Linkuri accesibilitate

Câţi moldoveni au încălcat regulile de şedere în Rusia?


Migranţi moldoveni eliberaţi dintr-o secţie de poliţie de la Moscova
Migranţi moldoveni eliberaţi dintr-o secţie de poliţie de la Moscova

Interviu cu Valentina Buliga, ministrul muncii, care spune că până la sfârşitul anului ar putea fi semnat acordul cu Rusia care reglementează „migraţia muncii”.



Un număr tot mai mare de moldoveni se aleg cu interdicţia autorităţilor ruse de a mai intra pe teritoriul Federaţiei Ruse… Aplicarea unei legislaţii mai severe privind migraţia loveşte şi în moldovenii aflaţi în condiţii mai puţin legale pe teritoriul rusesc? De ce suferă aceşti oameni şi cum statul moldovenesc poate rezolva problemele cetăţenilor ţării plecaţi şi reveniţi acum de nevoie la baştina mai puţin ospitalieră din punctul de vedere al posibilităţilor de a munci? Vom discuta în această dimineaţă cu ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi al Familiei, Valentina Buliga.

Europa Liberă: Cât de mari sunt proporţiile acestui „exod invers”, adică al revenirii de nevoie acasă din Rusia a migranţilor moldoveni şi ce probleme va provoca acest fenomen societăţii şi autorităţilor moldovene?

Valentina Buliga: „În primul rând vreau să mulţumesc mass-mediei şi vouă îndeosebi că abordaţi problema migraţiei. O problemă pe care de fapt statul fără cetăţeni, sau cetăţenii fără stat n-o vor rezolva niciodată. La fel, vreau să notific o dată în plus că cifrele care se vehiculează în presa şi a noastră, şi rusă că circa 190 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova ar fi încălcat regimul de şedere pe teritoriul Federaţiei Ruse şi ar fi expulzaţi nu corespunde realităţii. Această cifră a fost încă o dată verificată de către Guvern, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor externe, împreună cu Serviciul Federal de Migraţiune al Federaţiei Ruse şi această cifră la această etapă este de 19,5 mii cetăţeni moldoveni care ar fi încălcat regimul de şedere.

Valentina Buliga
Valentina Buliga
Cunoaştem că cetăţenii noştri, ca şi ai altor ţări, din regiuni, au dreptul la circulaţie. Dar atunci când ai decis să pleci într-o ţară din diferite motive – sărăcie, lipsa unui loc de muncă – aceasta nu te privează de obligaţia să respecţi regulile de şedere pe teritoriul acestui stat. Aceste reguli sunt obligatorii. Noi suntem într-un fel mereu în comunicare cu Serviciul Federal de Migraţiune din Federaţia Rusă, după ce am semnat acel acord între minister şi serviciu, cunoaştem cu exactitate care sunt cetăţenii Republicii Moldova care au permis de şedere. Spre exemplu, în 2012 cifra era de 64 de mii de moldoveni cu permis de şedere, 45 de mii de moldoveni munceau în baza unei patente care se poate procura şi pentru o lună şi pentru un an.

În cazul când acest proces de reîntoarcere va fi unul mai rapid, mai impulsionat, Republica Moldova este pregătiră să facă faţă, prin diferite acţiuni. În primul rând, de-abia din anul 2010 noi am început înregistrarea acestor persoane, indiferent de unde se întorc şi îndeosebi din Federaţia Rusă, pentru că pe parcursul anilor din numărul celor reîntorşi 78 de procente sunt din Federaţia Rusă. Prin diferite servicii: de mediere a muncii, de informare, de ajutorare ca să-şi deschidă o proprie afacere, de direcţionare către un loc de muncă sau de formare profesională continuă. Clar că posibilităţile statului astăzi în administrarea acestor locuri, care la această etapa sunt sub 10 mii de locuri de muncă, sunt prea puţine pentru a face faţă tuturor reîntoarcerilor.

De aceea, statul întreprinde mai multe acţiuni de protecţie a celor aflaţi peste hotare, încheind acorduri - la această etapă avem deja 9 acorduri semnate. Este la etapă de
Dacă procesul de revenire a migranţilor va fi mai rapid, R. Moldova este pregătiră să facă faţă...
semnare acordul cu Federaţia Rusă privind migraţia de muncă prin care ambele state vom fi obligate să le asigurăm protecţie şi securitate cetăţenilor ţării. Şi cred că până la sfârşitul acestui an vom semna acest document.

