Eu: Mai concret ar fi aşa: ca puncte de reper pot să-ţi dau următoarele: stejarul, bătrânul stejar care stă sus în colţul pădurii, dinspre asfinţit. Iar până la el este banca dintr-o... dintr-o bârnă fixată în scoabe pe două suporturi, pe care mă aşez deobicei. Şi nu e departe de stejar, la vreo zece cinşpe metri. De acolo începe itinerarul meu. Deci, de la bancă. Deci, trec pe sub stejar, fac ocolul tulpinii lui bătrâne, după care cobor în vale la barajul Lacului Doi, dar nu pe cărare şi nu pe aleea asfaltată, ci prin desiş, pe acolo unde murmură pârâiaşul. Merg o bucată de timp de-a lungul pârâiaşului ca să ascult susurul apei, după care, în locul cel mai retras, într-un hăţiş, trec peste pârâiaş, pe-o tulpină prăvălită peste el, balansând păşesc de cealaltă parte, de-acolo o iau în sus, oblic, spre creasta muntelui...
Tu: Care: munte, stimabile? Unde-ai văzut munte în Zona Lacurilor?
Eu: Eu îi spun munte, deşi nu este decât un deal...
Tu: Care: deal, stimabile? Nu este nici un deal aicea.
Eu: Da, nu este deal, este numai o colină. O colină, ştiu eu? poate nici suta de metri înălţime nu are. Are vreo treizeci, patruzeci de metri, dacă iai de la nivelul apei din Lac – ar fi ele vreo 30. Acolo, sus, pe colină, este un loc nalt, de pe care se vede întreaga metropolă – şi spre apus şi spre sud, şi spre nord, şi spre răsărit. Acolo unde mă opresc să-mi întorc privirea spre depărtări, iar furnicarul de oraş rămâne jos, ca deobicei, sub o pâclă, nevăzut. Aşa este această metropolă, plină de gaze de eşapament, de tot felul de aburi nocivi, gaze nocive, şi acolo dispare, în pâcla aceea, ca într-o apă a uitării.
Tu: Poetică, o poetică imagine. Şi de acolo, de sus, încotro o iai?
Eu: O iau tot spre Nord, spre Lacul al Doilea. Trec pe sus şi cobor spre coada Lacului al Doilea unde iarna, pe o limbă de apă neîngheţată, rămân să se scalde şi să pescuiască ce mai găsesc raţele sălbatice... Ce frumoase sânt raţele sălbatice!
Tu: Eşti îndrăgostit de ele!
Eu: Da, din copilărie. Ce frumoasă este raţa sălbatică – ce minunată şi fericită! Poate să şi înoate pe apă, pe apă se ţine, poate să meargă, deşi încet, pe uscat, poate să se cufunde în adânc, să dispară ca şi cum nici n-a fost, dar cel mai mult mi-a plăcut că poate să şi înalţe ca o săgeată în zbor şi să se ducă, să se tot ducă, zvâcnind din aripi şi la mii de kilometri... Abia de-o vezi sus în albastrul cerului, ca o cruciuliţă, cu aripile ei întinse-n părţi, cu picioare în urmă drepte şi cu gâtul înainte tăind aerul – o minusculă cruciuliţă zburând...
Tu: Poetică, o poetică imagine... Şi după? Ai să reuşeşti să faci acest curriculum? Ai de gând să-l faci astăzi în şapte ore, câte mai ai din ziua ta?
Eu: Da. Am să încerc să fac acest drum, această cale.
Tu: Şi după aceea?
Eu: Dar nu ţi-am spus că: te rog să mă laşi de unul singur, în pace, ca să-mi adun gândurile, să-mi liniştesc sufletul, să mă cercetez eu pe mine însumi. Ca să văd ce am a întreprinde pe viitor.
Tu: Aşa?! Deci asta e o plimbare ca o călătorie în viitor?
Eu: Exact. Asta era!
Tu: Dar cum se va putea să călătoreşti în viitor dacă nici nu ai deschis măcar plicurile?...
Eu: Aoleu, am şi uitat de ele! Stai, vino la banca asta, uite-o aici, nu departe, la câţiva metri. Ne aşezăm şi facem treaba pentru care insişti atât de mult.
Tu: Ei, vezi? Te-ai decis. Bravo! Şi nu vroiai în ruptul capului să afli ce-i acolo. Absolut lipsit de curiozitate!
Eu: Care: curiozitate? Ce fel de curiozitate? Nu ţi-am spus că ştiu ce scrie acolo?
Tu: De unde ştii?
Eu: Uite că ştiu!
Tu: Hai să facem un pariu!
Eu: Să facem.
Tu: Deci, ce scrie în primul plic? Care ar fi primul?
