţări civilizate pun accent mare pe matematică, pe fizică, pe informatică. Or, la noi lucrurile stau foarte prost, pentru că avem puţini profesori buni în sector, pentru că tinerii nu vin, cei care vin...”

Europa Liberă: Dimpotrivă: „nu e om să nu fi scris o poezie” etc. Haideţi să fac apel la cariera dumneavoastră, care aţi ajuns la Washington, aţi făcut o carieră strălucită. Ce v-a ajutat pe dumneavoastră personal mai mult în viaţă? Multă lume crede totuşi că nu e rău să ştii şi a cânta un Frédéric Chopin la pian şi, atunci când eşti angajat, dacă mai ştii şi cine e Gabriel García Márquez, aceasta s-ar putea să adaoge la CV.

Maia Sandu: „E foarte bine să ştii să cânţi la pian şi e foarte bine să poţi să scrii o poezie sau să ştii cum să citeşti, să analizezi o poezie. Spuneam că vom lăsa la latitudinea specialiştilor, dar sunt nişte lucruri elementare. Ceea ce m-a ajutat pe mine a fost, probabil, posibilitatea de a analiza lucrurile într-un cadru logic şi de a învăţa. Eu am venit în sectorul educaţiei şi nu ştiam prea multe. Ştiam doar că educaţia este foarte importantă pentru competitivitatea ţării. Pentru că poţi să faci reforme şi aici, şi dincolo, dar dacă resursele umane nu vor fi pregătite la justa valoare, atunci nimeni nu ne va salva... Sunt doar oamenii cei care pot să inventeze soluţii...”

Europa Liberă: Deci, îmi permit să fac aici o nota bene: atenţie! Doamna ministru recomandă să ştim să învăţăm la orice post, la orice vârstă. Adică niciodată să nu stăm în poziţie de suficienţă, să zicem: „Domnule, am o diplomă, poate chiar două, gata, nu mai am ce să învăţ”.

Maia Sandu: „Corect. Şi să avem o atitudine critică faţă de tot, faţă de noi înşine, dar şi faţă de toate lucrurile... Întotdeauna să ne punem întrebări, chiar şi acolo unde se pare că nu mai e loc de întrebări şi unde o întrebare poate suna stupid. Deci lucrurile trebuie analizate din punctul de vedere al fiecărui om, ca să le înţelegi, după care poţi să construieşti ceva în jurul acestei logici...”

Europa Liberă: Am să vă contrazic. Există un loc unde nu se mai pun întrebări: cimitirul. Acolo chiar nu mai sunt niciun fel de întrebări.

Maia Sandu: „Bine, acolo nu am fost şi nu pot să vă spun.”

Europa Liberă: Nici nu ne dorim să ajungem încă. Al treilea pilon e?

Maia Sandu: „Al treilea pilon este pilonul calităţii, chiar dacă puteţi să spuneţi că relevanţa poate face parte, într-o anumită măsură, din calitate. Când vorbim de calitate, vorbim de nişte standarde şi de nişte instrumente de punere în aplicare a acestor standarde, orice se întâmplă astăzi. Iarăşi, la fiecare nivel, în învăţământul preşcolar, avem nişte standarde destul de bunicele, dar care nu se implementează pentru că lucrătorii din acest sector nu au competenţele necesare ca să le implementeze. Deci avem nişte standarde care rămân pe hârtie. În învăţământul general nu avem nişte standarde... Evaluarea se face la nivel de evaluare a şcolilor şi a calităţii procesului de predare, se face la nivelul Direcţiei de Învăţământ, fiecare cu standardul lui face această evaluare şi nu avem...”

Europa Liberă: Cum îi duce capul, se zice moldoveneşte.