Program de susţinere economică… iată chiar ieri am auzit informaţia Ministerului Economiei că sunt câteva zeci de milioane destinate pentru susţinerea celor care se întorc acasă şi investesc – programul PARE 1+1. Lucrăm asupra unui program complex care ne va permite să îmbunătăţim calitatea serviciilor, să fortificăm eforturile, prin a-i ajuta, prin a-i informa, prin a-i instrui, prin a le acredita abilităţile pe care le-au primit în Federaţia Rusă. Funcţionează acordul cu statul Israel. Din 1000 de cetăţeni, la această etapă, conform acestui acord, doar 200 au trecut aceste testări. Adică avem încă suficiente locuri de muncă pentru cei care au muncit în construcţii şi corespund cerinţelor statului de recepţie, sau de primire.”

Europa Liberă: În legătură cu această necorespundere de cifre, se poate admite că cineva în mod deliberat utilizează cifre mai mari pentru a induce panica?

Valentina Buliga: „ Eu de fapt am mai spus de multe ori: atât în domeniul social, cât şi în alte domenii nu ar fi dorit să se exagereze politic aceste probleme, pentru că atât migraţia, cât şi protecţia socială, cât şi alt domeniu, spre exemplu educaţie, ar trebui să fie bazate pe anumite principii şi interese reciproce ale ţărilor. De aceea, nu exclud faptul că atât presa, cât şi unele persoane, pentru că dacă trăim într-o lume unde au dreptul la opinie atât jurnaliştii, cât şi deputaţii, reprezentanţii partidelor politice, mi se pare că unii încearcă să tragă sfori şi să obţină roade, anume în aceste probleme.

Eu nu zic că nu sunt probleme. Da, noi avem probleme de necunoaştere, că nu-şi găsesc un loc de muncă, de lipsa protecţiei garantate şi trebuie să muncim împreună
Mi se pare că unii încearcă să tragă sfori şi să obţină roade, anume în aceste probleme...
ca aceste probleme să ne aducă nu doar prejudicii, dar şi beneficii. Pentru că migraţia în unele ţări, în afară de probleme, a adus şi beneficii. De fapt şi Moldova a beneficiat de aceste remitenţe şi trebuie să le mulţumim zilnic acestor oameni care au riscat, au plecat, au adus bani în ţară. Iar noi suntem la rândul nostru obligaţi să facem ca ei să se reîntoarcă, pentru că astăzi salarii de 7-8 mii de lei care sunt, de multe ori sunt şi vacante, pentru că nu doar salariul contează. Contează infrastructura, contează serviciile, contează democraţia, stabilitatea, încrederea, demnitatea. Toate luate la un loc sunt valori care ne vor ajuta să întoarcem moldovenii acasă, sau să le oferim această posibilitate să facă o alegere şi ţara să fie una prioritară pentru întoarcerea lor.”

Europa Liberă: Măsurile legislative şi practice ale autorităţilor ruse de disciplinare a şederii migranţilor pe teritoriul Federaţiei Ruse îi vizează cumva în mod deosebit, discriminatorii, pe moldoveni, indiferent că se exploatează politic sau nu această problemă?

Valentina Buliga: „Din informaţiile pe care le avem şi din comunicarea pe care o avem cu Serviciul Federal de Migraţiune, şi în baza acordului pe care l-am semnat, şi analizând legislaţia Federaţiei Ruse, aceste măsuri nu sunt doar pentru cetăţenii Republicii Moldova. Atunci când ei au trecut hotarul, ei sunt obligaţi să se înregistreze, sunt informaţi despre regimul de şedere al străinilor. Poate că nu a ajuns la urechile lor. Pentru că inclusiv noi, cu ajutorul OIM am făcut pliante în limba rusă despre aceste cerinţe ale Federaţiei Ruse, le-am dus în trenul Chişinău-Moscova, la oficiile Agenţiei de ocupare a forţei de muncă, prin diaspora.”

Europa Liberă: Din punctul Dvs. de vedere, ce motive l-ar face pe un gastarbeiter moldovean să nesocotească prevederile legislaţiei cu privire la
Cum avem în R. Moldova oameni care acceptă încă o muncă nedeclarată, acceptă să muncească la negru, aşa se întâmplă şi pe teritoriul altui stat...
şederea, inclusiv munca pe teritoriul Federaţiei Ruse? Altfel spus, de ce numeroşi migranţi moldoveni nu se conformează şi riscă să fie deportaţi sau chiar sunt?