Eu: Oricare. Desfacem primul plic. De la Fundaţia SPONSOROS Moldova. Îl rupem, la colţ, o linie aşa. Scoatem foaia cu antet: Fundaţia Sponsoros Moldova. „Domnule cutare, cutare... Subsemnatul, directorul Fundaţiei Sponsoros Moldova, Vă aducem la cunoştinţă că, în urma discuţiei în cadrul consiliului nostru, a Proiectului d-tale ce ne-aţi prezentat în vederea redactării unei suite de subiecte artistice, cu prezentarea unor mostre/eşantioane de text din viitoarea carte, Vă aducem la cunoştinţă următoarele: Proiectul Dvs este unul de nuanţă mai mult politică decât artistică, iar Fundaţia Sponsoros Moldova nu finanţează asemenea ediţii sau elaborarea lor, deci Vă răspundem că acest Proiect al Dvs este respins. Semnătura: Director domnul Lupu...”
Tu: Şi? Aşa scrie în acest plic?
Eu: Păi, da! În acest plic scrie aşa, cum ţi-am spus eu. Eu însă nu am citit, eu ţi-am spus aşa, la modul oral, fără să citesc. Acum hai să citim ce scrie într-adevăr aici! Scoatem foaia din anvelopă şi citim...
Tu: Să citesc eu?
Eu: Citeşte d-ta.
Tu: Antetul: Fundaţia Sponsoros Moldova, d-lui cutare, adresa cutare. Noi, subsemnatu, director al FSM, Vă aducem la cunoştinţă că, în urma discuţiei Proiectului ce aţi propus cu o suită de subiecte însoţite de câteva eşantioane prezentate drept model... al discuţiei în Consiliu... consiliul constată că aceste sunt mai mult, cu preponderenţă cu nuanţă sau strict politică cum ar fi „Catacombele metropolei” sau „Turnurile de reciclare a conştiinţei” şi alte asemenea şi,deci, concluzia:Proiectul este respins fiind dat că FSM nu finanţează asemenea proiecte, decât numai proiecte strict culturale care nu aduc...” Aşaaa... Semnătura: Director dl Lupu”.
Eu: Ei, stimabile, ce ai de zis? Nu ţi-am spus eu ce conţine acest plic? Şi atâta m-ai bătut la cap, să le iau cu mine şi să le... Unde-i coşul să le arunc?
Tu: Uite aici e coşul.
Eu: Le arunc.
Tu: Dar poate că în celălalt plic este un alt răspuns? Pozitiv?
Eu: Nu. Răspunsul este absolut acelaşi! Pentru că dl Editor este un bun amic cu dl Director al FSM şi domniile lor se într-ajută unul pe altul, aşa că...
Tu: De unde ai asemenea informaţii? Din contra, după câte ştiu eu relaţiile lor sânt foarte tensionate şi... între ei există f.m. divergenţe, diferenţe de vederi, de atitudine, de poziţii...
Eu: Asta aşa pare. E o aparenţă. În rest se înţeleg foarte bine. Deci, pot să-ţi spun care este răspunsul. Răspunsul este aproape identic cu celălalt, poate doar adăugată vreo frază, pentru că am avut dăunăzi seara până târziu cu dl respectatul nostru Editor şi... l-am rugat, cel puţin, să participe la Marea Paradă a Personajelor măcar cu ceva la partea financiară... la prepararea unor tartine. Dlui n-a binevoit să se cheltuiască nici măcar cu tartinele. Nemaivorbind de faptul că i-am solicitat un onorar în avans ca să am cu ce exista... Din cauză că am fost tratat de Domnia sa cu refuz eu am şi procedat la cerşetorie... A cerşi...
Tu: Şi bine ai făcut, pentru că ai însuşit o nouă meserie!
Eu: Da. Atunci rupe dta plicul.
Tu: Îl rup. Aici, la colţ. Scot foaia. Citesc. „Director al Editurii PERI NOI. Subsemnatul director al Editurii PERI NOI către autorul cutare, adresa cutare... Noi, subsemnatul director... editurii cutare Vă aducem la cunoştinţă că, în urma dezbaterii în cadrul Consiliului artistic a proiectului prezentat de Dvs în vedera realizării unei suite de subiecte Consiliul decide: 1) aceste subiecte sunt de natură strict politică care vizează regimul actual cu accente pronunţat critice ceea ce poate căşuna Editurii mari neplăceri până la retragerea licenţei de activitate; 2) consiliul prin intermediul directorului Editurii respinge acest Proiect şi îşi exprimă regretul că nu poate continua colaborarea pentru care am convenit anterior...”
Eu: Ei, ce ai de zis? Ai pierdut? Ai pierdut pariul?!
Tu: Eu am pierdut pariul? Tu ai pierdut pariul!
Eu: Eu am pierdut pariul? Tu ai pierdut pariul!
Tu: Eu am pierdut pariul? Tu ai pierdut pariul!
Eu: Eu am pierdut pariul? Tu ai pierdut pariul!