Maia Sandu: „Exact, cum îi duce capul. Noi credem că trebuie să avem - chiar dacă suntem pentru un sistem flexibil şi pentru o descentralizare la nivel de instituţie şi la nivel de profesor - trebuie să avem totuşi nişte standarde la nivel naţional, care se respectă şi un instrument de verificare sau mai mult de ajutorare a oamenilor din sistem, de punere în aplicare a acestor standarde. Şi aici noi ne propunem să creăm un inspectorat şcolar. Aici ne-am inspirat din experienţa Marii Britanii, care are o structură foarte puternică, independentă. Acelaşi lucru vrem să-l facem şi noi. Deci nu subordonăm inspectoratul Ministerului Educaţiei, este un inspectorat care va lucra cu fiecare şcoală în parte şi care va publica, după fiecare inspecţie, un raport de 2 pagini pentru fiecare şcoală, să-l citească toată ţara, inclusiv părinţii care îşi duc copiii în această şcoală, să poată să facă comparaţie între şcoala unde merg copiii lor şi şcoala din satul de alături sau, dacă e în oraş e şi mai bine, pentru că atunci poţi să faci o alegere şi poţi să-ţi duci copilul în şcoala care îţi place mai mult. Vom avea mai multă transparenţă, vom avea presiune şi din partea de jos a societăţii pentru calitate şi vom şti ce se întâmplă, începând de la finanţe şi terminând cu calitatea procesului de studii. Evident, reuşita elevilor este şi ea un element de evaluare, de analiză la această treaptă, şi aici, cum am făcut la BAC, sau încercăm la BAC să schimbăm lucrurile, aşa trebuia să le schimbăm şi la evaluarea la treapta primară şi gimnazială... Pentru că e târziu să venim la BAC şi să spunem copilului că „tu nu ai învăţat”. E important la treapta primară să vedem cum se întâmplă lucrurile şi acolo unde nu se întâmplă suficient de bine, să intervenim şi să ajutăm copiii.”

Europa Liberă: A propos, inspectoratul cine îl va constitui: şi părinţi, şi administraţia locală, doar profesionişti?

Maia Sandu: „Inspectoratul va fi din profesionişti. Şi ideea pe care o avem noi astăzi, nu este încă aprobată, este să avem o echipă de bază la nivel naţional şi după aceea să implicăm profesori din şcolile republicii, profesori buni, să avem bază de date, să includem specialişti buni, să-i instruim, aleatoriu să-i alegem pentru inspecţii, ca să nu avem un corp de oameni care stau la Chişinău, care au uitat ce se face în şcoală şi doar merg cu inspecţiile... Deci vrem să avem oameni din sistem.”

Europa Liberă: Mai greu va fi să găsiţi oameni care nu vor avea cumetri acolo, în şcoli.

Maia Sandu: „Ştiţi că e mai uşor, că, dacă ar fi doar 10 oameni, aceeaşi oameni, atunci apare elementul traficului de influenţă sau acest risc. Atunci când aducem oameni din toată ţara şi-i plasăm într-o şcoală sau alta, ei sunt întotdeauna diferiţi, e mai greu să se implice partea aceasta cu traficul de influenţă.”

Europa Liberă: După ce mi-aţi povestit despre aceşti piloni, îmi apărea aceeaşi întrebare: de unde resurse pentru toate aceste planuri grandioase, resurse financiare, resurse umane? După ce vedem că e hemoragie permanentă, că pleacă cadrele...

Maia Sandu: „Exact.”

Europa Liberă: Că nu aveţi salarii pentru ca să daţi, că economia nu merge ca să ajungeţi la un nivel de remunerare etc. Deci cercul e vicios.

