Vestea sinuciderii lui Erich Loest, săptămîna trecută, a provocat un şoc în Germania. Scriitorul, în vîrstă de 87 de ani, s-a aruncat pe geamul spitalului universitar din Leipzig, unde era internat.
Pe bună dreptate, Neue Zürcher Zeitung l-a numit într-un necrolog „un cronicar al Germaniei divizate”. Pînă şi ziarul Neues Deutschland, succesorul oficiosului de partid din fosta RDG, a publicat o evocare empatică, reliefînd importanţa lui literară ca scriitor est-german.
Într-adevăr, tema principală a romanelor sale era divizarea care i-a marcat biografia ca om şi ca scriitor.
Loest s-a născut în anul 1926 în orăşelul est-german Mittweide, într-o familie mic-burgheză. Tatăl său avea un magazin de fieroase. În ultimii ani ai războiului s-a înrolat în batalioanele Waffen-SS şi s-a înscris în partidul nazist, NSDAP. Loest a evocat mai tîrziu acest episod biografic, fără a încerca să-l bagatelizeze.
După război a fost prizonier într-un lagăr american. După eliberare s-a stabilit în zona răsăriteană a Germaniei, ocupată de sovietici - zonă care în 1949 a devenit Republica Democrată Germană. În 1946, debutează în publicistică, scriind pentru ziarul Leipziger Volkszeitung, şi frecventează Institutul de literatură din Leipzig. În 1947, a devenit şi membru de partid. Debutează cu un roman în 1950 („Jungen, die übrig blieben” – „Tinerii care au supravieţuit”) care este atacat în presă.
Conflictul cu birocraţia de partid şi cu cenzura escaladează în 1957, cînd a fost arestat şi condamnat la 7 ani de închisoare pentru „acţiuni contrarevoluţionare”. În pofida represiunilor, el nu a dorit să emigreze. Între anii 1965 şi 75 a scris 11 romane şi 30 de povestiri. Unele au apărut în RDG, fiind semnate cu un pseudonim. În 1978, i se cenzurează romanul ("Es geht seinen Gang oder Mühen in unserer Ebene"), în semn de protest demisionează din Uniunea Scriitorilor. În urma acestei demisii, conflictele cu securitatea Stasi devin insuportabile, iar autorul se decide de data aceasta să emigreze.
În RFG îi apar în următorii ani alte cărţi în care tematizează situaţia din Germania comunistă. După prăbuşirea regimului, în 1989, se reîntoarce în est, stabilindu-se din nou la Leipzig. Cel mai cunoscut roman al său, scris după căderea zidului, este „Biserica Sf. Nicolae” – „Nikolaikirche”, 1995. În acest roman realist Loest a evocat demonstraţiile din Leipzig, din toamna anului 1989, care practic au declanşat revoluţia paşnică din fosta RDG. Romanul, de-altfel, a fost şi ecranizat.
„Vreau să fiu numit un realist”, a mărtursit el odată într-un interviu difuzat de Deutschlandradio Kultur. „Un realist care notează evenimentele pe care unii le-au trăit, iar alţii nu le-au văzut.”
Ilustraţie:
Erich Loest, Biserica Sf. Nicolae (Coperta)