Tu: Eu am pierdut pariul? Tu ai pierdut pariul!
Eu: Eu am pierdut pariul? Tu ai pierdut pariul!
Tu: Eu am pierdut pariul? Tu ai pierdut pariul!
Eu: Stop! Perpetuum mobile! Per-pe-tu-um mo-bi-le! Uite aşa se naşte un Perpetuum mobile! Când sunt doi şi fiecare aruncă mâţa zdohnită în grădina celuilalt. Ne oprim aici şi lasă-mă, te rog, stimabile, precum binevoieşti să-mi spui. Lasă-mă să-mi trag sufletul. Să realizez ceea ce mi s-a întâmplat. Surpriza, marea surpriză de la chiar începutul zilei mele de naştere. Gata! Este ora cinci. Şi cincisprezece minute. Pentru ce am consumat acest sfert de oră?
Tu: Pentru ca să afli că ziua ta de naştere, aceste şapte ore, au debutat cu un magistral eşec!
Eu: Nu ţi-am spus? Nu ţi-am spus că aşa o să fie? Aşa? Tot mai bine era să las dracului acolo plicurile. Şi nici să le mai deschid. Şi nici să mă mai uit ce baliverne scrie acolo în ele.
Tu: Daaa. Asta-i încă una! Ce mai e măiastră viaţa la surprize!
Eu: Maiestră? Perfidă este viaţa! Dar nu dispera, stimabile, că eu... nu disper! Sânt obişnuit cu asemenea şocuri. Jocuri! Focuri! Mocuri! Ţocuri! Docuri! Locuri! Cocuri!
Tu: Stai! Ho-ho! Ce-i cu jocul ăsta de cuvinte?
Eu: Păi... Când sânt trist, încep să mă joc de-a cuvintele şi-n felul ăsta scap de tristeţe, de mâhniri, de tot felul de jigniri...
Tu: Uite că mai şi vorbeşti în viersuri. Late-rimate...
Eu: Ascuţite-chipărate-sucite-sărate...
Tu: Şi acum ce ai de gând să faci, dl meu? După ce ai fost dus cu preşul, tu care ai transpirat la scornirea acelor subiecte...
Eu: Subiectele, o dată lansate, există! În lumea lor, în vârtejul vremii. Nu se pierd ele chiar dacă am fost refuzat magistral şi de Fundaţia SPONSOROS Moldova şi de dl Editor de la PERI NOI.
Tu: De ce: PERI NOI?
Eu: Păi, aşa se numeşte editura. A fost PERI VECHI – acuma se numeşte PERI NOI!
Tu: Nu ştiam. Şi?
Eu: Domnul meu, acuma te rog să mă laşi să meditez în singurătate asupra a ceea ce s-a produs acum câteva clipe. Zic eu că nu m-a atins, dar m-a atins bine şi-n amorul propriu şi-n proiectele mele de existenţă pentru perioada de viitor, aşa că...
Tu: Te las, domnul meu, te las.
Eu: Iată, mă duc la acest stejar, mă sprijin cu umărul de El. Acolo, acolo am să încerc să mă limpezesc.
Tu: Aşaaa? Te sprijini cu umărul de stejar? Nu cumva să fie şi asta o metaforă?
Eu: Da, o fi! Pentru că eu, deşi nu sânt stejar, dar sânt frate cu stejarul. Nu este leul rege al animalelor?
Tu: Şi stejarul regele pădurii?
Eu: Da, este o... da, este o anumită corespondenţă.
Tu: Da, dl meu, te las. Te las să te gândeşti.
Eu: Să mă gândesc... De unde mai am eu putere să mă gândesc? Eu o să clocotesc! Eu o să explodez! Eu o să arunc flăcări până la cer şi pietre, tone de pietre greutate ca din gura vulcanului!
Tu: Daaa? Aşaaa? Deci, să ne auzim de bine. După cum mi-ai descris itinerarul, eu n-o să te mai... urmez, n-o să te mai... acompaniez, ci o să ies înainte suuus, în vârful dealului şi acolo o să te aştept. Bye-bye! Arrivederci! Auf Wiedersehen! Au revoire! Paca! Dasfidania! Ne vedem sus! Acolo sus, sus, sus!
Eu: Acolo sus, sus, sus.
Tu: Acolo sus, sus, sus! Parcă ai zice nu: sus, sus, sus, ci Isus, Isus, Isus.
Eu: Da, acolo sus, sus, sus... Cu Isus, cu Isus, cu Isus... Da, acolo sus, sus, sus! Cu Isus, cu Isus, cu Isus... Sus, sus, cu Isus, cu Isus... Sus, sus, cu Isus, cu Isus, ah! cu Isus... Da, cu Isus, sus, cu Isus, sus, cu Isus.. Acolo, sus, acolo, sus, cu Isus, cu Isus, cu Isus... Cu Isus acolo sus!