Maia Sandu: „Trebuie să menţionez că un element foarte important la aspectul calitate este atractivitatea profesiei de pedagog şi cum aducem şi menţinem în sistem oameni foarte buni. Şi aici noi ne luăm angajamentul, pe parcursul acestui an şcolar, să elaborăm un program naţional al cadrelor didactice, pentru că avem nevoie de o politică detaliată, cuprinzătoare, coerentă. Am venit cu nişte propuneri în Strategie, dar vom elabora aceste propuneri deja în programul naţional. Acolo evident că vorbim despre salarizare, să creştem competitivitatea salariului pedagogului. Pentru că astăzi salariul mediu al pedagogului reprezintă 80% din salariul mediu pe economie. Vrem să avem un sistem de salarizare bazat pe performanţe. Nu este simplu să facem un asemenea lucru, dar cred că trebuie să facem diferenţă între oamenii buni din sistem, profesioniştii buni şi cei care mai au de lucru. Trebuie să schimbăm modalitatea de salarizare la intrare în sistem, ca să o facem atractivă pentru tineri. Evident că trebuie să intrăm pe subiectul formarea iniţială. Nu suntem satisfăcuţi de cum sunt pregătiţi astăzi pedagogii şi formarea continuă. Aici, în primul rând, că avem un monopol al acestor cursuri de pregătire continuă şi calitatea nu este neapărat cea mai bună. Aici avem nevoie de un set de politici foarte clare.”

Europa Liberă: Deci aceasta înseamnă război pe toate orizonturile posibile?

Maia Sandu: „Nu neapărat război. Pentru că aşa vom câştiga profesorii buni.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră tot anunţaţi lucruri pe toate 360 de grade că aveţi de făcut, parcă sunteţi într-un bunker din Albania...

Maia Sandu: „Este adevărat, dar cred că vom avea şi susţinători. Pe 3 octombrie, vom avea Forumul naţional al cadrelor didactice, care este un eveniment de totalizare a discuţiilor la conferinţele pedagogice unde noi, a propos, am discutat pe strategii. Deci noi deja am început în sector să consultăm lumea. Şi la acest Forum vom veni cu poziţia sectorului, să nu vorbim doar de poziţia Ministerului.”

Europa Liberă: Înţeleg, dar dumneavoastră, fiind membru al guvernului, întrebarea mea e de unde bani veţi lua? De unde veţi lua fonduri, ca să devină realiste toate aceste obiective?

Maia Sandu: „Banii sunt o problemă. Sectorul educaţional deja este foarte scump pentru ţară, pentru că, în valoare relativă, cel puţin, noi cheltuim astăzi 8% din PIB, 7 miliarde 400 milioane de lei merg astăzi în educaţie. E foarte greu să cerem suplimentar. Se pare că doar Indonezia are 15% din PIB, dar argumentul lor este că ei au foarte mulţi copii, deci, rata populaţiei şcolare este foarte mare. Noi nu avem, din păcate, o demografie pozitivă şi de aceea nu putem să solicităm mai mulţi bani. Trebuie să ne facem ordine pe intern. Spuneam, dacă în toată ţara avem utilizarea capacităţii şcolilor la un nivel de 50%, aceasta înseamnă că în 50% din şcoli noi irosim bani pe încălzire, pe întreţinere, aşa cum este ea. Acolo unde avem clase foarte mici, cu 7-10 elevi, chiar şi 15 elevi, acolo noi cheltuim bani pentru salarii, foarte mari bani. Deci trebuie să facem această raţionalizare şi nu doar la treapta învăţământului general. În învăţământul secundar profesional avem aceeaşi stare de lucruri: 50% din capacitatea şcolilor sunt utilizate... Trebuie să mergem mai departe cu aceste eforturi de îmbunătăţire a eficienţei şi căutăm şi bani suplimentari. De exemplu, pentru îmbunătăţirea infrastructurii, care este şi ea un element al calităţii, avem resurse suplimentare de la Banca Mondială, 40 de milioane de dolari. În acest an, începem lucrările de pregătire, aşa că, în vară, deja vom avea mai multe şcoli implicate în procesul de renovare. Pentru reforma în învăţământul vocaţional-tehnic avem o promisiune şi cred că decizia finală va fi luată, în următoarele săptămâni, de 25 de milioane de euro, donaţie din partea Comisiei Europene. Iarăşi îi vom investi în infrastructura acestor şcoli, inclusiv pentru a asigura partea practică acolo unde nu se poate de făcut legătura cu sectorul privat. Şi continuăm să găsim bani pentru celelalte activităţi... Evident, acum avem o Strategie, avem nişte obiective ambiţioase, după care ne aşezăm şi facem un plan de acţiuni. Vom face calcule pentru fiecare acţiune în parte... Şi acolo unde nu vom putea să ne permitem lucruri aşa cum ne dorim noi, vom face mai puţin. Oricum, vom alege activităţi de impact maxim, în funcţie de resursele financiare şi în funcţie de rezultat.”

