Linkuri accesibilitate

Белые росы


Cred că mulţi dintre cititorii mei îşi amintesc de filmul sovietic „Белые росы”, unde personajul principal explica de unde vine numele „Belarus”: de la strămoșii numiți „росы”, iar în expresia „белые росы” cuvîntul „белые”, în traducere „alb”, are sensul de „curat” și „fidel”. De aceste calitati ale poporului belorus m-am convins frecventînd biserica ortodoxă belarusă din apropierea campusului nostru, unde am dat de o comunitate mică de oameni minunaţi şi foarte primitori.

Biserica era iniţial grecească, dar diaspora greacă a construit în apropiere o biserică mai mare, iar pe aceasta au vîndut-o diasporei belaruse. Preotul este ucrainean, respectiv, slujba are loc atît în ucraineană cît și în belarusă. La început ne era cam greu să înțelegem slujba şi predica părintelui, dar datorită cunoştinţelor de limbă rusă şi cehă acum ne este mult mai uşor.

După slujbă, la etajul de jos se organizează agape, unde servim cafea, ceai și mai comunicăm cu cei din comunitate: ne mai împărțim cu grijile, dar și cu bucuriile. Astăzi, unul dintre membrii mai în vîrstă împreună cu soția sa au organizat o mică masă de pomenire în cinstea părinților lor și am rămas impresionat cu cît de multă plăcere își amintea el de mama sa în cinstea căreia au organizat pomenirea. Mama sa îl ruga foarte insistent pe vremea sovietică, cînd trăiau în Belarus, să meargă la biserică, spunîndu-i că acolo au început să meargă chiar și comuniștii. A vorbit și despre nepotul său, care recent a plecat să facă armată în forțele navale din America, căruia încerca să-i explice și să-i lase cîte ceva din lucrurile pe care el le consideră că este obligat să le lase generațiilor mai tinere. Nepotul desigur că mai greu acceptă din cele spuse de domnul Nicolae, dar bunicul lui este profund convins că în toate cîte le începem să facem trebuie să cerem binecuvîntare Domnului și după ce am făcut tot ceea ce ne-am propus să facem, trebuie să mulțumim Domnului că ne-a ajutat în lucrarea noastră. Și desigur că nepotul, chiar dacă poate are alte viziuni și altă înțelegere a lucrurilor, a fost totuşi prezent cu două săptămîni în urmă la biserică, ca să primească binecuvîntarea cuvenită înainte de a-și începe serviciul militar.

Peste două săptămîni, una dintre doamnele din această comunitate va deveni nonagenară și deja ne-a invitat la ziua ei pe care o vom serba după slujbă. Doamna Valentina este ca o carte deschisă și este destul să-i pui o singură întrebare despre cel de-al doilea Război Mondial și poți să o asculți ore întregi povestind în cele mai mici detalii prin ce tragedii și nevoi i-a fost sortit să treacă...
XS
SM
MD
LG