Linkuri accesibilitate

Incluziunea socială a romilor şi aderarea României la Spațiul Schengen


Premierul socialist al României, Victor Ponta pune pe seama campaniei electorale declarațiile neprietenoase făcute de liderii francezi.


Ministerul român de Externe susține că „incluziunea socială a romilor nu are legătură cu aderarea României la Spațiul Schengen”, iar ministerul de Interne de la București adaugă că libera circulație a persoanelor face parte din filosofia Uniunii Europene. Oficialii români încearcă să răspundă ofensivei franceze, fiindcă se așteptau ca în decembrie la reuniunea miniștrilor de justiție și de interne ai statelor comunitare, România și Bulgaria să primească undă verde pentru integrarea parțială în Spațiul Schengen, cu porturile și aeroporturile.

Liderii români se precipită după ce președintele francez a spus că sprijină declarațiile făcute de ministrul său de Interne, care argumentase că doar o parte dintre romi doresc într-adevăr să integreze și că Bucureștiul și Sofia nu pot administra această chestiune și ca atare cele două state nu sunt pregătite să adere la Schengen.

Potrivit unui raport dat publicității în urmă cu o lună de Inspectoratul General din Administrație de la Paris, în Franța trăiesc între 15 și 20 de mii de romi proveniți din România și Bulgaria. Majoritatea și-au făcut tabere la marginea marilor orașe (Paris, Lille, Marsilia, Lyon, Nantes, Toulouse, Nice, Strasbourg, Montpellier şi Grenoble) și au venit în Franța din motive economice, dar “sunt supuși restricțiilor de pe piața muncii”, care este închisă pentru cele două state până la 1 ianuarie 2014.

Între Franța și România relațiile s-au răcit în urmă cu mai mulți ani, după ce autoritățile de la Paris au ajuns la concluzia că problema romilor trebuie rezolvată de țările de origine ale imigranților. Președintele Traian Băsescu a răspuns atunci că problema romilor este una europeană, iar soluționarea ei trebuie făcută la nivel comunitar. Totuși, odată cu venirea socialiștilor la putere în Franța, contradicțiile păreau să se estompeze, iar premierul Jean Marc Ayrault a promis în iulie când a venit în România sprijin pentru aderarea la Schengen.

Premierul socialist al României, Victor Ponta pune pe seama campaniei electorale declarațiile neprietenoase făcute de liderii francezi, care se pregătesc pentru alegerile locale din primăvara anului viitor, dar purtătorul de cuvânt al guvernului de la Paris, Najat Vallaud-Belkacem, a declarat, astăzi, răspicat că Franța spune „nu” aderării României și Bulgariei în Schengen pentru că cele două țări nu îndeplinesc toate condițiile cerute. Șeful cabinetului de la București aruncă pisica înapoi, explicând că nu există nicio „legătură între romi și Schengen” , nici „practică”, nici „juridică” de vreme ce „România nu este acum membră a Spațiului Schengen și romii sunt totuși acolo”.

Franța a expulzat în ultimii ani peste 10 mii de romi, dar mulți dintre ei s-au reîntors, fiindcă programele de inserție nu au funcționat în România și fiindcă Parisul nu a găsit metodele potrivite pentru integrarea acestora. Primarul de stânga al Parisului a cerut, de pilda, încă de la începutul acestui an evacuarea celor 18 de tabere de romi din capitala Franței, iar acum încearcă să pună în aplicare această idee cu ajutorul colegilor săi din guvern.

Romii de origine română care s-au stabilit ilegal în Franța nu reprezintă doar o problemă electorală, ci și una socială, care are nevoie de programe serioase, în condițiile în care această minoritate continua să fie discriminată și în România și în Franța.

Oricum împotriva aderării României la Spațiul Schengen se opun alături de Franța, Germania și Olanda, state care consideră că lupta împotriva corupției nu este suficient de eficientă, deși partea română insistă că a îndeplinit toate criteriile tehnice și că aceste noi condiții nu au fost puse și celorlalte țări care formează Spațiul European de Liberă Circulație.
XS
SM
MD
LG