Europa Liberă: Cum zicea bunica mea, Ştefănia, păşim după cum ne lasă fusta...

Maia Sandu: „Exact, cum altfel?!”

Europa Liberă: Revenind la relevanţă şi calitate, ne spunea doamna Loretta Handrabura că una dintre sarcini ar fi cât mai repede instituţiile de învăţământ superior să dea seama în baza absolvenţilor care şi-au găsit job şi poate, peste un timp, au şanse să devină oameni de succes. Cât de greu este să convingi rectorii, instituţiile, în general, că acesta este criteriul valabil?

Maia Sandu: „Acesta este un element de apreciere a calităţii. Noi ne propunem să avem un sistem de urmărire profesională, să vedem câţi dintre absolvenţi se angajează în primul an, câţi dintre ei se angajează după profesie, câţi se angajează în anul al doilea. Nu este foarte uşor, dar cred că este şi în interesul acestor universităţi, dacă vor să-şi facă publicitate şi dacă vor să crească interesul, în special că acum au nevoie să-şi facă publicitate, în situaţia în care avem tot mai puţini potenţiali studenţi şi există această „vânătoare” de studenţi... Dar acesta este doar un element. Dacă revenim la aspectul calităţii, la această treaptă, noi ne-am propus să creăm o altă agenţie, care este agenţia de asigurare a calităţii în învăţământul profesional. Prin învăţământ profesional înţelegem şi învăţământul vocaţional-tehnic, şi superior. Iniţiativa legislativă se află în Parlament, este discutată în comisii, zilele acestea, şi chiar sperăm, la începutul sesiunii parlamentare, să fie aprobată. Această instituţie, pe de o parte, va evalua toate programele, după care va acredita sau nu instituţiile. Or, noi, din 2008, nu avem o instituţie care să facă acest lucru şi avem instituţii de învăţământ cărora le-a expirat acreditarea care le-a fost oferită anterior şi noi nu ştim ce se întâmplă acolo. Avem foarte multe instituţii care au deschis programe la Drept, pentru că sunt foarte populare, care au deschis programe la Economie, dar noi nu ştim dacă ei au capacitate umană şi instituţională ca să ofere calitate...”

Europa Liberă: Bine, dar la deschidere, la acreditarea acestei facultăţi, nu s-a făcut această estimare?

Maia Sandu: „S-a făcut, spuneam. În trecut, până în 2008, a existat un departament în Ministerul Educaţiei, care se ocupa de acest lucru. În 2008, guvernul de atunci, nu ştiu din care motive, a decis că nu mai este necesar acest lucru şi l-a lichidat. Oricum, în formula de până în 2008, nu era corect, pentru că avem nevoie de o instituţie independentă, care nu are treabă cu Ministerul Educaţiei, aşa ca în toată lumea. Noi ne dorim ca această agenţie pe care o creăm să o înregistrăm în Registrul European. Aceasta înseamnă că ea trebuie să corespundă anumitor rigori. În 2-3 ani, să se construiască şi să-şi îmbunătăţească performanţa ca să poată fi înregistrată în acest grup al agenţiilor europene. Şi atunci când vom avea instituţii acreditate de o agenţie recunoscută, la nivel european, atunci şi valoarea diplomelor eliberate de aceste instituţii va fi alta.”

Europa Liberă: Aceste agenţii nu înseamnă oare că vă declinaţi responsabilitatea, că vă spălaţi pe mâini ca Ponţiu Pilat?

Maia Sandu: „Nu. În primul rând, trebuie să analizăm lucrurile din punctul de vedere al conflictului de interese, una la mână. Şi aceasta putem să o vedem, iarăşi, după structurile din alte ţări: România, chiar şi Ucraina este mai avansată, nemaivorbind de ţările europene. Ministerul nu poate să facă toate lucrurile. În primul rând, pentru că nu este corect şi pentru că avem nevoie de independenţă, de exemplu, inspectoratul şcolar, această agenţie de acreditare. Şi doi: pentru că Ministerul Educaţiei, dacă se ocupă şi de curriculum, şi de acreditare, şi de administrarea reţelei, nu are cum să le facă pe toate bine... Şi aceasta se întâmplă. Noi le facem pe toate acuma şi nu le facem bine.”

Europa Liberă: V-am provocat cu această întrebare, ca să ajung exact la această discuţie. Dumneavoastră vi se reproşează că nu sunteţi pedagog, psiholog, nu aţi avut „un scris bun în clasa I-a”, multe lucruri, ca şi cum nu sunteţi în domeniu. Că aşa se consideră: la o brutărie trebuie să fie un brutar conducător, la o şcoală trebuie să fie neapărat un pedagog. Dumneavoastră acuma arătaţi lumii ce înseamnă deosebirea principială între management şi vârful în cariera unui pedagog care să devină director de şcoală şi este cel mai bun dintre învăţători şi atunci, ca şi cum, trebuie să fie director foarte bun.

Maia Sandu: „Bine, eu cred că sunt avantaje şi dezavantaje pentru ambele cazuri. După mine, un manager trebuie să poată să înţeleagă sistemul. Şi aceasta încerc eu să fac. Pentru că aici sunt şi aspecte financiare, este cel mai scump sector, deci, trebuie să ştii, să înţelegi cum funcţionează finanţele. Sunt elemente de administrare a infrastructurii, este, iarăşi, sectorul cu cea mai mare infrastructură, noi avem peste 3.000 de instituţii, aceasta înseamnă şi mai multe edificii. Trebuie să ştii să administrezi procesele de calitate, cum spuneam, care sunt relaţiile între diferite instituţii ş.a.m.d. Şi evident că trebuie să înţelegi partea de conţinut. Pentru că m-aţi întrebat despre curriculum, eu nu cred că ministrul trebuie să ştie neapărat cum se face curriculum, eu cred că ministrul trebuie să poată să facă deosebirea între specialişti buni, între experţi buni şi mai puţin buni şi să-i atragă pe cei buni, şi trebuie să poată să le creeze condiţii, deci, să le asigure şi resurse financiare, şi resurse umane, ca să funcţioneze echipa. Aceasta mi-am propus eu să fac. Bine, poate să vină un om din sector care să poată să înveţe finanţele foarte repede, aşa cum încerc şi eu să învăţ partea care ţine de conţinut, să înveţe cum se face administrarea reţelei, deci, partea cu edificiile, cu administrarea clădirilor ş.a.m.d. Până la urmă, contează dacă omul are anumite abilităţi de manager, dacă are o asemenea experienţă. Noi avem acum această problemă şi pentru şcoli. Pentru că în şcoli, până acum, la poziţia de director au venit oameni din sector, care nu neapărat au făcut la viaţa lor vreun curs de management al resurselor umane, care nu au făcut un curs de finanţe şi acum noi i-am făcut şefi pe şcoli, le-am dat alte funcţii, am descentralizat, am crescut autonomia şcolară şi ei trebuie să înveţe, peste noapte, cum se fac achiziţii publice, cum se face contabilitatea, să poată să facă anumite lucruri care ţin de raporturile juridice ş.a.m.d. Deci ei tot trec prin această schimbare. Şi deja depinde dacă omul are calitate de manager sau nu are calitate de manager.”

Europa Liberă: Şi dacă nu o are, cum reacţionaţi dumneavoastră?

Maia Sandu: „Avem o problemă serioasă cu directorii, pentru că, din vizitele mele în teritoriu, am văzut că există şcoli foarte bune, chiar şi în condiţiile actuale de finanţare, care nu sunt cele mai bune, şi avem şcoli foarte prost administrate... Aceasta înseamnă că de managerul şcolar depind foarte multe lucruri. Or, noi astăzi nu avem un sistem de responsabilizare a managerilor şcolari. Noi nu avem un sistem de indicatori, dacă doriţi, după care să spunem: „Uite, şcoala ta nu este performantă, tu te faci vinovat, la revedere”. Avem un Cod al muncii care este socialist, am mai spus lucrul acesta şi am să-l mai spun... Eu ministru sunt şi nu pot să mă debarasez de oamenii din minister care nu îşi fac treaba bine sau mai mult decât atât... Imaginaţi-vă ce se întâmplă la niveluri mai joase decât ministrul. De aceasta noi ne propunem, în primul rând, să schimbăm legea, ca să selectăm toţi managerii şcolari prin concurs. Or, noi astăzi avem un pic mai mult de jumătate din managerii şcolari selectaţi prin concurs şi poziţia se expune o dată la 5 ani la concurs, dar restul, în jur de 40% sau poate 45%, au fost numiţi prin ordin şi nu mai pot fi trecuţi prin concurs. Deci oamenii aceştia sunt pe viaţă, stau acolo relaxaţi, bine mersi, ştiu că nu există alt instrument. Acesta este lucrul pe care încercăm să-l facem din această toamnă.”

Europa Liberă: Doamnă ministru, dar este cu atât mai grav când este rea-voinţă. E una că e incompetenţă, plus bunăvoinţă, dar e cu totul altceva atunci când, de fapt, se fură, când se trişează. Dumneavoastră, până acuma, nu aţi scos la lumină furăciunile cu autobuzele şcolare, de exemplu, presupun că nu din cauză că nu vreţi.

Maia Sandu: „Nu eu pot să le scot.”

Europa Liberă: Da.

Maia Sandu: „Ce am făcut noi? Noi am transmis informaţia la Procuratură. Deja aşteptăm şi noi rezultatele de la Procuratură. Mai departe noi nu putem să facem nimic.”

Europa Liberă: Exact aceasta e întrebarea. În sistem, ca şi în alte sisteme, dar în sistemul dumneavoastră, mai ales, întrebarea numărul unu este cum să dezveţi lumea să dea mită şi să ia mită, să fure din fondurile publice. Sarcina aceasta o vedeţi cumva încorporată în Strategie?

Maia Sandu: „Sigur. Toate elementele au o anumită implicaţie pe partea de reducere a corupţiei. Atunci când vom creşte un pic salariile, un pic, deci, dacă vom avea un sistem de salarizare competitiv şi bazat pe performanţe, atunci vom avea şi o reducere a acestor bani care vin ca plăţi neformale. Pentru că, haideţi să fim sinceri, un profesor foarte bun nu va sta la un salariu de 3.000 de lei. Deci noi suntem conştienţi că se întâmplă ceva acolo şi noi toţi acceptăm această situaţie. Doi: atunci când vom reuşi să folosim mai eficient banii educaţiei, când nu vom încălzi 50% din spaţii care nu sunt ocupate, banii aceştia îi vom folosi pentru renovarea şcolilor. Şi nu vor mai fi părinţii care, în fiecare vară, să dea bani pentru reparaţii. Cum am spus, sunt raioane care, anul acesta, au investit de 10 ori mai mult decât anii precedenţi în renovarea şcolilor, tocmai pe motiv că au reuşit să reajusteze reţeaua la schimbările demografice. Transparenţa: dacă vom îmbunătăţi elementul de transparenţă, cum am făcut la BAC acuma... Eu ştiu că s-au mai dat bani, dar noi am prevenit toată lumea să nu dea bani şi sper că mulţi dintre ei au înţeles că banii pe care i-au plătit anul acesta nu au condus la rezultate, aşa cum le înţeleg ei la BAC, şi nu vor da la anul următor. Deci toate aceste elemente, încet-încet, vor conduce şi la reducerea corupţiei. Transparenţa este lucrul cel mai important. Atunci când vom putea să demonstrăm, şi prin raportul inspectoratului şcolar, şi printr-o fişă de performanţă a fiecărei şcoli care va fi publică despre ce se întâmplă în şcoală, atunci nu va fi atât de uşor să menţii un director care nu este performant, doar pe criterii politice sau doar pentru că a dat mită cuiva în procesul de selectare ş.a.m.d. Nu există o soluţie miraculoasă. Toate aceste elemente încet trebuie să conducă...”