Valentina Buliga: „Eu, din informaţia de care dispun, inclusiv cifrele despre care am vorbit – 64 de mii de permise, 45 de mii de patente – majoritatea s-a conformat legislaţiei ruse. Cum avem în Republica Moldova oameni care acceptă încă o muncă nedeclarată, acceptă să muncească la negru, mai încalcă normele de securitate la locul de muncă, pentru că şi Ministerul, şi Inspecţia cunoaşte aceste cifre şi ştie cu exactitate, aşa se întâmplă şi pe teritoriul altui stat. De aceea, este sarcina noastră să informăm cetăţenii, să-i ajutăm să înţeleagă aceste reguli şi să le respecte dacă nu-şi doresc să fie trataţi altfel sau expulzaţi.

Şi noi în Republica Moldova eliberăm permise de şedere pentru cetăţenii altor ţări, pentru că asta prevede de fapt buna vecinătate şi relaţii cu întreaga lume. Şi ei la fel sunt obligaţi pe teritoriul Moldovei să se înregistreze, să aibă un permis de şedere, să nu încalce regulile de circulaţie, să nu facă scandaluri în localuri şi multe altele. Sunt norme nu doar pentru noi şi cetăţenii noştri, dar sunt norme pe care le adoptă statele pentru a asigura liniştea şi ordinea în propriile ţări.”

Europa Liberă: Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu Chiveri, tratează la Moscova cu secretarul de stat, viceministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Grigori Karasin. Şefa diplomaţiei moldoveneşti, Natalia Gherman, spunea la începutul săptămânii că în cadrul consultărilor vor fi formulate mai multe întrebări legate de situaţia migranţilor la care partea moldovenească are nelămuriri. Cu ce vă aşteptaţi să revină diplomaţii moldoveni de la Moscova, ce acorduri se negociază, dacă se negociază?

Valentina Buliga: „Este vorba despre acorduri pe care le-am menţionat. În primul rând, Acordul privind migraţia de muncă cu Federaţia Rusă, care este finalizat şi aşteaptă momentul potrivit şi evenimentul la care să fie semnat. Şi aşteptăm ca
Acordul privind migraţia de muncă cu Federaţia Rusă este finalizat şi aşteaptă momentul potrivit la care să fie semnat...
partea rusă să ne spună cu exactitate când va fi această dată. La fel, este vorba despre două acorduri înaintate de MAI privind readmisia şi combaterea fenomenului migraţiei ilegale.

Sper foarte mult că diplomaţia moldovenească va avea suficiente posibilităţi ca să convingă partea rusă că aceste acorduri de fapt sunt foarte importante pentru cetăţenii ambelor ţări. Pentru că şi noi avem cetăţeni din Federaţia Rusă care trăiesc în Republica Moldova, muncesc în Republica Moldova şi trebuie să asigurăm această echitate.

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei va continua şi mai departe, împreună cu alţi parteneri, cu structurile statului să ducem la bun sfârşit acel plan pentru anii 2014-2016 privind susţinerea reintegrării cetăţenilor care sunt reîntorşi de peste hotarele ţării. Aceste documente să fie semnate, acceptate şi implementate – astea sunt regulile internaţionale de bună funcţionare între vecini şi între statele care doresc să colaboreze în acest domeniu.”

Europa Liberă: În acest caz concret, când moldovenii încalcă anumite reguli în Federaţia Rusă unde muncesc, aceste acorduri cum ar putea ajuta?

Valentina Buliga: „În primul rând, vreau să menţionez că toate acordurile care sunt semnate, inclusiv viitorul care sper să fie semnat în cel mai scurt timp, prevede respectarea drepturilor cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul altor state, inclusiv Federaţia Rusă. Aceleaşi drepturi la salarii, la garanţii sociale, asigurare medicală, asigurare socială, asigurare în caz de risc de accident la locul de muncă, inclusiv reîntoarcerea atunci când expiră contractul de muncă. Adică garanţii acceptate, conforme inclusiv acordurilor de securitate socială europene şi internaţionale, care protejează cetăţeanul atunci când el munceşte legal pe teritoriul unui stat.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG