Miercuri la Washington, în prima zi a vizitei sale în Statele Unite, ministrul moldovean de externe Natalia Gherman a vorbit la o conferință organizată de Institutul European de la Washington despre importanța reformelor făcute de Moldova în efortul de integrare europeană şi a spus că Moldova asteapta la summitul de la Vilnius din luna noiembrie și o evaluare foarte pozitiva a Comsiiei Europene privind progresele facute pentru a obtine liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni.
Șefa diplomatiei moldovene a pledat si pentru o relatie mai strinsa dintre Chișinău si Washington, atit din punct de vedere politic dar si economic, cu mai multe investitii americane in Moldova, mai ales acum in perioada aceasta in care Rusia a impus embargo pe unele din produsele moldovenesti.
Discutia de miercuri a fost moderata de preşedintele organizatiei neguvernamentale Freedom House, David Kramer, care a acordat un interviu in exclusivitate corespondentului nostru la Washington, Richard Solash.
Kramer a fost intrebat mai intii cum vede relatia din ultimul timp dintre Rusia si tarile din Parteneriatul Estic al uniunii Europene, presiunile la care sunt supuse ţările din aceasta grupare:
„Presiunea Rusiei nu este nici o surpriza. Este facuta in mod prostesc, daca ma pot exprima nediplomatic, rusii ameninţă în loc sa încerce sa atraga aceste ţări, Moscova nu face altceva decit sa le asupreasca. In cazul Armeniei a fost asa o presiune incit ea nu a mai avut prea multe de ales, in cazul Ucrainei prin aceste presiuni Moscova impinge Ucraina mai mult catre UIniunea Europeana si acelasi lucru se poate spune si despre Moldova. Rusia arata ca aceste presiuni pot fi si contraproductive citeodata, dar sunt si simptomatice pentru pozitia pe care a adoptat-o Putin in politica externa si mai cu seama in politica sa externa fata de vecinii sai.”
Corespondentul nostru l-a intrebat pe David Kramer cum ar putea Statele Unite sa ajute mai mult ţările din fosta Uniune Sovietica ce incearca sa se orienteze spre democratia occidentala.
„Noi nu putrem sa controlam companiile americane, dar daca comertul Moldovei cu ele s-ar putea intari, ar fi un mare cistig pentru moldoveni. Asa cum a spus si sefa diplomatiei Gherman, relatiile comerciale dintre Moldova si Statele Unite sînt la un nivel scazut, dar eu cred ca acordarea acum de sprijin Moldovei pentru integrarea ei europeana este esentiala. Chiar si numai aratind asta: vicepresedintele Biden a vizitat Moldova, a fost un lucru foarte important. Trebuie sa susţinem si sa incurajam acum Moldova pentru ca daca ea se va integra, va fi un pas inainte pentru intreaga regiune.”
David Kramer a fost întrebat apoi daca s-ar putea vorbi de a crestere a interesului american fata de Moldova, sau fata de intrega regiune:
„Eu asa cred si asa sper! Daca priviti si spre alte ţari din regiune, in Georgia sînt o multime de intrebari legate de ce se intimpla acolo, Azerbaijanul, unde creste represiunea asa cum nu am mai vazut in ultimul timp si tara se indepărteaza de toata lumea. Ministrul moldovean de externe a avut dreptate când a spus că cele 6 tari din Parteneriatul estic nu au prea multe in comun decît că au fost cândva parte din URSS, și acum se misca in directii diferite. Moldova merge in directia buna si noi in clasamentele noastre spunem ca Moldova este o tara „partial libera" dar care face progrese in ultimul timp si dorim sa faca si mai departe si de aceea credem ca este o tara in Statele Unite merita sa se implice, merita sa o susţina şi sa o ajute.”