Europa Liberă: Dar eu totuşi vreau o soluţie miraculoasă într-un subiect. Ştiu că deschid un subiect extrem de dificil pentru care e puţin timpul care ne-a mai rămas, dar vreau să vă întreb neapărat. Dumneavoastră aveţi de furcă cu partenerii de cealaltă parte, cel puţin, într-o treaptă timpurie a educaţiei, cu părinţii. Or, părinţii, mare parte dintre ei, nu învaţă meseria de părinţi. Dimpotrivă, sunt îndoctrinaţi cu măsuri antipedagogice, sunt adversarii educaţiei, aşa cum o înţelege Ministerul Educaţiei, şcoala. Ce e de făcut cu acest aspect?

Maia Sandu: „În Strategie noi, cel puţin, atingem acest aspect şi ne-am propus să facem şi o Strategie de educare a părinţilor, dar noi realizăm că acest lucru este foarte dificil... Cel mai important este ca viitorii părinţi să-i educăm altfel. Deci cei care merg azi la şcoală, pornind şi de la abuz, şi pornind de la cum vorbim cu copiii, şi toate lucrurile care ar trebui să ne facă părinţi mai buni, eu cred că putem să le schimbăm doar pentru generaţiile viitoare, dacă astăzi, din grădiniţă, vorbim altfel cu copiii şi-i pregătim altfel, şi folosim alte metode, mai departe, la şcoală şi aşa mai departe...”

Europa Liberă: Adică mai devreme nu?

Maia Sandu: „Mai devreme e un lucru foarte greu să reeducăm... E un proces care durează şi care ţine nu doar de sectorul educaţional.”

Europa Liberă: Acuma... obiectivele imediate, minime, pe care vreţi să le obţineţi, ca să aveţi o satisfacţie minimă, în afară, de exemplu de... vreau să revin la vacanţă, la BAC, la lucruri care trebuie urgent şi imediat schimbate şi vreţi rezultate mai palpabile şi mai imediate. Ce alte intenţii aveţi, ca să nu aibă surprize, iarăşi, părinţii? Dacă vreţi să le divulgaţi.

Maia Sandu: „Noi niciodată nu am venit cu surprize. Chestia aceasta cu vacanţele poate a surprins lumea, dar noi doar ne-am conformat Legii, Legea nu am schimbat-o. Putem să discutăm, dacă trebuie să menţinem 35...”

Europa Liberă: Adică Legea învăţământului, care vă obligă să aveţi un număr anume de ore.

Maia Sandu: „Legea învăţământului presupune 35 de săptămâni de studii. Or, noi cumva am ajuns la 34, nu ştiu cum s-a întâmplat lucrul acesta. Bine, cineva spunea că am făcut suplimentar aceste ore. Atâta timp câte Legea învăţământului spune 35 de săptămâni, ne conformăm. Putem să discutăm dacă trebuie să fie 35 sau 34 de săptămâni, dar pot să vă aduc experienţa altor ţări, unde procesul de educaţie durează mai mult. Bine, aceasta a fost surpriza. Ceea ce ne propunem noi, în acest an, este să o scoatem la capăt cu această Strategie, deci, să avem această discuţie largă cu întreaga societate şi să vedem dacă putem să ajungem la un consens, chiar dacă dumneavoastră nu credeţi. Vrem să promovăm Codul educaţiei şi sperăm să-l aprobăm în Parlament, până la sfârşitul acestui an calendaristic. Documentul este pe ultima sută de metri şi îl vom lansa pentru discuţii publice, în 1-2 săptămâni. Vom continua cu eforturile de asigurare a corectitudinii evaluării la bacalaureat pentru că lupta nu este câştigată. Dumneavoastră realizaţi că trebuie să avem, cel puţin, 3 ani în acelaşi ritm, ca oamenii să se obişnuiască şi lecţia să fie învăţată.”

