Mai de mult anunțatele proteste comuniste au demarat săptămâna trecută, dar suflul lor este destul de anemic. După ce au pichetat Procuratura Generală, acuzând-o că ar fi în serviciul „mafiei” şi al „corupţiei”, comuniştii au mers în mod organizat, cu steaguri roşii, pancarte şi megafoane, la Televiziunea Publică, pretinzând că instituţia din dealul Schinoasei (care a fost anihilată și ridiculizată în anii lungi de guvernare PCRM) dezinformează opinia publică, nu redă flacăra revoltei ce stă să se aprindă în țară. În consecință, comuniștii au cerut mai mut timp de antenă pentru a-şi mediatiza intenția de a răsturna prin forță actuala putere.
Presa a remarcat că liderul comunist, Voronin, cel care încă în vară a dat indicaţii de pregătire temeinică a operaţiunilor antiguvernamentale (întocmirea listelor de activişti ai partidului, codurile de apel pentru mobilizare şi orarul stării de veghe) a lipsit de la proteste. O fi și aceasta o strategie. „Încălzirea” pe terenul acțiunilor comuniste în Moldova, în anul de graţie 2013, se face fără „vedeta” echipei, care este aşteptată să apară, pesemne, precum Lenin pe blindata din Gara Finlandeză din Petrograd, în faza crucială a „insurecției”.
Dincolo de acest start parodic al „revoluţiei de catifea” comuniste, trebuie să remarcăm că pericolul de destabilizare a ţării înaintea summit-ului de la Vilnius este real, după ce semnalul a fost dat de Moscova. S-au intensificat sfidările din partea găgăuzilor, care nu recunosc limba română. Transnistria îşi intră în refrenul obişnuit, cu șicane și amenințări în trombă. Întâlnirea premierului Leancă, la Tiraspol, cu liderul separatist Şevciuc, pe lângă faptul că s-a soldat doar cu prelungirea unui acord privind traficul feroviar, a înregistrat și un incident subversiv: conferința de presă a celor doi „parteneri de dialog” a fost bruiată mediatic: au dispărut subit semnalul de telefon şi conexiunea pe Internet. Cu alte cuvinte, debarcarea „recalcitrantului şi învechitului în rele” Smirnov nu a adus o schimbare esențială la Tiraspol: structurile vechi KGB-iste au fost înlocuite cu o garnitură nouă a FSB-ului, și atât. Şi parcă spre a confirma scepticismul nostru, pretinsul ministru de Externe separatist, Nina Ştanski, aflată la o reuniune în Rusia, unde a lansat „regiunea eurasiatică Transnistria”, a declarat că Tiraspolul se angajează să destabilizeze şi chiar să dezmembreze teritoriul Moldovei din dreapta Nistrului, referindu-se, probabil, la oraşul Bălţi, autonomia găgăuză, dar și la alte raioane.
După ce citești asemenea știri ca cetățean te vei întreba numaidecât: va reuși Moldova să contracareze diversiunile antieuropene? Sunt pregătite Procuratura, SIS-ul, Ministerul de Interne să prevină extinderea unor acțiuni de destabilizare a statului? Guvernanții moldoveni au datoria să păstreze pacea socială, să prevină crizele politice până la reuniunea Parteneriatului Estic din capitala Lituaniei, dar și după acest prag, pentru a nu permite o restaurație comunistă la viitoarele alegeri. Rusia nu vrea să ne lase din îmbrățișarea ei, Transnistria refuză categoric să se alăture proiectului european al Moldovei – ce soluții alternative au pregătit guvernanții de la Chișinău pentru a nu rata șansa integrării europene?... Cât de bine știu ei să evite propriile erori strategice?
Comuniștii și-au ales drept pretext pentru revoltă scandalurile legate de Banca de Economii, iar strania concesionare a Aeroportului din Chişinău a trezit și indignarea societății civile. Aici nu trebuie să fii comunist pro-rus ca să-ţi pui nişte întrebări legitime. Subminarea din interior poate avea efecte mai devastatoare decât atacurile din afară, pentru că loveşte în însăși solidaritatea cetățenească pe care trebuie să o construim în jurul unor obiective naționale.