Europa Liberă: Să le intre în cap.

Maia Sandu: „Exact. Vom încerca să fim şi noi mai predictibili, în acest an, adică să asigurăm o predictibilitate a acestor subiecte. Şi vom avea şi o bază de date ca elevii să poată să exerseze, pe parcursul anului. Vom încerca să lucrăm şi cu evaluatorii. Noi suntem conştienţi că şi pe partea de conţinut a testelor nu stăm foarte bine, doar că ne ia timp să schimbăm şi partea aceasta... Vrem să lucrăm cu partenerii noştri din raioane, cu direcţiile de învăţământ, pentru că de ei depinde foarte mult şi de managerii şcolari. Noi, de la Minister, nu putem să le facem pe toate, nu putem să administrăm reţeaua. Noi vrem să ne ocupăm de politici şi de conţinuturi.”

Europa Liberă: Mai ales când nu aveţi puterea să îi determinaţi sau să îi forţaţi.

Maia Sandu: „Exact, dar nu avem nici forţe, cu 100 de oameni nu poţi să administrezi un sector de 3.000 de instituţii, să mergi să repari autobuze, să mergi să renovezi şcoli ş.a.m.d. Deci vrem să construim capacitatea la nivel local, nu este foarte simplu... În contextul acestor discuţii pe descentralizare, nu este foarte clar care va fi subordonarea, deşi încercăm să clarificăm lucrurile aici şi să ni-i facem pe cei din direcţiile de învăţământ parteneri. Chiar dacă avem şi probleme, pentru că noi, aici, la Chişinău, facem o politică, consilierii locali decid cu totul alte lucruri, pe unii dintre ei nu-i deranjează că resursele se cheltuie ineficient. De exemplu, anul acesta, noi cheltuim 30 de milioane de lei pe acoperirea deficitelor şcolilor mici. Aceasta înseamnă că oricum aceste şcoli se vor închide, într-un an sau doi, dar 30 de milioane se irosesc astăzi, 30 de milioane care puteau să fie investite în şcolile care sunt cu perspectivă.”

Europa Liberă: Consilierii sunt cunoscuţi pentru cadourile care şi le fac.

Maia Sandu: „Exact. Avem problemele acestea de conlucrare. Vrem să lansăm acest proiect de renovare a şcolilor, 40 de milioane, ca, în vară deja, să începem renovări, cel puţin, în 10 raioane, cele care sunt avansate în implementarea reformelor, susţinem pe cei care fac reforme.”

Europa Liberă: Un bonus suplimentar.

Maia Sandu: „Exact. Cei care nu fac reforme, nu vor fi sprijiniţi şi să răspundă ei alegătorilor de ce întâmplă aşa. Şi, cum spuneam, crearea inspectoratului, crearea agenţiei de acreditare sau de asigurare a calităţii pentru învăţământul profesional şi începerea procesului de revizuire a curriculei sau pregătirea pentru revizuirea curriculei...”

Europa Liberă: Adică planurile nu vi le faceţi în funcţie de sprijin sau nu?

Maia Sandu: „E foarte important să avem sprijin politic. Şi încerc şi eu, şi colegii mei, să dialogăm cu forţele politice, cred că trebuie să comunicăm mai mult, să explicăm mai mult. Până la urmă, trebuie să facem, nu ştiu, un pact, dacă vreţi, să lăsăm educaţia în afara politicului... Pentru că aceasta ne va costa foarte mult, indiferent cine va fi la putere peste 4-5-10 ani... Există suficiente alte domenii pe care putem să ne purtăm războaiele politice, educaţia ar trebui să rămână în afară... Aceasta este părerea mea.”